Sunt zile de care îmi voi aduce aminte cu o strîngere de mușchi, zile și vremuri în care Londra se revanșează...și îmi arată toată energia pe care a păstrat-o pentru mine...
Știu că nu vor fi toate zilele astfel, dar cine știe dacă o apuc pe cea de mîine..și dacă o apuc o vreau plină, o vreau mustoasă, să o sorb ca dintr-un harbuz răscopt fiecare minuțică...să îi fremăt dimineața devreme, cît păsările fac mai multă gălăgie decît oamenii, cînd aerul e virgin și suplu trece prin mine un pic umed...acele diminețe în care țupăi lîngă aragaz în ritm de milonga, amestecînd cereale într-un castron. Dimineți care încep ritmic într- sală, care mă ghilosesc în duș, tot dansînd...și apoi...merg la lucru. Privesc..cerul întunecat de nori și îi zic: Cerule, fii ca mine....ca peste cîteva minute să se ițească o pată senină de cer cît un pumnișor de al meu....și crește tot mai mare...și mai mare...și mai mare pînă îmi acoperă tot Hammermsith-ul...să îl pot vedea și eu prin fereatră...și suntem amîndoi împliniți...și eu, și cerul senin....care rămîne senin pînă îmi clatin pașii seara tîrziu, după 10, de la tango...
așa sunt zilele Londrei...
foarte frumos. Irinutza, ai un talent cu care absorbi cititorul. Trebuie neaparat sa scrii cel putin o carte (evident daca doreste sufletelul tau )
ReplyDeletenu sunt obișnuită să mă numești Irinuța :P
ReplyDeleteSalut,ma bucur ca ai gasit o simbioza intre cerul Londrei si sufletul tau.Eu cu greu pot sorbi soaptele vazduhului din Moldova,mult succes....
ReplyDeleteDiminetile Londrei sunt atat de frumoase cand sunt insotite de sentimentalismul Irinei
ReplyDelete