Literary Cafes in Prague

This is a prepared #3 speech delivered during TM meeting.

I had a beautiful weekend. Let me say it again. I had a beautiful weekend because I had to prepare a speech for today. It doesn't make sense, right? Normally it is the other way around. This time my speech invited me to some splendid literary Cafes in Prague and by the end of this speech I aim to give some suggestions where you could spend your next beautiful weekend. This information also could serve handy if a friend is visiting.

I visited two literary Cafes in this city: Café Slavia and Café Louvre. A literary café definition was not to be found in the dictionary. So, I created it. A literary Café is a Café where people engage in intellectual activities (such as reading, writing, “toasts mastering”) besides sipping their cup of tea. As such, Paul Patisserie could also qualify. However, the 2 Cafes I will talk about have something in common: they witnessed history in this country. And sometimes they created it.

Both of these cafes are more than 100 years old, they are located in the historical center on Narodni street.

Café Slavia is facing National theater with its large bay windows. For the price of a coffee you could enjoy this mind-blowing view of Prague.

 But let’s get inside…

There is an old style cloakroom. Beautiful atmosphere… The interior is spacious elegantly decorated. The staffs is wearing old-style tailcoats. And there is a grand piano in the middle. They play piano from 5 pm to 11 pm. They have a very rich menu. And I must say their roasted fish fillet with creamy mushroom risotto was delicious. This place welcomed the actors from the National Theatre, its audience during intermissions, politicians and writers. Unfortunately I cannot name many as the names do not tell much to me, but I know that this was the favorite café of Vaclav Havel, the first president of this country, also a playwright and essayist. Another name well-known name is Franz Kafka. So if you want to experience all this, head to Nardoni Street, opposite from the National Theatre.

The second Café that is located just 5 min away from Slavia, away from the bridge, is Café Louvre. To enter the Café one has to ascend a spacious staircase and then again, a cloakroom. I fell in love with pastel pink décor that apparently didn't change much since the times when Einstein as a visiting professor would pop in for a piece of strudel. This café used to have and still does a game room, especially was it famous for Billiards. All the tables were tailor made American products of the most exciting precision. Also, this café was supportive of women’s emancipation… In the 19^th century the cafes were meant for men where they would conduct business and talk arts, whilst the ladies would have a tea at home. This was radically in the 20^th century when high-society women started visiting the café and were welcome here.

So, if you are looking for inspiration, a relaxing cup of tea, a chat with a friend, or you are just bored and you don’t want be so…now you know where to go.

for more information visit the websites:

http://www.cafeslavia.cz/index.php?id_page=uvod&id_rest=slavia&id_lang=en

http://www.cafelouvre.cz/en/

Şarpele de Mircea Eliade

"Hotărîtă, căută cu ochii insula - şi începu să vîslească lin, duios, ca cineva care pleacă numai cu nădejdea..."

"Am să te învăţ să te urci şi prin copaci, îi spuse Andronic. Dar trebuie să le ceri voie întîi. Sunt unii din ei bătrîni şi bolnavi şi îi doare...Te-azvîrlă atunci la pămînt..."

"Şi cu florile e greu. adăugă Andronic. Ele sunt veşnic îndrăgostite...Să le vezi cum plîng!..."

am sfîrtecat şi Şarpele în cîteva zile...Eliade, Eliade...m-a făcut să visez nebunii, Stela ştie...

e o altă nuvelă fantastică despre o fată parcă oarecare...care se căsătoreşte pe o insulă cu un bărbat năzdrăvan. Opera e cu secvenţe erotice, dar foarte delicate...şi o trăire puternică şi vie dintre om-natură...îmi aduce aminte de Avatar, vedeţi şi voi din secvenţele de mai sus...

nota 8. 

p.s. 1. cartea nu poate călători căci e cadou

2. Mă întorc la Thinking fast and Slow...pe care o citesc printre alte cărţi, totuşi nu o pot lăsa pînă nu îi dau de capăt.

apa...

de cînd am început să mă domesticesc în stihia ei, de cînd am îndrăznit să o pătrund întreagă, de cînd ea mă pătrunde peste tot...scufundîndu-mă în atingerea ei mătăsoasă, de cînd am început să schilodesc una din fricile mele...am învăţat plăceri noi. Am învăţat să înot de curînd.

