"Vis vegetal" de Magda Isanos

Femeia copac...și eu, anume așa, văd o femeie îndrăgostită...nu floare, nu stea, nu apă lină sau val spumos...ci copac.

Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc
lângă fereastra ta,te-aş auzi
şi-n voie te-aş privi intreaga zi.
M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,
ca sa te bucuri.Păsările cele
mai mândre-ar face cuib pe creanga mea,
şi nopţile mi-ar da cercei de stele,
pe care,ca pe frunze, ţi le-aş da.
Prin geamul larg deschis,de-atâtea ori
m-aş apleca uşoară,să-ţi sărut
când părul ce pe frunte ţi-a căzut,
când buzele,cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aş juca,zvârlindu-ţi mere
şi foi de aur roşu prin odaie,
cu-a ramurilor tânără putere
ţi-aş apăra obloanele de ploaie.
Si,cine ştie,poate că într-o seară
de primăvară,când va fi şi lună,
făcându-mă femeie să fiu iară.
Atuncea,sprijinindu-mi de pervaz
genunchiul ud de frunze şi pământ,
cu părul încă doldora de vânt,
cu rouă şi cu lună pe obraz,
eu ţi-aş sări în casă,şi senină
(uitând de-atâta vreme să vorbesc),
cu câte-un cuib în fiecare mână
întinsă,aş începe să zâmbesc.

Anna Ahmatova - Lumina bate-n auriu...

Lumina bate-n auriu
Si-i o racoare domolita.
Cu ani si ani vii mai tarziu,
Dar si asa sunt multumita.

Vreau mai aproape sa te-asezi,
Ca sa-ti arat ceva doar tie:
Acest caiet albastru, vezi?
Sunt versuri din copilarie.

Ma iarta c-am fost trista des.
Ca bucurii avui putine,
Dar cer iertare, mai ales,
Ca prea multi i-am luat drept tine...

Originalul:

Широк и желт вечерний свет,
Нежна апрельская прохлада.
Ты опоздал на много лет,
Но все-таки тебе я рада.

Сюда ко мне поближе сядь,
Гляди веселыми глазами:
Вот эта синяя тетрадь -
С моими детскими стихами.

Прости, что я жила скорбя
И солнцу радовалась мало.
Прости, прости, что за тебя
Я слишком многих принимала.

_________________

p.s. mi-a venit să o învăţ azi..va trebui cîndva să o recit.

Ruga de neînsurare

mai lasa-ma, iubito, doar o clipa
sa dorm la subsuoara intamplarii
nu-mi priponi belciugul de aripa
vreau sa mai zbor o noapte cu cocorii

nu-mi apreta pulpana mea de zeu
cartofii pai nu-s hrana mea cereasca
al nebuniei mele minereu
nu vreau sub aragaz sa se topeasca

mai lasa-ma calare pe butoaie
in pivnita sublimelor candori
s-o fac de manz, de tap s-o fac, de oaie
sa-mi bata floarea vinului in nari

ti-oi face multi copii in consecinta
voi sta cuminte in preascurtu-ti lant
daca amani cea clipa de cainta
cand dintii casnici m-or patrunde - crant 

de Lucian Avramescu

Doamne, dacă-mi eşti prieten

Copii ai lui iunie,

nu vin cu vreo reflecţie, subiecţie, predilecţie, erecţie, circumspecţie, infecţie verbală...sunt obosită, sunt hăituită de materii incompatibile, de ambiţii ce gîlgîie în guşa mea, de formule ce nu ne fac fericiţi, de limite..de asta nu am cînd să-mi mai drumul pe aici. Stau ţeapănă în fericirea mea de ultim semestru, într-o speranţă că cetăţenia mea nu îmi va fi botniţă, că mi se va spune "da"...după recidivişti "nu"...

ţin toate emoţiile într-un buzunar..şi cînd va veni timpul (pe după iunie în colo) să îl deşert..o voi face într-un pahar de şampanie, sau într-o bocitură pe blog...

iar pînă atunci vă alint cu rînduri de aur, cu rînduri pline de duh...pe care le citesc şi eu...cît de apusă nu aş fi.

Hristos s-a înălţat!

Doamne, daca-mi esti prieten,
Cum te lauzi la toti sfintii,
Da-i in scris porunca mortii
Sa-mi ia calul, nu parintii.

Doamne, daca-mi esti prieten,
N-asculta de toti zurliii,
Da-i in scris porunca mortii
Sa-mi ia calul, nu copiii.  

Doamne, daca-mi esti prieten,
Nu-mi mai otravi ursita,
Da-i in scris porunca mortii
Sa-mi ia calul, nu iubita.  

