Nu le văd rostul. Ne servesc doar pentru a ne tortura gîndurile în ştreanguri de întrebări de genul: '' dar oare cum ar fi fost dacă?'', care vin ca un roi de ţînţari însetat de propria-ţi linişte, te înţeapă bine în moalele minţii, secîndu-te de echilibru, te lasă cu gîndurile distorsionate de scenarii, îţi încalecă imaginaţia pe care o mîna în vieţi care POATE ar fi fost, dar care nu sunt...te lasă cu sufletul în sevraj..şi îţi spun ''pa''...adică ''ne mai întoarcem''.
Chiedo scusa, la mine nu aveţi ce căuta. E un principiu. Simplu.
Să nu credeţi că sunt femeia de fier pe care nu o muşcă ţînţarii, ba da...însă am înţeles că ele, regretele sunt nişte cadavre(vise, dorinţe, scenarii neîmplinite...moarte)...şi tot ce moare şi nu e îngropat...pute. De asta nu le las mai mult de 3 zile, stau la capul lor cu lumînarea, încercînd să înţeleg..unde am greşit, unde m-am pripit, unde am tăcut, unde prea amar am spus-o...şi dacă nu-l mai pot învia din morţi (adică schimba ceva)..îl îngrop. Şi uit. Şi merg mai departe cu desaga mea.
Vreau să fac o mică specificare pentru a exclude eventuale...neclarităţi. Am utilizat cuvîntul regret în această postare pentru situaţiile cînd poate aş fi putut schimba cursul vieţii mele printr-o decizie, printr-un cuvînt sau pas şi nu am făcut-o. Regretele însă care se nasc din cauză că am pricinuit suferinţă cuiva şi ne mustră cugetul pentru asta (le voi numi - remuşcări pentru a face diferenţă) nu sunt acoperite de această postare. Ele nu se uită printr-o meditaţie...dar despre asta în altă postare.
Irinus, intr-adevar regretele ne fac viata mai greoaie. Daca nu am facut ceva la timpul lui, este rau, dar si mai si ar fi sa ne complicam situatia, gandindu-ne zi de zi si invinuindu-ne. Gresim deoarece suntem oameni. Viata merge inainte :).Sa nu scapam alte oportunitati ;).
ReplyDeleteIrina, sa stii ca esti bravo. Sunt foarte putini oameni care stiu sa-si infrunte regretele cu atita tarie de caracter, sa traiasca impacati cu trecutul.
ReplyDeleteDa eu nicidecum nu ma pot desparti de ele, le car asa in spate dupa mine, unde nu m-as duce. Deja am ajuns sa le iubesc prea mult ca sa le las in pace. Sau ele pe mine. :)
ReplyDelete@ Alina Timotin,
ReplyDeleteDa! Mergem înainte..şi poate ne întînim cu ceea ce ar fi putut fi...cumva altfel, pe alt drum..dar cu acelaşi rezultat. Cred că nu vorbesc clar, recomand la toţi filmul Sliding Doors -veti înţelege despre ce vorbesc. :)
@ Iulia Sîrghi,
nu cred că am un caracter puternic, dar am învăţat să am o atitudine rezonabilă în privinţa lor..doar pînă la urmă..nu trăim mai mult dacă ne gîndim că murim..şi nici nu întoarcem ceea ce am scăpat dacă regretăm.
@ star77,
ah, ele, relele...poate a le iubi şi înseamnă a te împăca cu ele..eu nu pot -mă smintesc..
eiiii Irinelu, eu zic sa incerci la master la Bucuresti :D
ReplyDeletetrebuie si eu sa zic Basta regretelor! dar mai intii de toate trebuie de reactionat in asa mod in care sa nu ne supunem lor :)
ahh cum imi mangaie sufletul muzica de pe blogul tau :)
@fluturash999,
ReplyDeleteiaca tu ştii ce mă doare :DDDD
pupicei
Dacă de fiecare dată când am cădea am rămâne la pământ, am ajunse să fim doar pietre, de care se împiedică alții.
ReplyDeleteNu dispera,am trecut și eu prin ceea ce presupun că treci și tu acum(din comentarii mi-a fost cam pe înțeles)și totuși după un ”40 de zile” am mers mai departe.
Don't give UP!
P.S.Aș fi scris în română doar că în engleză sună mai bine.
@ Sunshine,
ReplyDeletecred că comentariile te-au indus în eroare şi nu doar pe tine, căci lumea mă întreabă dacă totul e bine la mine şi ce s-a întîmplat..
dar sincer, e totul bine ..şi postul a fost doar o reflecţie :D
dar ai spus-o foarte frumos, faza cu pietreleee..e super.
P.S. spune-o în ce limbă vrei, eu nu am nimic împotriva limbii engleze, iar bulşit e despre altceva ;)