Desigur că sunt încă un bebeluş în termeni de rezistenţă şi viteză, dar cel mai înalt zid, zidul de sub plapuma apei a fost depăşit. Îmi place să mă scufund. Presiunea ce mă învăluie îmi distorsioonează toate simţurile...şi totul pare a fi în slow-motion sub apă...de parcă m-au rupt dintr-un film frumos  şi printr-un ecran (goggles) privesc viaţa.

Ăsta e cîntecul pe care îmi place să îl ascult sub apă.

cartea pe care n-o laşi din mîini

Tanciu a zis dintr-o răsuflare, eu zic că dintr-o îmbucătură...cu atîta nesaţ să citeşti, să te prăpădeşti prin Praga asta cu cartea în mînă, citind-o din mers, în metrou, în lift, în baie. Ieri am luat cartea şi m-am ascuns pe terasă la serviciu în timpul prînzului să nu mă găsească nimeni, să mă lase în liniştea mea să îmi caut de treabă printre nopţile lungi şi chinuitoare din povestea domnişoarei CHristina. E un o roman fantastic despre o fantomă a unei domnişoare de o răutate diabolică ce a fost împuşcată. Acest strigoi al ei se întoarce în fiecare noapte îndrăgostit de un un pictor ce era musafir la conacul unde cîndva trăise ea. Mai departe e interpretarea mea personală căci cartea se sfîrşeşte în stilul Vanilla Sky...nu mai înţelegi unde e vis şi unde viaţă. Toată familia răposatei e "infectată", eu personal cred că sunt vampiri de la mamă pînă la cea mai mic pui Simina. Scena în care Simina îi muşcă buzele pictorului cred că nu a fost un vis. Apoi, într-un alt dialog dna Moscu mănîncă de viu o vietate...

dar pare că sursa lor principală de viaţă e însăşi Christina care odată descîntată din acea casă de ţăranii aţîţaţi să distrugă moşia...a luat viaţa şi celor trei femei. Ce a fost cu Egor la sfîrşit e foarte neclar. Moarte, vis, delir?

Şi blestemul ei? Şi chiar a fost o bestie...posibil că da.

Eu nu citesc literatură fantastică...şi mai ales românească, dar Eliade nu m-a dezamăgit niciodată. Şi mai încerc un roman de-al lui în acelaşi spirit: Şarpele.

a, da..am uitat..pentru Domnişoara Christina - 10.

şi încă cîteva frînturi:

"miros de tinereţe oprită pe loc"
"ochi de un albastru putred"
"erau sîni de fecioară, crescuţi în voie"

Toamna în Praga

a venit, a venit Toamna
acoperă-mi inima cu ceva
cu umbra unui copac sau mai bine...

Cum se vede muzica..

Scriu fuguta, pe furis de la serviciu, sa nu ma vada nimeni ca nu imi caut de treaba. Scriu “illegal” pentru ca mi-e frica sa nu uit emotia de azi dimineata ce mai zvicneste proaspata intre palmele mele.


Am scris mai demult ca am inceput lectii de pian. In fiecare luni, la ora 7 dimineata, vecinii mei nu mai dorm. Lectia de obicei se incepe cu partea tehnica, gamele, apoi trecem la Kramer (studiu) si terminam cu o coloana sonora din Pride and Prejudice (preferata mea).

