Femeia copac...și eu, anume așa, văd o femeie îndrăgostită...nu floare, nu stea, nu apă lină sau val spumos...ci copac.
Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc
lângă fereastra ta,te-aş auzi
şi-n voie te-aş privi intreaga zi.
M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,
ca sa te bucuri.Păsările cele
mai mândre-ar face cuib pe creanga mea,
şi nopţile mi-ar da cercei de stele,
pe care,ca pe frunze, ţi le-aş da.
Prin geamul larg deschis,de-atâtea ori
m-aş apleca uşoară,să-ţi sărut
când părul ce pe frunte ţi-a căzut,
când buzele,cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aş juca,zvârlindu-ţi mere
şi foi de aur roşu prin odaie,
cu-a ramurilor tânără putere
ţi-aş apăra obloanele de ploaie.
Si,cine ştie,poate că într-o seară
de primăvară,când va fi şi lună,
făcându-mă femeie să fiu iară.
Atuncea,sprijinindu-mi de pervaz
genunchiul ud de frunze şi pământ,
cu părul încă doldora de vânt,
cu rouă şi cu lună pe obraz,
eu ţi-aş sări în casă,şi senină
(uitând de-atâta vreme să vorbesc),
cu câte-un cuib în fiecare mână
întinsă,aş începe să zâmbesc.
No comments:
Post a Comment