Eu am crescut în tine

Sunt cuprinsă de o nostalgie cuminte...cînd privești acele ceasornicului cum sfredelă timpul, și cît de urît nu le-ai privi...ele nu se opresc din brazda timpului...

M-am cufundat în apa moale, abia caldă..strîngînd în mîini o cană de ceai de afine...Apa mai țîșnește din robinet, înghițită de cada mare...și eu, copilăros încerc să o opresc din fuga ei, astupînd gura robinetului cu degetele piciorului stîng. Dacă nu opresc timpul...măcar apa...ce prostie. Și totuși ce bine mi-e aici...

Eustomele se înclină serioase și tăcute spre spuma apei, le-am adus și pe ele în bucățica mea de Eden..și cu o mînă udă, încerc să fixez un stilou..și o filă...

pe care am dulcea pretenție de a scrie adică versuri...

astea mi-au fost cele mai frumoase seri...cele mai ispititoare, care m-au ținut înlănțuite rezistînd invitațiilor de a ieși în oraș, la pub, la film, sau la restaurant..."Scuze, am pe cineva acasă care mă așteaptă...îmi pare rău, am deja ceva planificat în seara asta.."...

încă o seară cu mine însămi, unde mă regăsesc mai calmă, mai visătoare, mai a mea...

a, da..asta am scris în timpul ritualului meu din astă seară...gînduri ce au izvorît învechite...la vederea unei fotografii...

Eu am crescut în tine...de te-ai rupe de mine, ți-ai dezlega mîinile din umeri...și le-ai lăsa în brațele mele...ți-ai descoase zîmbetul de pe chipul tău senin și l-ai lăsa în palmele mele mici,ți-ai desfășa un plămîn...și ai fugi în lume...schilodit

Eu am crescut în tine,în fiecare zor ți-am pătruns în seva sufletului tău tot mai adînc am încolțit în tine, mi-am împletit dragostea între bătăile inimii tale...și de te-ai rupe de mine...
nu ai mai fi tu...