Eu am dedicat foarte mult timp ultimei piese, o cint cu mult inainte ca sa fi inceput lectiile, am ajuns pina a o cinta fluent (ceea ce a fost o provocare pentru mine pentru citva timp). Si cind mi s-a parut mie ca am ajuns la o performanta decenta, profesorul meu care ma asculta pentru prima data a spus: well…(ceea ce inseamna: este mult de lucru aici). Mi-a facut semn sa ma ridic de pe scaun si s-a asezat in locul meu. El nu cunoscuse aceasta relative recenta creatie a lui Marianelli. Si desi ar fi preferat sa cint ceva mai simplu, a cedat in fata insistentelor mele de a cinta anume acest cintec. Deci, s-a asezat la pian…si dintr-o prima privire….miinile lui au plamadit sunetele pe care eu le coc de atita amar de vreme…

Trebuie sa mentionez ca profesorul meu nu a privit versiunea 2006 cu Keria Knightley a filmului Pride and Prejudice, si dupa cum am mentionat, nu stia nici de coloana Sonora.

Asta a fost 3 saptamini in urma.

Azi am ajuns sa cintam pina-n firele de nisip prima pagina. Am descoperit voci si linii melodice care scapasera ochiului meu fraged. Am descoperit multe note pe care le lasasem in umbra, pe care nu le mingiiasem destul…Azi, din punct de vedere tehnic, cint correct prima pagina.

Melodia incepe foarte simplu cu o alternanta dintre sol si la…sol la sol la sol la.

Si undeva pe la a treia masura el ma opreste si-mi zice: ce cinti? Eu privesc mirata notele simple pe care si un copil de clasa intii nu le-ar gresi…si incep din nou. El iar ma opreste:

- Stai, zi-mi ce cinti?

Cum adica ce cint?

- Sol, la, sol, la, sol, la…

- Nu, zi-mi ce vezi cind cinti asta…

Si eu am ramas cu cuvintele in par (daca exista asa expresie, dar nu stiam ce sa zic). Am inceput sa ma gindesc ce vad…hm, ce vad cind cint sol la sol la sol la….ce vad? Chiar ce vad?

El mai asteapta o clipa si imi zice:

- Eu vad valuri, valuri foarte line, gingase…a spus el.

- Eu vad dimineata…vad cum se trezeste ziua, am murmurat eu.

- Bine…da…se poate. Bine, hai cinta cum se trezeste dimineata.

……………………………………………….

Ajung la ultimul rind din prima pagina unde totul evolueaza crescendo spre partea superioara (partea de sus a pianului unde notele sunt foarte inalte). Si orice muschi al unei miini cit de cit antrenate, stie ca sunetul se va amplifica (in cele mai multe cazuri) in astfel de ascensiuni.

Si eu ajung la acel La final in care ma opresc o milisecunda, pe care o cint Forte si de acolo pornesc in josul pianului ca un ciobanas cu o turma de oi si cu “shotgun”…(cred ca ar fi mai clar si interesant sa fi inregistrat careva exemple pentru a clarifica ce am in vedere).

- Unde esti? Ma intreaba profesorul

Eu ma opresc, ma intorc spre el care se ridicase in picioare si incepe a urca niste scari imaginare.

- Tu urci un deal…un munte mai bine zis…vezi aici re si, fa si, la si….si iaca aici la La esti pe virful unui munte mare….si, iti ti-i respiratia pentru ca in fata ta se vede tot orizontul, toata lumea, tu esti de-asupra lumii intregi….uite, simti aici..aici la La esti sus… (si aici intinde miinile parca sa imi arate toata intinderea din fata lui).

Eu am ramas naucita in fata lui. Eu stiam ca el nu privise filmul, ca auzise aceasta coloana Sonora doar din clapele pianului meu…si ma ridic si eu de pe scaun si merg sa aduc computerul. Si ii zic:

- Dle Invatator, da-ti sa va arat ceva…

Secunda 20 e punctual unde profesorul meu se afla pe munte, alaturi de Liz.

Eu nu stiu cum se construieste un film, presupun ca imaginea precede coloana Sonora care vine sa o completeze…si Dario Marianelli a intruchipat desavirsit momentul cind Liz se gaseste de-asupra lumii intregi…

Domnişoara Christina de M. Eliade

să mi le însemn, să nu le uit..

