Cîţiva ani în urmă îl citisem pe Kundera pentru prima dată şi mă intoxicase cu o tristeţe vîscoasă pe care o descîntam pe blog, în discuţiile noastre cu Alina în Praga, pe retina ochilui meu mintal înainte de somn...izvorîte din romanul "The unbearable lightness of being" despre care am scris aici. Şi drept urmare la postarea mea anterioară, cei care îl cunosc pe Kundera mai bine decît mine mi-au recomandat "Imortalitatea"...acum chiar aş sta la o cană de ceai cu ei să-mi spună de ce.
Nu ştiu dacă eu aş mai ţine minte peste ani de ce mi-a plăcut cartea...e prea nisipoasă, fiecare fir de nisip fiind o idee, un concept, o metaforă. Şi e atît de încărcată cu astfel de fire de nisip încît uneori ai nevoie să te opreşti şi să-i spui lui Kundera: "Moşule (are 85 de ani), ia mai stai oleacă, stai că eu nu înţeleg, mai repetă o dată..cum acolo..."I long for an experiment that would examine, by means of electrodes attached to a human head, exactly how much of one's life a person devotes to the present, how much to memories and how much to the future. This would let us know who man really is in relation to his time."
Cartea e plină de idei din astea, dar sunt înţesate într-o povestire...adică se consumă uşor.
Dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult e stilul acestui roman...e o nebunie, nu e adaptabil pentru un film atît de sucit e! Da, acuşi mă explic...
Autorul (adică Kundera) stă pe terasa unui bazin şi vede o femeie de vreo 60 de ani care face lecţii de înot. Este un gest epic al acestei doamne care îl inspiră..şi el decide că pe ea o cheamă Agnes şi că ea va fi protagonista romanului său. Apoi, urmează cîteva capitole despre Agnes şi familia sa. Agnes e soţia lui Paul care e un avocat. Ei au o fată pe care o cheamă Brigitte. Agnes mai are şi o soră mai mică, Laura....
Apoi iarăşi autorul revine la realitatea sa şi descrie o dimineaţă leneşă cînd el se trezeşte ascultînd radioul. La radio spun datele meteo. Apoi se trezeşte şi Agnes, şi ea ascultă acelaşi canal de radio...realitatea autorului şi imaginaţia sa merg în paralel.
[....]
Autorul are un prieten, profesorul Avenarius. Acest profesor are idei foarte...bizare să le spun. El este iniţiatorul şi unicul făptaş al unei revoluţii ecologice care are drept scop eradicarea maşinilor. Şi ce face el? El iese la plimbare în fiecare noapte şi sparge roţile maşinilor din stradă cu un cuţit. Păi, iată că într-o seară a fost prins cu cuţitul în mînă şi s-a pornit multă zarvă în stradă...Voiau să-l ia la poliţie cînd cineva îi oferise o carte de vizită...un avocat...Paul. Paul! Da, personajul lui Kundera...e un melanj atît de melodios între realitate şi ficţiune, încît are magnetisul unui detectiv, dar e liric ca o poezie...
e mult studiu concentrat în această carte...cu o trecere lină de la viaţa unor persoane ilustre precum Goethe, Mahler, la viaţa personajelor, la viaţa noastră...
cîteva scene erotice, dar destul de pudice...multă analiză a artei, a istoriei, a biografiilor.
Îl respect mult...şi uneori am avut momente cînd au vrut să-l cred autorul meu preferat. Dar trebuie să-l mai citesc pentru a confirma.
"She blushed. It is a beautiful think when a woman blushes, at that instant her body no longer belongs to her; she doesn't control it; she is at its mercy; oh, can there be anything more beautiful than the sight of a woman violated by her own body!"
7
eu am comentat la postul trecut despre Kundera, o să comentez și la ăsta deși încă nu am ajuns să-l citesc.
ReplyDeletehabar nu am de unde să iau atâta timp pentru câte cărți vreau să citesc.
revenind, eu, nu știu singurică de ce, vroiam să încep cu ”Cartea râsului și a uitării”.
la următorul post despre Kundera, sper să comentez în știință de cauză :))
iar eu aşa şi nu am mai citit eseul lui Saramago..nu e timpul lui încă. Vreau să cred că ne găsesc cărţile atunci cînd trebuiesc citite...
ReplyDelete