Cînd eram mici, el trăia la poarta verde, cu gard verde, cu nuc verde. Mai avea şi un cireş primăvăratic care nu reuşea să se coloreze stacojiu căci noi ne făceam vînt pe gard de cînd începeau pulpele cireşelor să se matureze. Şi stăteam acolo între flori la poalele tînărului cireş cu treabă şi fără treabă pînă ni se deznoda chingeaua la pantaloni. E darnic omul ăsta şi era dintotdeauna.
Sub falnicul nuc am făcut căsuţă. Ţii minte, David? Ţii minte, Veronica? Cristina, ţii minte? Am adus fiecare după putinţă "mobilă" de acasă ca să ne aranjăm un cuibuşor de joacă. Îmi aduc aminte eu mă furişasem în pod la bunica şi am adus un drapel cu Lenin pe care l-am agăţat perdea la căsuţa noastră mică. David era tata. Rolul meu preferat era de copil, şi matincă Cristina era mama...
Cum nu ar fi, David era regizorul copilăriei noastre. El ne aduna la badminton, la raţa împuşcată, la "bisetca" (cine-mi zice cum se numeşte piesa asta arhitecturală în română, are un grand merci de la mine) din jurul fîntînii din drum.
Tot cu el am întîlnit zorii şi deschiderea nuferilor în gura Bîcului la 3 de noapte şi am inventat jocuri, şi am strîns tei, şi am rupt liliac. Şi am fost copii.
Omul ăsta citeşte cu un debit amazonian. Pe vară înfuleca cîte 100 de cărţi de grosimi intimidante...şi cînd spunea ceva...mă lasă mai mult paletă decît portret căci mă pierdeam în vividitatea limbii lui. Urechile mele înfloreau buchet cînd David începea să povestească.
Apoi să vă spun că rar am întîlnit oameni să fie atît de atenţi, pînă a memora şi zilele de naştere ale părinţilor mei, pînă ai suna pe părinţii mei de sărbători...şi nu e vorba de atenţie aici, căci memoria bună tre' încălzită de un suflet blînd...ce uită, ce iartă, ce iubeşte, ce speră. Şi a trebui să tai o zi lucrătoare din calendarul meu pentru a vă spune o parte din ele..şi oricum nu aş reda bucuria mea de a avea în preajma sufletului un om atît de scump precum David.
Azi David e mare, azi şi eu nu mai sunt mică. Dar azi David e şi mai mare...cu un an..
La Mulţi Ani! Sunt fericită că pe lumea asta mică şi mare, am avut fericirea să te cunosc.
bisetca--umbrar sau pavelion
ReplyDeleteMersi, ramin datoare...
ReplyDeletetotusi niciunul din aceste cuvinte...nu descrie exact...bisetca.
foisor
ReplyDelete:) Multumesc!
ReplyDelete...povesteai despre casuta si mi-am amintit ca am facut si io una. io cu fratele. și am mai chemat un prieten de-a lui fratele. prietenul fratelui a venit cu fratele lui. cam ne plictiseam noi in casuta aceea din scanduri negre. și ca să nu murim cu totul de plictis... i-am dat foc. noi am rămas înăuntru, desigur...
ReplyDelete...o da iată că mi-ai amintit și de anișoara. o! și de nastea. o! și de altă ană! o! și de maria! o și de taniușa! cu ele io mă jucam de-a doctorul... )
ReplyDeleteJimmy,
ReplyDeleteasa imi esti de draga...copilule.
vai ce fiori ma iau cind imi aduc aminte... au fost clipe si zile care nu cred ca le vom uita uita vreodata ,..... a fost perfect de copilaros tot, si nuferii , si teiul si ciresele.... ehhh ,ca tare bine a mai fost.... pacat ca a ramas doar in trecut .
ReplyDeleteda tin minte , cum as putea sa nu tin minte, mai tin minte cum am venit toti de la nuferi si l-am trezit pe valera si am facut si poze, apropo are cineva pozele alea??? veronica
ReplyDeleteEu le am :)
ReplyDeletetrimitili-me te rog si mie....
ReplyDelete