Gheorghe - omul fără ani

Gheorghe căzuse în fîntînă cînd era mic. De frică îşi pierdu minţile şi se îngrozise de apă. Cred că din acea clipă Gheorghe nu s-a mai spălat de bunăvoie, iar forţat e ca şi cum l-ai fi supus unei biciuieli afurisite. De atunci cred ca sunt vreo 60 de ani.

Familia lui Gheorghe era numeroasă, vreo 7 copii. Bunica mi-a spus că părinţii lui s-au dezis de dînsul de ruşine. Frica îi declanşase incontinenţă (făcea cacă şi pipi pe el) şi unde mai pui că avea fobie de apă... nu comentez.

Bunica mea era fată mare pe atunci, şi tot cam pe atunci cred ca se măritase cu bunelu' şi l-au luat pe Gheorghe cu dînşii la casă nouă. Aveau grijă de dînsul. Bunica îi spăla hainele- tofîlcuţe manual, îl hrănea, aveau o cămeruţă pentru dînsul. Iar el la rîndul lui îi ajuta prin gospodărie.

Mi-am dat seama cît va timp în urmă că Gheorghe nu îmbătrîneşte. E tot aşa ca şi atunci cînd eu mă căţăram prin cireşii buneilor, e tot aşa ca şi atunci cînd mergeam cu gîştele la păscut..cînd ne jucam de-a raţa împuşcată prin mahală..e tot aşa.

Verzui la piele, cu barbă, părul creţ, pas clătinat ca pendulul unui ceas, cu mîinile crăpate şi ochii trişti. Şi veşnic în zîmbet cînd vede vreun om ce îi acorda atenţie. Aşa l-am ştiut tot timpul.

Cîtva timp în urmă l-am văzut pe Gheorghe şi atunci pentru prima dată am întrebat de bunelu' cîţi anu are Gheorghe (Gheorghe nu ştia că nu ştie şi de fiecare dată are un nou an de naştere). E destul de bătrîn, mult mai bătrîn decît mă aşteptasem...mult.

A început a îmbătrîni după moartea bunicii.