Doamne, daca-mi esti prieten,
Cum sustii in gura mare,
Moaie-ti tocul in cerneala
Si-nainte de culcare  

Da-i in scris porunca mortii,
Cand si-o ascuti pumnalul,
Sa-l infiga-n mine, Doamne,
Si sa lase-n viata calul.  


(Spiridon Popescu)

Astăzi ne despărţim

Astazi nu mai cantam, nu mai zambim.
Stand la inceput de anotimp fermecat,
astazi ne despartim 
cum s-au despartit apele de uscat.

Totul e atat de firesc in tacerea noastra.
Fiecare ne spunem: - Asa trebuie sa fie ...
Alaturi, umbra albastra 
pentru adevaruri gandite sta marturie.

Nu peste mult tu vei fi azurul din mari,
eu voi fi pamantul cu toate pacatele.
Pasari mari te vor cauta prin zari
ducand in gusa mireasma, bucatele.

Oamenii vor crede ca suntem dusmani.
Intre noi, lumea va sta nemiscata
ca o padure de sute de ani
plina de fiare cu blana vargata.

Nimeni nu va sti ca suntem tot atat de aproape
si ca, seara, sufletul meu, 
ca tarmul care se modeleaza din ape,
ia forma uitata a trupului tau ...

Astazi nu ne sarutam, nu ne dorim.
Stand la inceput de anotimp fermecat, 
astazi ne despartim 
cum s-au despartit apele de uscat.

Nu peste mult tu vei fi cerul rasfrant,
eu voi fi soarele negru, pamantul.
Nu peste mult are sa bata vant.
Nu peste mult are sa bata vantul ..

Ştefan Augustin Doinaş

cândva toamna se încălzea printre noi

 E o poezie ce nu are dreptul să aparţină doar autorului...imagini atît de vii, încît pe alocuri îmi vine să îmi acopăr ochii pentru a nu vedea prea multe..

cândva toamna se încălzea printre noi
(de dragoste)

toamna aceea s-a întins rece
pe linoleum
făceam dragoste
ploaia bătea speriată la uşă
râcâia cu unghii vineţii
nu aveam nicio pătură să-i dăm
eram fierbinţi
ne frigeau buzele tăciuni ne aţâţam
unul pe celălalt
în vaze tufănelele se zburliseră
lumina se chircise într-un colţ
noi alergam unul prin celălalt
nu ne păsa că toamna avea frisoane
şuiera vântul pe sub uşă
felinare sfioase ochii
se-aprindeau candele
cu suflet
ne ţineau de cald

/Ottilia Ardeleanu/


P.S. Preluat cu tot cu ambalaj de pe blogul LaCafeaua

Despre versul alb

Îmi place versul alb pentru că nu mă strînge în talii de rime şi mă lasă să mă rîurez. Nu-l vreau prea complicat şi dosit ca o dulamă călugărească , dar nici să se dezbrace pînă la chiloţi, încît să simt dezgolită simţirea poetului, nu vreau. Să mă lase să dezbrac vers de vers precum o coajă verde de nucă pînă dau de bucăţica de suflet pitită într-o gămălie dură pe care să vreau să o dezghioc...şi să zic: Şi eu simt aşa, doar că Stănescu mi-a luat-o înainte cu cuvintele..." Ştiţi că glumesc. Dar versurile lui (mă) tulbură...căci acompaniază simţiri ce se vor exprimate. Numai că noi nu întotdeauna găsim cuvintele potrivite pentru a da glas celor dinlăuntrul nostru...de asta inspirată de blogul LaCafeaua, postez şi eu aceste minunate versuri:

Ce bine că eşti

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.

If

Sunt poezii peste care mă poticnesc din fericire, uneori fără să le caut. Le citesc, le absorb, le uit. Sunt poezii pe care le caut, dar nu le găsesc să exprime ce vreau eu cînd vreau eu..şi atunci le scrijelesc, le citesc de vreo 400 de ori pînă nu le mai înţeleg şi eventual le uit. Sunt poezii pe care nu le caut căci ele sunt de toţi ştiute, ele sunt comori de cuvînt. Pe astea le printez şi le pun pe pereţi să mă răsucesc între ele...iată una.


