oameni şterşi

e o fărîmă de gînd pe care o trosnesc între sprîncene cînd se întîmplă să descopăr cum unii oameni se dezleagă de alţi oameni din viaţa lor şi dintr-odată o jumătate din istoria lor pe facebook dispare. Dispar poze...vacanţe aparent frumoase, îmbrăţişări şi săruturi...poze de cuplu care au fost "aplaudate" cîndva de o întreagă comunitate de "friends"...E hazliu cînd dintr-un teanc de album al celor doi undeva la mare...rămîne cîte o poză răzleaţă cu el sau ea, că e totuşi reuşită poza...se văd bine picioarele lungi sau muşchii răscopţi...de ce nu?

Nu, eu nu critic. Eu nu ştiu cum e corect. Dar eu ştiu că trecutul nu se şterge cu radiera, şi ascunzînd porţiuni de trecut din viaţa noastră, ne ruşinăm de noi înşine...e ca şi cum ne-am acoperi o bucată de nas cu batista...şi am pretinde că acolo nu este nimic...şi de fapt, nici nu am avut vreodată nas.

E totuşi timpul pe care l-am petrecut cu cineva, sunt clipe care au fost binecuvîntate cîndva, în tot acest răstimp noi am crescut şi am învăţat să ne descoperim...pînă am descoperit că nu-i mai vrem sau ei nu ne mai vor...şi e natural să ne dăm drumul...

aceşti oameni la "perfectul compus" din viaţa noastră...au fost parte din noi cîndva, e un act de autonegare să ne prefacem că nu au existat...

sau cel puţin asta e părerea mea mică.