Love and marigolds

am găsit o altă comoară. O las aici, între trăirile mele cele mai scumpe. Eu ascund multă muzică de suflet aici...dar ultima dată cînd m-a durut atît de mult o melodie a fost "On the top of the world" de Marianelli. Mi s-au imprintat în minte acele 2 minute atît de clar...atît de viu încît şi acum simt fiecare firicel care mi se ridicase pe trup, spatele mi s-a scufundat în speteaza fotoliului, pentru 2 minute m-am desprins de acel martie din 2010...am lăsat capul pe spate în pofida oricărui open space, colegi, etc...am închis ochii, i-am strîns tare de emoţie...şi cînd i-am deschis erau umezi de plăcere...

ştiu că nu fiecare va simţi aceeaşi emoţie ascultînd "On the top of the world"...dar ceva în mine s-a aprins, o careva strună a vibrat în unison cu acea compoziţie...

De atunci am mai simţit emoţii puternice, dar nu pînă la durere..

"Love and marigolds" e mai puţin dramatic, dar e atît de expresiv în imagine...nu fiecare cîntec are capacitatea să proiecteze pe lentila sufletului meu o imagine vie, clară, rulantă...

Eu nu ştiam de Mychael Danna pînă azi, ceea ce nu înseamnă că nu e vestit. De fapt, e un compozitor canadian de calibru Academy Award. Cînd am auzit Love and Marigolds...am fost impresionată de cît de frumos împleteşte el vestul cu estul...E o combinaţie dintre Newman şi Rahman...foarte închegată, foarte fluidă...

(dacă ştie cineva cum se numeşte instrumentul aerofon  - personajul principal din această compoziţie, vă rog să îmi spuneţi)

mai jos e interpretarea mea...e ceea ve văd eu cînd închid ochii şi ascult cîntecul. Sugerez să îl asculţi mai întîi, să vezi dacă se iveşte vreun film pe retina ta...necontaminat de vizualul meu.

Viorile şi pianul de la începutul melodiei sunt un reper climateric pentru mine.Eu văd o ceaţă vîscoasă, albă perindîndu-se printre crestele munţilor împodobiţi de pini şi brazi. E o ceaţă care se retrage în pîntecul pămîntului în jos de-a lungul munţilor coborînd într-o armură de nimbus..lăsînd aerul clar şi umed, aici...şi gol, pînă în secunda 52. Cea mai puternică secundă din această melodie. Îţi voi spune doar puţin din ceea ce văd, e prea intim...

Secunda 52, în obiectiv apar 2 ochi..bătrîni, obosiţi de ani, de vînt, zbîrciţi precum coaja unui stejar rămolit...dar atît de buni, atît de buni...secunda 52 ascunde toată bunătatea lor, tot soarele pe care l-au strîns aceşti doi ochi cît au trăit pe pămînt...şi toată durerea din care a rămas doar înţelepciune. Ochii ei de culoarea cerului a ploaie licăresc ca două mărgeluţe fără a clipi. E o privire foarte intensă secunda 52, 53, 54...un close-up extrem în care îi văd doar ochii, restul nu încape...nu are loc. E o bătrînică.

După secunda 54 se întîmplă un lucru foarte frumos...nu mai văd scena prin ochii mei, o văd din perspectiva ei, sau prin ochii ei...îmi povesteşte despre viaţa ei...o pot vedea în tinereţe..O vezi? Uite-o cît e de frumoasă, cît e de liberă, cît de tînără e...secunda 1:45...fotografia ei...

mă opresc aici...am o senzaţie intensă de goliciune..