"Bunica"

Era pauza de prînz cînd noi, toată diviziunea de vreo 6 persoane, am hotărît să mergem la o trattorie din apropierea oficiului. Un soare bălţat se juca afară în plin februar, de parcă se smintise şi iarna şi primăvara de mai mare dragul. Ne aşezasem la o masă geometric amplasată comod pentru a-i vedea pe toţi cei ce poposesc în local înfometaţi şi ne împlîntasem toţi foame în meniul zilei.

Meniul făcuse cîteva rotocoale pînă hotărîse fiecare ce papă în acea zi şi cu "naturala" (apă minerală negazată) în faţă, schimbam păreri cinematrografice, berlusconiene, general electrice...pînă cînd într-un moment zării că intră foarte spăşită o bunicuţă.

Era mică, mai mică decît mine, deci să fi avut vreun metru şi..cam 55. Dar nu atît mică în proporţii cît uscăţivă, precum era bunica mea. Dar ce-mi amintise şi mai mult de bunica, erau 2 riduri mari pe obraji ce dădeau chipului o notă de tristeţe, de suferinţă...şi şapca ei băieţeasca neagră, precum purta şi bunica mea prin ogradă de-asupra broboadei.

Păşea foarte încet, nehotărît, privind mesele goale care nu reuşiseră să fie încă curăţate de chelneri. Făcuse un scurt minicerc, după care se oprise în dreptul vitrinei.

Eu mă emoţionasem copilăreşte la această privelişte şi un gînd mă sfredelea bezmetic: " Asta ar putea fi bunica cuiva, asta ar fi putut fi şi bunica ta..." Un gînd absolut fără noimă, dar asemănarea mă dezechilibrase şi pentru a nu-mi trăda nebunia din ochi, m-am ridicat de la masă sub pretext că vreau să mai comand ceva.

Mă apropiasem şi eu de vitrină, îi stăteam la spate încercînd să înţeleg de ce îi e foame. Deja mi-o imaginam cerşind de la casier un panino (sandwich) sau poate şi mai smerit - o bucată de pîine. Sau poate doar un pahar de apă. Mi-l imaginasem şi pe casier în cîteva ipostaze. În una din ele, o brusca verbal să iasă din local. Îmi adîncisem mîna în buzunarul paltonului pentru a vedea dacă am portmoneul cu mine sau de-l lăsasem pe masă. Era.

Într-un sfîrşit bunica se hotărîse...privi casierul care se apropiase de tejghea pentru a o auzi mai bine. Mă apropiasem şi eu să o aud mai bine. Bunica gînguri ceva, dar se pare că nici unul din noi nu înţelese...căci bunica se văzu nevoită să ridice tremurînd mîna uscată ca un vreasc spre vitrină şi îngînă din nou:
" Marlboro...".

Eu încremenisem cu mînă pe portofel. Mi se năruise toată drama mea din ultimele 15 minute şi prostită am revenit spre masă plină de glume şi aburindă de pastă. Am mai întors capul de vreo cîteva ori spre geamul de unde se zăreau fumuri de ţigară ce ieşeau lent de sub 2 riduri mari...dar nu mai era nicio asemănare.

If

Sunt poezii peste care mă poticnesc din fericire, uneori fără să le caut. Le citesc, le absorb, le uit. Sunt poezii pe care le caut, dar nu le găsesc să exprime ce vreau eu cînd vreau eu..şi atunci le scrijelesc, le citesc de vreo 400 de ori pînă nu le mai înţeleg şi eventual le uit. Sunt poezii pe care nu le caut căci ele sunt de toţi ştiute, ele sunt comori de cuvînt. Pe astea le printez şi le pun pe pereţi să mă răsucesc între ele...iată una.


IF you can keep your head when all about you

Are losing theirs and blaming it on you,
If you can trust yourself when all men doubt you,
But make allowance for their doubting too;
If you can wait and not be tired by waiting,
Or being lied about, don't deal in lies,
Or being hated, don't give way to hating,
And yet don't look too good, nor talk too wise:


If you can dream - and not make dreams your master;
If you can think - and not make thoughts your aim;
If you can meet with Triumph and Disaster
And treat those two impostors just the same;
If you can bear to hear the truth you've spoken
Twisted by knaves to make a trap for fools,
Or watch the things you gave your life to, broken,
And stoop and build 'em up with worn-out tools:


If you can make one heap of all your winnings
And risk it on one turn of pitch-and-toss,
And lose, and start again at your beginnings
And never breathe a word about your loss;
If you can force your heart and nerve and sinew
To serve your turn long after they are gone,
And so hold on when there is nothing in you
Except the Will which says to them: 'Hold on!'


