Am scris mai demult ca am inceput lectii de pian. In fiecare luni, la ora 7 dimineata, vecinii mei nu mai dorm. Lectia de obicei se incepe cu partea tehnica, gamele, apoi trecem la Kramer (studiu) si terminam cu o coloana sonora din Pride and Prejudice (preferata mea).
Eu am dedicat foarte mult timp ultimei piese, o cint cu mult inainte ca sa fi inceput lectiile, am ajuns pina a o cinta fluent (ceea ce a fost o provocare pentru mine pentru citva timp). Si cind mi s-a parut mie ca am ajuns la o performanta decenta, profesorul meu care ma asculta pentru prima data a spus: well…(ceea ce inseamna: este mult de lucru aici). Mi-a facut semn sa ma ridic de pe scaun si s-a asezat in locul meu. El nu cunoscuse aceasta relative recenta creatie a lui Marianelli. Si desi ar fi preferat sa cint ceva mai simplu, a cedat in fata insistentelor mele de a cinta anume acest cintec. Deci, s-a asezat la pian…si dintr-o prima privire….miinile lui au plamadit sunetele pe care eu le coc de atita amar de vreme…
Trebuie sa mentionez ca profesorul meu nu a privit versiunea 2006 cu Keria Knightley a filmului Pride and Prejudice, si dupa cum am mentionat, nu stia nici de coloana Sonora.
Asta a fost 3 saptamini in urma.
Azi am ajuns sa cintam pina-n firele de nisip prima pagina. Am descoperit voci si linii melodice care scapasera ochiului meu fraged. Am descoperit multe note pe care le lasasem in umbra, pe care nu le mingiiasem destul…Azi, din punct de vedere tehnic, cint correct prima pagina.
Melodia incepe foarte simplu cu o alternanta dintre sol si la…sol la sol la sol la.
Si undeva pe la a treia masura el ma opreste si-mi zice: ce cinti? Eu privesc mirata notele simple pe care si un copil de clasa intii nu le-ar gresi…si incep din nou. El iar ma opreste:
- Stai, zi-mi ce cinti?
Cum adica ce cint?
- Sol, la, sol, la, sol, la…
- Nu, zi-mi ce vezi cind cinti asta…
Si eu am ramas cu cuvintele in par (daca exista asa expresie, dar nu stiam ce sa zic). Am inceput sa ma gindesc ce vad…hm, ce vad cind cint sol la sol la sol la….ce vad? Chiar ce vad?
El mai asteapta o clipa si imi zice:
- Eu vad valuri, valuri foarte line, gingase…a spus el.
- Eu vad dimineata…vad cum se trezeste ziua, am murmurat eu.
- Bine…da…se poate. Bine, hai cinta cum se trezeste dimineata.
……………………………………………….
Ajung la ultimul rind din prima pagina unde totul evolueaza crescendo spre partea superioara (partea de sus a pianului unde notele sunt foarte inalte). Si orice muschi al unei miini cit de cit antrenate, stie ca sunetul se va amplifica (in cele mai multe cazuri) in astfel de ascensiuni.
Si eu ajung la acel La final in care ma opresc o milisecunda, pe care o cint Forte si de acolo pornesc in josul pianului ca un ciobanas cu o turma de oi si cu “shotgun”…(cred ca ar fi mai clar si interesant sa fi inregistrat careva exemple pentru a clarifica ce am in vedere).
- Unde esti? Ma intreaba profesorul
Eu ma opresc, ma intorc spre el care se ridicase in picioare si incepe a urca niste scari imaginare.
- Tu urci un deal…un munte mai bine zis…vezi aici re si, fa si, la si….si iaca aici la La esti pe virful unui munte mare….si, iti ti-i respiratia pentru ca in fata ta se vede tot orizontul, toata lumea, tu esti de-asupra lumii intregi….uite, simti aici..aici la La esti sus… (si aici intinde miinile parca sa imi arate toata intinderea din fata lui).
Eu am ramas naucita in fata lui. Eu stiam ca el nu privise filmul, ca auzise aceasta coloana Sonora doar din clapele pianului meu…si ma ridic si eu de pe scaun si merg sa aduc computerul. Si ii zic:
- Dle Invatator, da-ti sa va arat ceva…
Secunda 20 e punctual unde profesorul meu se afla pe munte, alaturi de Liz.
Eu nu stiu cum se construieste un film, presupun ca imaginea precede coloana Sonora care vine sa o completeze…si Dario Marianelli a intruchipat desavirsit momentul cind Liz se gaseste de-asupra lumii intregi…
