Merg pînă'n New York. Aşa, să cinez cu CFO-ul companiei şi pînă'n seară dacă e vînt prielnic într-o glumă de numai 3500 mile îl prind "la cină" şi pe Hans Zimmer în Londra.
Ce mai vorbă, sunt plină de importanţă şi aer provincial.
Dacă aş fi importantă cu adevărat desigur că nu m-aş obosi să exprim emoţia cu care îmi împachetez unica gentuţă în care am înghesuit două rochii şi două cărţi. Două rochii nu cred că îmi vor trebui pentru o singură cină, dar iată două cărţi ar fi numai bune pentru 20 de ore de avion.
Să o ţin minte şi pe asta cînd îmi va fi mai greu, să ştiu că am trăit vremuri risipitoare, vremuri corporative cînd dădeam din nas la o invitaţie atît de gravă...ce mai...
Ai grija.
ReplyDeleteaşa fac, ai şi tu.
ReplyDelete