Ludvic, la volan, ne povestea despre oamenii "sami", localnicii din nordul Scandinaviei. Landroverul spinteca întunericul și zăpada, farurile lui dînd la iveală o lume albă, imaculată, neînchipuită...de-a lungul drumului stăteau neclintiți mesteceni și pini înveșmîntați în straie regești de argint. Îmi lipisem genele de sticla rece, cu o mînă ștergeam aburii de pe geam iar cu ochii sfredeleam întunericul iluminat de albul iernii. Sătucurile se făceau tot mai mici și mai mici...87 de oameni, 58 de oameni, 27 de oameni...pînă într-un tîrziu Ludvic a anunțat: 3 oameni, doar noi. Doar noi 3 oameni într-un landrover negru goneam prin troiene ca într-un safari de nisip. "This is wilderness...this is Taiga"..a spus el cu o voce atît de misterioasă încît pe mine m-au trecut fiori de bucurie, de sălbăticie...peste geam mișunau reni în stol, liberi, precum niște paseri se înălțau din blana zăpezii. Am deschis geamul, mi-am scos căpățina și pletele în brațele frigului și am urlat ca o lupoaică....Aaaauuuuuuuuuuuuu! Urletul meu se pierduse undeva în întuneric. Simțeam cum zvîcnește o libertate în mine cîndva pierdută în viscerele orașelor, o libertate domesticită necesară într-o conviețuire socială...o aptitudine sau un handicap de care nu aveam nevoie aici, în sufletul virgin al naturii.... Urmase un alt urlet...dintr-un alt capăt al lumii, mai lung, mai lupesc....Aaaauuuuuu-u-u-u!
- This is not an echo..is it? (Acesta nu e un ecou, nu-i așa?), am întrebat eu vrăjită.
- No. Sami people have seen a pack of wolves a couple of days back. It's quite rare here. (Nu. Oamenii sami au văzut o haită de lupi recent. Se întîmplă destul de rar), a răspuns Ludvic.
[...]
Simțeam că am intrat în măduva naturii...adînc în sufletul ei care urla ca un lup în inima de taiga.
va urma...
No comments:
Post a Comment