If you can talk with crowds and keep your virtue,
Or walk with Kings - nor lose the common touch,
if neither foes nor loving friends can hurt you,
If all men count with you, but none too much;
If you can fill the unforgiving minute
With sixty seconds' worth of distance run,
Yours is the Earth and everything that's in it,
And - which is more - you'll be a Man, my son!

                                               by Rudyard Kipling

Cărţi româneşti

Mă usuc de dorinţă. Atît de mult mă vreau pierdută într-o librărie românească în care să nu mă caute nimeni vreo 4 ore bune. Să desfac cartea la pagina care îmi place, să citesc selectiv, să fac cunoştinţă cu autorul de pe copertă, să aprob sau dezaprob...şi după ore întregi care devin lungi de foame, să-mi iau un braţ bun de cărţi acasă.

O vreau pe Rădulescu, o vreau pe Năstase şi Catrina, o vreau pe Liceeanu şi pe toţi cei pe care înca nu îi cunosc, dar pe care îi vreau. Nu am citit în română de o bucată de viaţă. Uneori, mi se pare că nici nu mai vorbesc omeneşte româneşte de atîta foame. Am obosit de limbi străine, de limbi care mă apropie de alţii. Vreau să citesc în limba mea, în limba ce mă apropie de mine.

Mi-am cumpărat bilet să merg acasă. Abia aştept să vină aprilie, abia aştep să ajung în Bucureşti, să iau tramvaiul ce mă va lăsa la o librărie imensă ce mă va pierde printre rafturi.

Chiftelute delicate

Ingrediente:
500 gr pulpa de vita tocata
500 gr cartofi noi
2 cepe albe
50gr unt
1 chifla
1/2 pahar lapte
ulei de arahide pentru prajit
sare
rozmarin

Miine am examen. Nu, nu de gastronomie. De fapt, e contabilitate manageriala. Sa vedem cit de gustos va fi miine, dar azi a fost bine.

Cine e interesat de cum s-ar putea injheba o astfel de reteta, explicatia urmeaza:

Cartofii se curata de coaja si se fierb, potrivindu-se de sare. Cind sunt fierti se scurg si se taie in jumatate. Chiftelutele se prepara din carnea tocata in carese adauga 1 ou si chifla muiata in lapte (sa o scurgeti bine de lapte inainte de a le mixa). Se prajesc chiftelutele pe uleiul incins pina devin crocante. Intr-o tigaie separata se caleste in unt ceapa taiata julien.

Salata cu grapefruit si morcovi din Camerun

Da, da,da - e sesiune! Nu stiu daca asta e motivul ca am devenit mai gurmanda sau mai "bucatara", dar azi am  gatit ceva nou si nu am rabdare sa ma fac de toata lauda aici.

Salata cu grapefruit si morcovi din Camerun

Ingrediente ( pentru 4 persoane)

2 grapefruit
3 morcovi
1/2 pahat de arahide prajite
1 lingura de ulei de arahide
1 legatura patrunjel
sare
piper

Mod de preparare:

Se taie julien morcovul ( eu l-am dat prin razatoare). Dupa care se decojeste un grapefruit si jumatate, curatindu-se pina si de pelita alba in felii. Din cealalta jumatate de grapefruit se stoarce sucul si se amesteca cu 1 lingura de ulei de arahide, sare si piper dupa gust. Se amesteca bine acest sos.

Morcovul se tapeteaza pe farfurie peste care se presoara arahidele tocate cu felii de grapefruit. Se presoara patrunjel si sosul.

Gustul amarui al grapefruitului cu morcovul dulce e o combinatie interesanta.

Pofta buna :).

Incet-incet

Incet-incet ma pierzi prin ceata deasa
si nici indiciile clare nu te vor ghida
incet-incet ma rup din a ta plasa
si pe-o carare noua incep a ma-ndrepta.

