Eu am un om de suflet foarte scump. Din aştia am puţini, o singură mînuţă ar fi de-ajuns. Despre ea am mai scris, mai demult. Au trecut ani. Deşi drumurile noastre au luat-o razna, pe ea nu mi-o fură nicio distanţă, nicio mare, niciun bărbat. Şi sper că nu mi-o vor fura niciodată.
Am adunat ani amîndouă, ne-am format ca femei între timp, ne-am angajat în servicii, în relaţii cununate sau mai puţin, ne-am găsit îndeletniciri în timpul liber, am descoperit lumea....fiecare în lumea sa. Şi deşi de cele mai deseori trăim viaţa în paralel, atunci cînd se întîmplă să ne intersectăm vocile, privirea sau braţele...ne depănăm cardiogramele...
Ea poate intra în sufletul meu fără cheie, ea are access la toate gîndurile mele...de la obscene pînă la pudice, ea îmi cunoaşte zeii şi demonii, ea ştie despre dorul meu, ea ştie despre visul meu, ea îmi cunoaşte toate aluniţele trupului, ea ştie despre metoda mea contraceptivă, despre tot ce scriu aici pe blog...dacă m-ar întreba.
Ea mă poate întreba orice, pentru ea am toate răspunsurile. Dar paradoxal, ea care are cheia sufletului meu, nu va intra niciodată neinvitată. Nu va profita niciodată de acest privilegiu de a-mi scruta sufletul neînarmat. Nu îmi va pune întrebări, nu va căuta răspunsuri, nu-şi va ţinti curiozitatea spre sufletul meu obosit..şi se va retrage atît de deschis în faţa slăbiciunilor mele, de parcă aş şti că tăcerea e cel mai mare dar pe care mi-l poate oferi.
Eu nu ţi-am spus-o niciodată despre această virtute. înţelepciune sau instinct pe care l-am detectat în relaţia noastră, dar ştiu că tu citeşti aceste rînduri acum...şi trebuie să ştii că eu te iubesc, şi mi-e scumpă mult prietenia noastră.
No comments:
Post a Comment