A fost în Londra pe 11 Octombrie. Eu nu puteam lipsi. Am fugit de la ceremonia corporativă din state precum o Cenuşăreasă de la bal, pentru a mă putea bucura de muzica lui pe viu. Concertul a avut loc pe 11 Octombrie...de atunci multe seri mă aştepta acest blog să-i spun şi lui cum a fost...şi nu puteam. Nu puteam descrie cum a fost, ce am simţit..tot ce scriam era prea puţin, cuvintele mele nu-i făceau dreptate talentului..şi am zis că altădată, poate.
Cîteva zile în urmă, în cinema, înainte să înceapă filmul "Gone Girl", derulau trailere precum întotdeauna. Şi eu încercam să ghicesc din boghiţa de film cine i-a compus muzica. Zimmer e inconfundabil. Şi nu îmi puteam da seama de ce...ce este în muzica lui atît de personalizat, atît de al lui...
....
Ieri, noaptea..stăteam cu genunchii sub barbă, privind cum se înalţă avioanele în faţa ochilor mei în aeroportul pustiit. Le vedeam puţin căci erau înghiţite de întuneric, dar le simţeam prezenţa în aerul sfîrtecat de 100,000 de cai...ştiţi acel sunet, cînd avionul străpunge uterul atmosferei şi simţi cum se sfîşie aerul, crapă...
O, ce sunet e acelă...mai puternic decît tunetul care trosneşte vrăjmaş în gura cerului, sunetul ăsta nu dispare după cîteva suliţe de foc...sunetul ăsta e o hipnoză...
aşa e muzica lui Zimmer...de asta e inconfundabilă.
No comments:
Post a Comment