Cea mai frumoasă declaraţie de dragoste

Am citit recent un articol despre cele mai frumoase declaraţii de dragoste în febra sărbătorilor lui februarie. Şi gîndurile au început să rîme, printre iubirile mele, cele mai frumoase cuvinte...şi nu am găsit (în memoria mea) nicio declaraţie solemnă de dragoste, acel şir de cuvinte pe care să-l iei ca pe o salbă de mărgele şi să-l pui triumfător la gît. Bărbaţii din viaţa mea au iubit în tăcere. În tăcere am iubit şi eu. Nu am scris niciodată o declaraţie de dragoste. Nu m-am dăruit nimănui niciodată în cuvinte, nu am murit pe o coală de hîrtie, nu am jurat dragoste în scris. 

Cele mai frumoase declaraţii de dragoste din viaţa mea nu au fost scrise, nici declamate.

...

După o despărţire lungă de omul iubit, revăzîndu-ne după o răscruce de ani la o revenire de a mea acasă, ne-am găsit într-o cafenea. Eram amîndoi înstrăinaţi. Nu prea ştiam ce să ne spunem printre micile amabilităţi pe care le schimbam întrebînd de sănătate, părinţi, serviciu. Nu îndrăzneam să ne întrebăm nimic prea intim, nimic prea personal. Au trecut cîteva ore întregi vorbind despre toate de pe pămînt ca pe vremuri...cîteva ore în care eu reuşisem să mă reîndrăgostesc de el...ştiind că plec peste cîteva zile. Şi gîndul ăsta mă împinse să-mi iau rămas bun. El nu insistase să mai stăm. Stătea sobru în faţa mea neîndrăznind să mă cuprindă, sau să mă sărute (pe obraz). Nu am îndrăznit nici eu...sărutul pe obraz e prea rece, iar o îmbrăţişarea - prea caldă, şi m-aş fi pierdut în ea. Şi totuşi nu mă puteam despărţi de el ca de un străin. Nu ştiu ce i-am spus pe final, dar am ridicat mîna, atingîndu-i umărul pentru o clipă. Acea clipă, fusese cea mai intimă dintre noi în acea seară...Am făcut un pas înapoi de cum mi-am recăpătat mîna nesăbuită, şi ruşinată, am aplecat privirea...era o declaraţie de dragoste pînă la urmă. El nu se mişcase din loc. Îşi întoarse privirea spre acel umăr, de parcă mîna mea se mai afla acolo...şi cu multă tandreţe îşi sărutase umărul. 

Geneza la egipteni

Cei care se sinchisesc de cuvîntul "erecţie" rog să nu citească mai departe.

Cred că am pomenit pe undeva că citesc Legendele Egiptului antic. E una dintre cele 7 cărţi de istorie pe care le-am procurat recent pentru a mă simţi mai puţin analfabetă cînd în jurul meu se discută războaie şi imperii. Pe timpuri, aveam lîngă mine un om scump care le cunoştea pe toate la capitolul istorie. Şi eu cu mare drag uitam tot ce îmi spunea ca să mai am prilejul să-l mai întreb o dată. În fine, unele lucruri se schimbă cu timpul, din păcate prostia nu...de asta am zis, că nu ar strica să mă educ acolo unde nici şcoala, şi nici dragostea nu a lăsat urme.

Şi de atîta tulburătoare voinţă şi determinare, am zis să încep cronologic de la bun început. Hai de la Egipt. Hai. Dar pînă ajungem la faraoni, hai să ne aclimatizăm cu materialul sobru prin a începe a despica lejer nişte legende. M-am convins, eu. Ei bun.

Eu cînd eram mică citisem la sigur nişte legende egiptene. Ştiu că au fost cîteva seri în care mă pasiona Ra, zeul soarelui, şi dacă m-ai fi întrebat pînă acum nu demult dacă mai ştiu zei egipteni, l-aş fi adăugat pe Osiris la listă. Slăbuţ.