IF you can keep your head when all about you

Are losing theirs and blaming it on you,
If you can trust yourself when all men doubt you,
But make allowance for their doubting too;
If you can wait and not be tired by waiting,
Or being lied about, don't deal in lies,
Or being hated, don't give way to hating,
And yet don't look too good, nor talk too wise:


If you can dream - and not make dreams your master;
If you can think - and not make thoughts your aim;
If you can meet with Triumph and Disaster
And treat those two impostors just the same;
If you can bear to hear the truth you've spoken
Twisted by knaves to make a trap for fools,
Or watch the things you gave your life to, broken,
And stoop and build 'em up with worn-out tools:


If you can make one heap of all your winnings
And risk it on one turn of pitch-and-toss,
And lose, and start again at your beginnings
And never breathe a word about your loss;
If you can force your heart and nerve and sinew
To serve your turn long after they are gone,
And so hold on when there is nothing in you
Except the Will which says to them: 'Hold on!'


If you can talk with crowds and keep your virtue,
Or walk with Kings - nor lose the common touch,
if neither foes nor loving friends can hurt you,
If all men count with you, but none too much;
If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds' worth of distance run,
Yours is the Earth and everything that's in it,
And - which is more - you'll be a Man, my son!

                                               by Rudyard Kipling

Мы любим тех, кто нас не любит. Мы губим тех, кто в нас влюблён.

Мы любим тех, кто нас не любит.
Мы губим тех, кто в нас влюблён.
Мы ненавидим, но целуем.
Мы не стремимся, но живём.
Мы позволяем не желая.
Мы проклинаем, но берём.
Мы говорим и забываем.
О том, что любим, вечно лжём.
Мы бесконечно созерцаем,
на искры глаз не отвечаем.
Мы вечно чувствами играем,
но забываем лишь о том,
что любим тех, кто нас не любит,
что губим тех, кто в нас влюблён...

Nu cunosc autorul...

Iubiri in limbi

azi sunt atît de pustie
fără cuvinte
de îţi scriu - nu ai cum să citeşti
nu ai cum să-nţelegi
iubiri în limbi


şi frică-mi-e de mine
de nebunia mea
şi de prostia mea
de laşitatea ta
de ce nu a fost şi ce nu va fi
iubiri în limbi

şi hai şi-om tăcea
şi ne-om ascunde
şi om trăi cumva
pe lîngă cineva
şi vom iubi...

oricum vom iubi.

Ce bine că eşti ~ Nichita Stănescu

Ziceam de-o tradiţie de vineri, da? Una foarte veche de tocmai 2 săptămîni dintre care una am trecut-o aşa pe unde ruşinos, pe unde mă justifica termometrul, dar azi nu am cum să mă scuz..şi mă gîndesc ce să bem...şi ce să ungem pe pîine.

Sunt nemaigîndit de pretenţioasă în seara asta, cred că oboseala mea se străpuşeste..vreau ceva ce s-ar digera uşor...care s-ar mistui repede şi ar chema un somn sănătos. Poate Stănescu, ce ziceţi? A, da..vorbesc singură cu mine. Ok, atunci eu sunt de cord cu mine...Doamne, ce repede m-am împăcat. Facem karaoke, versurile sunt mai jos, muzica pe youtube:

http://www.youtube.com/watch?v=9xz5eQIz2po

Ce bine că eşti ~ Nichita Stănescu

E o întâmplare a fiinţei mele
şi atunci fericirea dinlăuntrul meu
e mai puternică decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare
mereu dureroasă, minunată mereu.

Să stăm de vorbă, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca nişte dălţi ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
douâ culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, întoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuită luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.


P.S. ador acest cîntec...

Boala ~ Marin Sorescu

Cine nu doarme, să se aşeze la foc cu mine. De azi încep o tradiţie. Să ia o cană de ceai şi să asculte poezie. Poezie care-mi place. Egoist, dar e vinerea mea, e 11-le meu de seară şi e bucăţica mea de suflet pînă la urmă, pe care o desfac ca pe-un ţolic şi vă poftesc cine doreşte să se tolănească lîngă mine pe blog. Da, da...nu uitaţi de ceai. Aha.. acolo pe taburet.

Boala ~ Marin Sorescu

Doctore, simt ceva mortal
Aici, in regiunea fiintei mele
Ma dor toate organele,
Ziua ma doare soarele
Iar noaptea luna si stelele.

Mi s-a pus un junghi in norul de pe cer
Pe care pana atunci nici nu-l observasem
Si ma trezesc in fiecare dimineata
Cu o senzatie de iarna.

Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urat si am iubit, am invatat sa citesc
Si chiar am citit niste carti
Am vorbit cu oamenii si m-am gandit,
Am fost bun si-am fost frumos...

Toate acestera n-au avut nici un efect, doctore
Si-am cheltuit pe ele o groaza de ani.
Cred ca m-am imbolnavit de moarte
Intr-o zi
Cand m-am nascut.