"lumina crudă a dimineţii"
"somn balsamic"
"voracitate" - poftă de mîncare foarte mare

sunt la primele 50 de pagini, dar romanul deja mă acaparează cu prezenţa invizibilă, dar simţită a acestei fantome...totul se petrece într-un conac unde se adună musafiri: Egor - un pictor, dl Nazarie - arheolog. Dna Moscu, gazda, îmi dă impresia că suferă de o boală prin absenţa ei spirituală în timpul discuţiilor, fata cea mică - Simina, acum o văd o fetiţă şireată şi prea deşteaptă pentru cei 9 ani ai ei..., iar Sanda, fata cea mai mare...nu s-a reliefat încă. Deseori, oaspeţii se simt stingheriţi în timpul discuţiilor, simt că cineva îi ascultă..şi deşi asta îi dezechilibrează, nu discută despre asta (încă)...

simt că va fi o lectură cu gust, e Eliade pînă la urmă.

Noapte bună.

Good Will Hunting

Sean's Office

                        WILL
           < You know, I was on this plane once. And I'm sitting
           there and uh...the captain gets on, he does his whole,
           you know, we'll be cruisin' at 35,000 feet. But then he
           puts the mic down n forgets to turn it off.

                        SEAN
           mm-hmm.

                        WILL
           And so he turns to the co-pilot n he's like, "you know,
           all I could use right now is a fuckin' blow job and a cup
           of coffee." So the stewardess fuckin' goes bombin' up
           from the back of the plane to tell him that the
           microphone's still on. N this guy in the back of the plane
           is like, "Hey, hon, don't forget the coffee!" >

                        SEAN
           You ever been on a plane?

                        WILL
           No, but it's a fuckin' joke. It works better if I tell it in
           the first person.

                        SEAN
           Yeah, it does.

                        WILL
           I have been laid, you know.

                        SEAN
           Really? Good for you.

                        WILL
           Big time.

                        SEAN
           Big time, huh?

                        WILL
           <<< I went on a date last week.

                        SEAN
           How'd it go?

                        WILL
           It was good.

                        SEAN
           Goin' out again?

                        WILL
           I dunno.

                        SEAN
           Why not?

                        WILL
           Haven't called her.

                        SEAN
           Christ, you're an amateur.

                        WILL
           I know what I'm doin'.

                        SEAN
           Yeah.

                        WILL
           < Yeah. Don't worry about me, I know what I'm doin'.
           Yeah, but this girl is like, you know, beautiful. She's
           smart. She's funny. She's different from most of the
           girls I've been with.

                        SEAN
           So, call her up, Romeo.

                        WILL
           Why? So I can realize she's not that smart, that she's
           fuckin' boring? Y'know--I mean...this girl is like
           fuckin' perfect right now, I don't wanna r--ruin that.

                        SEAN
           Maybe you're perfect right now. Maybe you don't
           wanna ruin that. I think that's a super philosophy, Will,
           that way you can go through your entire life without
           ever having to really know anybody....My wife used to
           fart when she was nervous. She had all sorts of
           wonderful idiosyncrasies. You know what? She used to
           fart in her sleep. Sorry I shared that with you. One
           night it was so loud it woke the dog up. She woke up
           and gone like "oh was that you?" 'd say yeah...I didn't
           have the heart to tell her...Oh God...

                        WILL
           She woke herself up?

                        SEAN
           Ye e e e sss....> Oh Christ....aahhh, but, Will, she's been
           dead two years and that's the shit I remember.
           Wonderful stuff, you know, little things like that. Ah,
           but, those are the things I miss the most. The little
           idiosyncrasies that only I knew about. That's what made
           her my wife. Oh and she had the goods on me, too, she
           knew all my little peccadillos. < People call these things
           imperfections, but they're not, aw that's the good stuff. >
           And then we get to choose who we let in to our weird
           little worlds. < You're not perfect, sport. And let me
           save you the suspense. This girl you met, she isn't
           perfect either. But the question is: whether or not you're
           perfect for each other. > That's the whole deal. That's
           what intimacy is all about. 

3 things for a long-lasting relationship

Trust
Communication
Sex


All three should work. Otherwise, it does not work.

