A se citi pe această muzică....
De la o vreme m-am obișnuit cu vremea engleză, parcă nu mai caut soarele peste tot. Am acceptat să îl văd tot mai rar...de parcă aș fi înțeles că e ocupat, că lucrează undeva asiduu, și în general e mai mohorît..așa ca Mr. Darcy...mai trist, mai gînditor...
Soarele londonez nu arde de dragoste, nu frige să te despoaie ca cel de acasă, vorbește puțin....e ca unul din acei bărbați care arareori îți spun "te iubesc"...care par tari după un zid de tăcere...dar care topesc atunci cînd ating...printr-o căldură moale-moale...care parcă te atinge, dar nu pînă la capăt, care parcă se aprinde...molcom-molcom...E unul din acei iubiți care nu te va obosi...nu te va lăsa udă de sudori, nu îți va promite un ten bronzat pentru a te lăsa cu o arsură pe inimă.
E foart decent...nu te va lăsa să îți arăți decolteul sau moalele pulpelor prea des în preajma lui...te va ruga să îți pui un cardigan și un fular la gît..și doar uneori, și doar pentru puțin timp..te va lăsa să i te arăți văratică și dezgolită, doar uneori-uneori...
Și atunci cînd o va face, nu își va pierde cumpătul...va sta așa smerit și calculat...lăsîndu-te să te joci pe iarbă...chiar se va apropia și îți va săruta obrajii cu palmele lui calde, va prinde în părul tău cîteva raze...și se va ascunde pentru a-ți aduce aminte...că e timpul să îți acoperi umerii...e timpul să îl aștepți din nou...
No comments:
Post a Comment