despre operă

sunt cîteva seri de cînd privesc operă înainte de somn...sunt încă în proces de omogenizare a gîndului care ar explica motivele ce ar convinge pe oricine să se îndrăgostească de acest gen de artă. Şi la sigur nu voi scrie plămădeala mea conceptuală în seara această ( mai cresc portfoliul experienţelor mele, plus mai citesc şi o carte despre opere) şi apoi vin cu o teză pe blog. De ce o aş face-o? Pentru că am mers prea deseori la operă singură..şi unul din principalele motive din care invitaţiile mele au fost refuzate e că foarte puţinor oameni le place opera...o consideră un gen de artă învechită, plicticoasă, prea pompoasă, prea rigidă...

opera e mult mai complicată decît un cîntec de Rihanna pe care îl poţi consuma nedezghiocat, neînţeles...pentru că de cele mai multe ori nu prea ai ce înţelege. Dacă aş fi să trag o paralelă între obiectele şcolare, opera ar fi fizică...iar Rihanna  - educaţia fizică. Pe care o preferă mulţimea? Exact.

La operă nu e destul să cumperi un bilet. Pentru a primi plăcere din audiţia unei opere, trebuie să mergi pregătit, să faci tema pentru acasă. CEL PUŢIN, se citeşte sumarul operei, dacă nu este timp şi răbdare pentru libret. Deşi cîntăreţii sunt educaţi în articulaţia cuvintelor, ritmicitatea muzicii distorsionează cuvintele care uneori şi pentru un nativ sunt de neînţeles. 

Muzica vie...o întreagă orchestră unduieşte sunete vii, ieşite proaspete din arcuş sau clape sau laringele vreunui flaut. Iar costumele? Iar decorul?...

eh, tot nu m-am abţinut şi am divulgat careva aspecte...dar revin altă dată mai pregătită.

las aici vocea metalică a lui Pavaroti din Rigoletto, opera pe care o voi privi curînd în Praga...abia aştept :)