Incet-incet se-asterne timpul
peste-ale noastre vise
peste ai nostri ani ce nu s-au implinit
peste dezamagiri ce atingind abise
au obosit si intr-o miercuri au fugit.

Incet-incet incepi si tu o noua viata
si viata ta cu Poseidoni si piei de porc
pictata in bokeh si nopti cu ceata
e-un casino in care jalnic am pierdut.

Prima lectie

Sunt nebuna. Am asteptat 3 ani pentru a lasa azi in 2 peri dari de seara si rapoarte neterminate la serviciu, pentru a alerga intr-un suflet naiba stie unde...cu tot cu temperatura si un nas mucos..., pentru a ma regasi in sfirsit, pentru a face ceva ce sufletul meu demult isi dorise cu nebuna ardoare, dar din motive pe care nu merita sa le listez aici...se privase de acest deliciu.

Pasul de inceput se poate asocia cu un balansoar rigid.. E atunci cind te faci una cu ritmul...dai ochii peste cap..si sunteti in 3..apoi in 2...apoi nu mai conteaza. Apoi incepe caminata, pasi ce se succed ca niste foarfeci: exacti, rigizi, taiosi pina la flirt, dar in acelasi timp...e o totala improvizatie, spontanietate si nu mai conteaza al citulea pas e..e o fluiditate magnetica...intre miini ce pastreaza distanta si priviri ce o lupta.

E un dans cu caracter, cu toc elegant si singe fierbinte. Gripa mea se speriase de termperaturile lui...si in scurt timp se pitulase intr-o durere de cap..dupa care parasise de tot ringul de dans.

Prieten din copilărie

Cînd eram mici, el trăia la poarta verde, cu gard verde, cu nuc verde. Mai avea şi un cireş primăvăratic care nu reuşea să se coloreze stacojiu căci noi ne făceam vînt pe gard de cînd începeau pulpele cireşelor să se matureze. Şi stăteam acolo între flori la poalele tînărului cireş cu treabă şi fără treabă pînă ni se deznoda chingeaua la pantaloni. E darnic omul ăsta şi era dintotdeauna.

Sub falnicul nuc am făcut căsuţă. Ţii minte, David? Ţii minte, Veronica? Cristina, ţii minte? Am adus fiecare după putinţă "mobilă" de acasă ca să ne aranjăm un cuibuşor de joacă. Îmi aduc aminte eu mă furişasem în pod la bunica şi am adus un drapel cu Lenin pe care l-am agăţat perdea la căsuţa noastră mică. David era tata. Rolul meu preferat era de copil, şi matincă Cristina era mama...

Cum nu ar fi, David era regizorul copilăriei noastre. El ne aduna la badminton, la raţa împuşcată, la "bisetca" (cine-mi zice cum se numeşte piesa asta arhitecturală în română, are un grand merci de la mine) din jurul fîntînii din drum.

Tot cu el am întîlnit zorii şi deschiderea nuferilor în gura Bîcului la 3 de noapte şi am inventat jocuri, şi am strîns tei, şi am rupt liliac. Şi am fost copii.

Omul ăsta citeşte cu un debit amazonian. Pe vară înfuleca cîte 100 de cărţi de grosimi intimidante...şi cînd spunea ceva...mă lasă mai mult paletă decît portret căci mă pierdeam în vividitatea limbii lui. Urechile mele înfloreau buchet cînd David începea să povestească.

Apoi să vă spun că rar am întîlnit oameni să fie atît de atenţi, pînă a memora şi zilele de naştere ale părinţilor mei, pînă ai suna pe părinţii mei de sărbători...şi nu e vorba de atenţie aici, căci memoria bună tre' încălzită de un suflet blînd...ce uită, ce iartă, ce iubeşte, ce speră. Şi a trebui să tai o zi lucrătoare din calendarul meu pentru a vă spune o parte din ele..şi oricum nu aş reda bucuria mea de a avea în preajma sufletului un om atît de scump precum David.

Azi David e mare, azi şi eu nu mai sunt mică. Dar azi David e şi mai mare...cu un an..

La Mulţi Ani! Sunt fericită că pe lumea asta mică şi mare, am avut fericirea să te cunosc.