Dans le noir

Pentru că de prea multe ori credem că cerul e menit să fie albastru, iar verdele frunzelor e pretutindeni, pentru că de prea multe ori pășim bezmetic fără a conștientiza cît de repede și agil o facem, pentru că de prea multe ori nu prețuim zîmbetul iubit în credința că îl vom revedea și mîine, pentru că nu ne dăm seama cît de greu e să torni apă într-un pahar...cînd nu mai ai ochi...

de asta am încercat timp de o oră...să văd cum e. Cum e să îți fie negru peste tot cînd pășești și ai impresia că sunt scări și obstacole deși știi că mergi pe o podea dreaptă ca sticlă...cum e să te deplasezi prin întuneric orbecăind cu mîinile peste tot, deși ești bine proptit pe umărul cuiva...cum e să te așezi pe un scaun..fără a ști unde e, cît de mare e...cum e să mănînci cu furculiță și cuțit temîndu-te că în loc de gură îl vei aduce la ochi..gol, căci mîncarea de cele mai multe ori se încăpăținează să se țină de tacîmul neexperimentat, cum e să îți bagi degetele prin toate paharele pînă îl găsești pe al tău...și nu al vecinului, și de dorit paharul cu apă, nu vin. Cum e să torni apă din ulcior în pahar, spălîndu-ți mai întîi degetele în el și apoi oferindu-l celor de la masă...cum e să vînezi frunzele de salată prin farfuria de o mărime greu de apreciat, cum e să înțelegi dacă mai e sau nu în farfurie vreo bucățică de carne fără a trece cu palma prin farfurie...cum e să mănînci bucate simțindu-le doar mirosul și textura...cum e să le faci pe toate enumărate mai sus..știind că peste o oră...te așteaptă lumina ochilor...și oare cum e să nu o mai aștepți?

Astăzi am fost la un restaurant servit de către orbi, unde lumina nu își are locul....unde oamenii ca mine vin pentru a încerca o experiență...nouă...și pleacă..poate un pic mai conștienți de darul oferit nouă tuturor..gratuit...

Pentru cei din Londra, aici e adresa...dar știu că este un restaurant asemănător în toate țările mari ale Europei...

http://london.danslenoir.com/

Lumină..