Nenea Senea

Nenea Senea era vecinul nostru din faţa porţii. Josuţ, uscăţel, cu vocea ruginită de tutun trăia cu soţia şi cei doi copii într-o cămăruţă de casă. Cînd se mai cherchelea niţel o pornea în cîntări şi povestea pătăranii cîineşti - era dresor de cîini.

Ţin minte venisem în acest mai acasă. Pînă în mahala noastră se întinde un drumuşor lung printr-un aşa-zis părculeţ, şi drumul ăsta dă drept în poarta lui nenea Senea. Mă văzuse de la portiţa lui şi o zbughise în casă şi-şi mai strigă şi băieţii să le spună ceva. Eu nu am dat nicio importanţă forfotelii care se pornise -mergeam obosită, atîrnînd ochii peste tot.

Deoodată mahala răsunase în muzică de marş, iar nenea Senea venea cu o floare în întîmpinarea mea. Muzica cînta tare încît priviri curioase se întrezăreau peste garduri, iar el venea atît de sincer în veselia lui spre mine cu acea floare săltîndă.

Pentru o clipă mă emoţionasem, apoi rîdeam toţi în îmbrăţişări, ieşise toată mahală, iar marşul nu înceta să cînte. Toţi îmi urau " Bun Venit!", se crease o atmosferă festivă, dar nu venirea mea îi adunase. Nenea Senea o făcuse.

Azi sunt 40 de zile de cînd nenea Senea nu mai e printre noi. Se spune că pînă în această zi sufletul hoinăreşte prin locurile unde fusese cel mai fericit în timpul vieţii. Nu ştiu unde fost nenea Senea în aceste 40 de zile, dar ştiu că sufletul meu va reveni cîndva pe acest drumuşor unde cînta marş, iar un omulean cu o floare în mînă îmi mergea în întîmpinare.