Timpul e un rîu pentru fiecare dintre noi. Neapărat are nevoie de cel puţin o albie prin care se va scurge ca sîngele tînăr prin venele fragede...pentru a se îngusta în timp între maluri de colesterol, sfîrşind într-un atac de timp. Toţi au această albie în care sfîrşesc.
Alţii, ştiu a-l purta prin mai multe albii...rîul lor formează afluenţi ce alimentează personalitatea lor, şlefuindu-le inimile, minţile..în măsura debitului.
Toţi îmbătrînesc, dar unii se simt tot mai comfortabil în prezenţa lor...căci timpul i-a învăţat.
Nu poţi fi mai deştept decît tine cel de mîine, cît de mult nu ai vrea azi..tu de mîine vei fi cu o zi mai deştept...ăsta e atu-ul tău de mîine, ăsta e şi ridul tău de mîine...de asta mîine...cu siguranţă vei fi mai bătrîn, dar nimeni nu garantează că vei fi mai deştept...
e greu să renunţi la elasticitatea pielii şi negrul părului, mai ales pentru o femeie...dar sunt şi alte daruri ale vieţii..de fapt tocmai daruri şi nu sunt. Ultimele mele zile în Italia, obişnuiam să cinez singură în mici restaurante unde puteam observa oamenii...Era o masă la care petreceau un timp vesel un cuplu tînăr împreună cu o doamnă de vreo 50-60 de ani (presupun că era mama băiatului). Deşi fata cea tînără era mai blondă ca berea, şi mai zveltă decît o crizantemă proapăt dezghiocată...atît de feminină era acea doamnă în vîrstă, corpul ei îngust, zîmbetul ei inteligent şi blînd, ochii ei sprinteni, mîinile ei elegante, cuvintele ei se rostogoleau înţelept (deşi nu auzeam, uneori e destul să vezi), capul ei înclinat feminin, haina ei plină de rafinament, unghiile mai îngrijite decît ale mele, gîtul subţire, părul colorat..nu îmi puteam lua ochii de la ea.
Femeia asta a adunat comori o viaţă şi cînd timpul şi-a arătat arama...ea a scos aurul...pe care l-a adunat tot din albia timpului...
Să curgă timpul...prin toţi afluenţii, asta vă doresc.
No comments:
Post a Comment