Pastel

Ultimele zile de august - cel mai trist anotimp...

Soarele, pe neprins de veste, s-a făcut un oaspete plin de cumsecădenie, a pierdut din zburdălnicie, a mai crescut. Nu mai vine cu noaptea în cap la fereastra mea să mă trezească cu braţele lui calde, mîngîindu-mi somnul.

Dimineaţa scot mîinile afară pentru a-l întreba ce rochie i-ar plăcea să îmbrac. Dacă nu-l găsesc în ogradă înseamnă că a înnoptat la ploaie, şi deja îi aştept pe amîndoi. Îmi place cînd vin împreună călare pe curcubeu, sunt atît de copilăroşi în jocul lor. Ploaia nazbîtioasă aruncă picuri în tăria cerului, iar soarele-i sărută. Şi aceşti muguri de apă şi lumină ating pămîntul în sunete de monedă. Mi-i dor de jocul lor..dar soarele e prea obosit.

Aromele au evadat. Le-am căutat în copaci, în lăstarii de căpşuni, în galbenul dealurilor...Adie a lemn ars, solul tomnatic. Dar el nu-mi gîdilă nările jucînd-se cu respiraţia-mi, el ascultă blues. E depresivă prezenţa lui.

Culorile s-au stins. E o epidemie de galben somnolent..unde nu calcă, adoarme..în galbenul bobiţelor de struguri, în coaja merelor, în ceara frunzelor, în zborul trist al păsărilor, în căscatul soarelui...

Noaptea mi se năzăresc paşi în ogradă. 'Mi opresc respiraţia, ciulesc auzul..şi aud scrîşnetul fruzelor pe asfalt.

Mi-e trist.