[let's see if my perception changes in time]

două cărţi

consider că se citesc pe rînd cărţile...pentru că nu e doar mesajul care e absorbit din experienţa unei lecturi, ci un amalgam de trăiri precum anotimpul în care se citeşte, parfumul pe care îl porţi, dragostea prin care treci, muzica pe care o asculţi...toate se împleticesc...şi îţi aduci aminte de o carte precum îţi aduci aminte de un om. Iar a citi o a doua carte în acelaşi moment e ca şi cum ai iubi un al doilea om în acelaşi moment. Desigur, e percepţia mea subiectivă, personală şi undeva exagerată...dar aşa e trăirea mea.

Dar cartea care m-a încleştat de o lună plină "Thinking fast and slow" mă oboseşte, iar uneori, cu ruşine recunosc, şi plictiseşte. E un best-seller, autorul e laureat al premiului Nobel. E o carte foarte inteligentă şi tehnică, şi uneori mă prinde de frunte şi o răsfoiesc repejor în teme precum Halo effect, şi mă împotmoleşte în regresii citite din mers în metrou.

Şi uneori scîncesc şi o arunc jos şi strig la dînsa, şi iar o ridic de jos şi sunt nefericită că aşa sunt eu...pînă nu citesc cartea nu mă las...şi de cîte ori am ameninţat-o că gata: nu se mai lipeşte deget al meu de foaie a ei..şi tot o ridic anevoie, de parcă aş ridica o căldare de apă...şi mai dau la teascul gîndului meu o foaie...

şi uneori mă gîndesc e bine ce fac? Cînd se cuvine să renunţi, cînd e corect să te opreşti din drum fără a simţi povara regretului...că aş fi putut face mai multe, aş fi putut trece peste acel capitol greu şi poate-poate aş fi dat de o pagină senină, clară, dragă...

am făcut o paralelă dintre cărţi şi oameni desigur. Uneori mă întreb dacă nu tot aşa sunt şi cu oamenii pe care îi iubesc...îi ţin strîns şi din răsputeri în braţele mele în speranţa ca poate-poate o deveni mai uşor...pînă cînd nu las niciun milimetru de incertitudine...pînă cînd e clar dacă s-a meritat sau nu cartea...şi oare e bine aşa? E bine să iroseşti atîta timp şi viaţă doar pentru a te convinge că nu s-a meritat să iroseşti? Ce încurcătură...

şi gîndul a pornit de la faptul că voi începe Domnişoara Cristina în seara asta...mi-e dor de limba mea.

secunda 1.53

mă duc pînă-n rai...

despre operă

sunt cîteva seri de cînd privesc operă înainte de somn...sunt încă în proces de omogenizare a gîndului care ar explica motivele ce ar convinge pe oricine să se îndrăgostească de acest gen de artă. Şi la sigur nu voi scrie plămădeala mea conceptuală în seara această ( mai cresc portfoliul experienţelor mele, plus mai citesc şi o carte despre opere) şi apoi vin cu o teză pe blog. De ce o aş face-o? Pentru că am mers prea deseori la operă singură..şi unul din principalele motive din care invitaţiile mele au fost refuzate e că foarte puţinor oameni le place opera...o consideră un gen de artă învechită, plicticoasă, prea pompoasă, prea rigidă...

opera e mult mai complicată decît un cîntec de Rihanna pe care îl poţi consuma nedezghiocat, neînţeles...pentru că de cele mai multe ori nu prea ai ce înţelege. Dacă aş fi să trag o paralelă între obiectele şcolare, opera ar fi fizică...iar Rihanna  - educaţia fizică. Pe care o preferă mulţimea? Exact.

I will not know

her hair was belligerently touching the beat in his chest. Silence was comfortable, yet he spoke:
- there will be tough times in our relationship...as in any other normal relationship. It is very likely that we will have moments when sparkle will seem to dim away and it is for us to revive our connection. There will be times when I will need you to be the main driver...I will need you to add spiciness, fantasy and warmth to our togetherness. But I will not tell you.
- why not? she whispered
- probably I will not know it myself...

într-o marţi

...cînd din senin ascult M. J.