M-a trezit tunetul...cît de dor mi-a mai fost de dînsul. Nu am îndrăznit să îi cer Londrei și asta după ce atîta o rugam de soare, dar ...deși ziua îmi doream soarele, noapte voiam o ploaie înverșunată, cu tunete, să trosnească, ca un bărbat înrăit de dragoste...nu ploaia asta searbădă ce înfofolește orașul cu o broboadă cenușie..bătrînească, fără puls..
Îmi era dor să aud acel BUUM...BUUUM...în noapte, cînd eu sunt călduț înfășurată în cearșaf, protejată de aripa somnului, strîngînd perna mai strîns la fiecare zvîcnitură a naturii...BUUM...și un ropot de ploaie îmi spală dușumeaua din pridvor...
"Mai tare!" șoptesc...mai tare, simțind cum se întețesc gloanțele ploii peste geamul meu...
________________________________________________________________
Mulțumesc...pentru acest dar înainte de plecare. Nu îi mai pot cere nimic acestui oraș...acum trebuie să plec.
p.s. las una dintre cele mai frumoase coloane sonore din toate timpurile mele...la care revin întotdeauna...
No comments:
Post a Comment