O ţîră de timp în urmă citisem un post despre smilicuri la Natan pe blog :un post despre cît de ilichizi am devenit în ale cuvintelor :"[...]emoticoanele ne sărăcesc mult din limbaj și imaginație și capacitate de a ne face înțeleși prin cuvinte. Pentru scriitori până acum 20 de ani cuvintele erau suficiente pentru orice...[...]".
Este adevărat că aceste mascote substituie cuvintele. Mai mult ca atît, ele substituie emoţii, substituie intonaţii, subtilităţile unei voci sau ale unei priviri pe care ai fi inserat-o în interpretarea mesajului tete-a-tete. Dar din moment ce noi sfidăm istoria de acum 20 de ani cu messengere şi twittere şi ce vrei printr-un click...noi nu ne mai vorbim, noi ne scriem. Limbajul non - verbal e practic inexistent într-o convorbire scrisă.
Scriitorii de acum 20 de ani nu vorbeau pe skype, aveau treburi mai nobile - scriau cărţi în care redădeau emoţii pline doar prin cuvinte, adevărat, dar o făceau printr-un adaos al autorului..adică :
- Nu mai pot!, strigă Miruna, frîngîndu-şi tîmplele. Sau - Mi-e dor, zîmbi ea trist...
Ei desenau în adaosuri de cuvinte emoţiile, descriau personajul, intenţiile lui încît cuvintele lor aveau o anumită frecvenţă de interpretare. Acum imaginaţi-vă cum ar fi să spun ceva hilar şi la capăt de frază să adaug: eu acuma rîd - hihi. Sau eu acum casc, scuze, dar merg să dorm.
Poate ar fi o idee, dar nu şi una "economică", căci nu avem timp mai tot timpul...
Însă nu pot nega că ne este sărac vocabularul, că nu găsim cuvinte pentru a ne exprima CLAR...unde să mai spun de intens sau plastic...de asta tre' de stat mai puţin pe messenger, skype sau facebook, da? Ştiţi voi ce se recomandă pentru un vocabular bogat.
Fiecare să scrie cum vrea. Contează să ne facem înţeleşi. (Eu dau din ochi, din dreptul. Şi acum zîmbesc..)
Este adevărat că aceste mascote substituie cuvintele. Mai mult ca atît, ele substituie emoţii, substituie intonaţii, subtilităţile unei voci sau ale unei priviri pe care ai fi inserat-o în interpretarea mesajului tete-a-tete. Dar din moment ce noi sfidăm istoria de acum 20 de ani cu messengere şi twittere şi ce vrei printr-un click...noi nu ne mai vorbim, noi ne scriem. Limbajul non - verbal e practic inexistent într-o convorbire scrisă.
Scriitorii de acum 20 de ani nu vorbeau pe skype, aveau treburi mai nobile - scriau cărţi în care redădeau emoţii pline doar prin cuvinte, adevărat, dar o făceau printr-un adaos al autorului..adică :
- Nu mai pot!, strigă Miruna, frîngîndu-şi tîmplele. Sau - Mi-e dor, zîmbi ea trist...
Ei desenau în adaosuri de cuvinte emoţiile, descriau personajul, intenţiile lui încît cuvintele lor aveau o anumită frecvenţă de interpretare. Acum imaginaţi-vă cum ar fi să spun ceva hilar şi la capăt de frază să adaug: eu acuma rîd - hihi. Sau eu acum casc, scuze, dar merg să dorm.
Poate ar fi o idee, dar nu şi una "economică", căci nu avem timp mai tot timpul...
Însă nu pot nega că ne este sărac vocabularul, că nu găsim cuvinte pentru a ne exprima CLAR...unde să mai spun de intens sau plastic...de asta tre' de stat mai puţin pe messenger, skype sau facebook, da? Ştiţi voi ce se recomandă pentru un vocabular bogat.
Fiecare să scrie cum vrea. Contează să ne facem înţeleşi. (Eu dau din ochi, din dreptul. Şi acum zîmbesc..)
Eu dau din cap, adica subscriu sub cele scrise. Si :)
ReplyDeleteo, da... viteza, viteza e cea care ne determina sa facem click pe emoticoane si sa acceleram comunicarea. insa uneori,sincer imi este dor de dialoguri fata in fata, de emotii adevarate, care insa din cauza mobilitatii deplasarii si indepartarii persoanelor dragi, devin rare, tot mai rare.
ReplyDeleteMulţumesc că mă citiţi, apreciez ff mult asta.
ReplyDeleteKarena, ai dreptate...e mult mai plăcut să priveşti omul în ochi, să-i discifrezi emoţiile, să ţii de mînă sau pur si simplu să fie aproape interlocutorul...vezi că mă refeream la discuţiile fără alternativă, adică strict pe net..şi deam istorioara cu smilicuri :)
Ce zici, tu , eu , si toata lumea care este asa de interesata sa raspunda la gindurile si ideile scrise aici sau dincolo de aceste micro-comunicari, Sa ne intalnim si sa stam la o ceasca mare de ceai, si dincolo de experientele sofisticate ale trairilor in fata monitorului, sa ne bucuram de o simpla vorba buna ... :)
ReplyDeletemomentan Anonim...
Anonim,
ReplyDeleteun pic confuz comentariu. Cel mai intrigant cuvint "deocamdată" :D. În fine, am zis eu că ceaşcă mare de ceai e rău? Sau o simplă vorbă bună e rău? Şi despre care experienţe sofisticate din faţa monitorului e vorba? Smilicuri?
Vezi ce multe întrebări (pardon că e la tu, dar asta e implicit atunci cînd nu mi prezintă alte variante)...Mersi pentru vizită, sper că vei mai intra pentru a mă clarifica. :)
Nu neg ca poate crea si confuzii :) dar in mare parte lucrurile sint mai simple, O invitatie la ceai nu poate fi un lucru rau, o vorba buna la fel , atunci nu ne ramine decit sa stabilim intersectia la care ne vedem.
ReplyDeleteExperientele sofisticate vin din emotia fiecarui cititor fidel sau mai putin ce iti citeste post-urile (mai ales cele de viata,ginduri..) pe care poti sa le simti si personal intr-o oarecare masura.si nu se refera strict la articolul asta.
"deocamdată" exista, si sa nu il negam, sau sa-l aratam cu degetul :), apare si in DEX...
Daca sint multe intrebari, vor fi si multe teme spre abordare, la acea ceasca mare de ceai :)..... Pa
probabil primul scriitor care a pomenit despre emoticoane a fost nabocov.
ReplyDeletepersonal consider geniala această formă de expresie. mai mult ca atât, nu aş fi împotrivă ca această să se folosească în publicistică, de ce nu şi în cărţi.
cu siguranţă ea a afectat într-o oarecare măsură şi creierul omului XXI (in special imaginatia), dar poate şi le-a inhibat pe unele.
le simt foarte necesare şi cred că dacă nu le inventa cineva, mai devreme sau mai trârziu făceam io asta :-)
drept e că pe mine puţin mă deranjează (mai ales optic) gogoaşele alea galbene. sunt mai mult pentru forma simbolică: :-) :-O :-( ;-7 etc