Tea in the rain

Era o dimineaţă cu plete de ploaie.  Picurii mici se lipeau vîscos de fereastră lăsînd dîre subţiri prin care se puteau întrezări balcoanele înfrigurate. Ea îşi înlănţui privirea de fereastra în aburi şi simţi o plăcere nespusă în alintul cald al cearşafurilor mototolite...după care îşi îndoi privirea spre grumazul greu ce ce răsfăţa în somn la spatele ei şi gingaş îi risipi visul.

Dimineaţa continua să fie tristă dincolo de cristalul ferestrei. 

Au pus apa la fiert. Au pregătit cănile verzi. Au deschis fereastra larg, lăsînd ploaia să se odihnească pe pervaz...şi au pornit prin ploaie cu ceaiul. Picurii de ploaie, ce reuşeau să se strecoare sub borurile umbrelei se năuceau în căldura aburilor de ceai. Ei, cu mîinile-rugăciune în jurul ceştilor de ceramică, trăiau o nouă zi...

Uneori suntem deprimaţi de aceleaşi ploi, aceleaşi geamuri ce dau spre aceleaşi balcoane, de aceleaşi dimineţi care evoluează în aceleaşi seri, aceleaşi zile sau ani...Uneori e atît de simplu să fim fericiţi...numai de-am fi mai simpli...