Astazi nu mai cantam, nu mai zambim.
Stand la inceput de anotimp fermecat,
astazi ne despartim
cum s-au despartit apele de uscat.
Totul e atat de firesc in tacerea noastra.
Fiecare ne spunem: - Asa trebuie sa fie ...
Alaturi, umbra albastra
pentru adevaruri gandite sta marturie.
Nu peste mult tu vei fi azurul din mari,
eu voi fi pamantul cu toate pacatele.
Pasari mari te vor cauta prin zari
ducand in gusa mireasma, bucatele.
Oamenii vor crede ca suntem dusmani.
Intre noi, lumea va sta nemiscata
ca o padure de sute de ani
plina de fiare cu blana vargata.
Nimeni nu va sti ca suntem tot atat de aproape
si ca, seara, sufletul meu,
ca tarmul care se modeleaza din ape,
ia forma uitata a trupului tau ...
Astazi nu ne sarutam, nu ne dorim.
Stand la inceput de anotimp fermecat,
astazi ne despartim
cum s-au despartit apele de uscat.
Nu peste mult tu vei fi cerul rasfrant,
eu voi fi soarele negru, pamantul.
Nu peste mult are sa bata vant.
Nu peste mult are sa bata vantul ..
Ştefan Augustin Doinaş
Multumesc pentru ca mi-ai amintit aceasta poezie. Era preferata mea in studentie, la cercul de poezie. Acum o vad oarecum profetica, tinand cont de finalul autorului.
ReplyDeleteaaaaww. e atît de adîncă şi minunată poezia!!!
ReplyDeleteMa bucur fetelor ca v-am emotionat un pic..
ReplyDeleteDana, zi-ne mai multe despre profetie si sfirsitul autorului..te rog.
ooooo, era poezia mea preferata din liceu, ce vremuri frumoase, Doamne, merci Irinus. :) :*
ReplyDeletecred ca numai eu nu o stiu din vreo scoala..
ReplyDeleteposteaza si aceasta poezie. imi place stilul Nichita Stănescu
ReplyDeletehttp://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/cint_dor.php
sublimă..îmi aminteşte mult de cineva. Mulţumesc, o voi posta neapărat.
ReplyDelete