Doamne, dacă-mi eşti prieten

Copii ai lui iunie,

nu vin cu vreo reflecţie, subiecţie, predilecţie, erecţie, circumspecţie, infecţie verbală...sunt obosită, sunt hăituită de materii incompatibile, de ambiţii ce gîlgîie în guşa mea, de formule ce nu ne fac fericiţi, de limite..de asta nu am cînd să-mi mai drumul pe aici. Stau ţeapănă în fericirea mea de ultim semestru, într-o speranţă că cetăţenia mea nu îmi va fi botniţă, că mi se va spune "da"...după recidivişti "nu"...

ţin toate emoţiile într-un buzunar..şi cînd va veni timpul (pe după iunie în colo) să îl deşert..o voi face într-un pahar de şampanie, sau într-o bocitură pe blog...

iar pînă atunci vă alint cu rînduri de aur, cu rînduri pline de duh...pe care le citesc şi eu...cît de apusă nu aş fi.

Hristos s-a înălţat!

Doamne, daca-mi esti prieten,
Cum te lauzi la toti sfintii,
Da-i in scris porunca mortii
Sa-mi ia calul, nu parintii.

Doamne, daca-mi esti prieten,
N-asculta de toti zurliii,
Da-i in scris porunca mortii
Sa-mi ia calul, nu copiii.  

Doamne, daca-mi esti prieten,
Nu-mi mai otravi ursita,
Da-i in scris porunca mortii
Sa-mi ia calul, nu iubita.  

Doamne, daca-mi esti prieten,
Cum sustii in gura mare,
Moaie-ti tocul in cerneala
Si-nainte de culcare  

Da-i in scris porunca mortii,
Cand si-o ascuti pumnalul,
Sa-l infiga-n mine, Doamne,
Si sa lase-n viata calul.  


(Spiridon Popescu)