Acum, cred că aş mai adăuga cîţiva...sunt o pădure de zei. Atîta învălmăşeală, niciun fel de cronologitate, niciun fel de logică (de fapt, de unde logică la egipteni, logica a fost creată mai tîrziu de greci)...o droaie de zei creează lumea, apoi fiecare în felul lui, apoi unii din ei nu sunt deloc consecvenţi în istorisirile lor...ba oamenii au fost născuţi din lacrimile cerului, ba din sîngele lui Ra, ba din sperma lui Amut. Dar dintre toate ele, cea mai recunoscută şi datată pare a fi legenda lui Amut, despre care vă voi povesti.

Eu nu înţeleg ce fel de traduceri citeam noi la şcoală...eu nu ţin minte legendele egiptului antic să fi fost atît de interesante pe vremuri...

În fine, legenda spune că la început nu a existat nimic, nici aer, nici pămînt, nici fiinţă, nici spaţiu, nici timp, doar ape nemărginite care se chemau Nun. În aceste ape plutea un ou care plesnise într-o zi şi aşa apăruse Atum, El se autocrease. Oul plesnind, sub el crescuse o ridicătură de pămînt precum un mormînt (fapt interesant; faraonii pentru a hiperboliza această movilă de pămînt dătătoare de viaţă, au creat piramedele...noi am revenit la ideea de movilă cînd e vorba de morminte). Dar Atum se plictisea singurel, el avea nevoie de companie...şi aşa precum Dumnezeu îi creează pe Adam şi Eva, Atum îi creează pe Shu şi Tefnut. DAR, aici este un mic dar. Modalitatea în care îi creează e foarte...hermafrodită, ar fi un eufemism. Pe timpuri, sexualitatea nu era tabu. Imaginile pe care le voi descrie au fost de fapt descoperite în temple.

Deci, cum să creezi copii cînd eşti un singur bărbat în tot universul? Din fericire, Atum pare a fi după chipul şi asemănarea omului, şi fiind bărbat e înzestrat cu un penis. Dar nu este nicio femeie care să îl stimuleze...şi Atum recurge la masturbare: "Now Atum manually stimulates his penis...". Mîna lui e atît de importantă în acest proces încît a ajuns să fie numită zeitate şi ea de către egipteni pentru fapta asta măreaţă - totuşi a participat la geneză pînă la urmă. În unele temple, Atum şi mîna sa reprezintă un cuplu...interesant... imaginaţia mea pînă aici nu hoinărise, Ok, conception in progress. Dar pentru concepere e nevoie de un uter, pe care Atum evident nu îl are. Atum însă dispune de gură. Gura sa va fi uterul în care loc va avea loc conceperea (fecundarea a fost omisă...). Pentru ca sperma să ajungă în uter e nevoie de o măiestrie yogistă...

"Now Atum manually stimulates his penis before ejaculating into his own mouth, which effectively becomes a womb. This physically demanding technique - Atum performing a shoulder stand as he sucks his own penis - was illustrated in a straightforward manner by artists who saw nothing wrong with decorating sacred spaces and artefacts (temples, tombs and their contents) with blatantly sexual images."

Old photographs

You know what I like about old pictures is that, after some time, they all become beautiful, and so do we in these pictures. Once the embarrassing image of crooked teeth, inconvenient sunshine in the eyes, emotional wrinkles, my duckling mouth, wild hair, "Oh, goodness, I look too fat", "Get some sleep, girl"...all these voices that echoed in the past when we looked at our fresh photographs...they dissipate in time. They all seem to come into place after a while. They become dear, they become beautiful.

We become more lenient towards our old selves as we become older. 

Love what you've got today...flesh and blood, we can always love our pictures later.

Below a couple of pictures of me that I did not like at the time...

Selma şi ISIL

Aflasem despre Selma joi, la un eveniment la care participase şi Peter Broadshow (film critic, the Guardian). Precum mă aştepta un weekend mai calm mi-am propus să îl privesc după toate laudele care i-au fost aduse,

Pe mine mă emoţionează mult filmele ce au la bază motivul segregării rasiste, mai mult decît orice altă nedreptate. Şi mai ales perioada lui Martin Luther King, care precum Ghandi a luptat fără a recurge la violenţă..."We are motivated by dignity..." e una dintre cele mai reverberante fragmente ale istoriei americane.

Dar filmul nu se axează pe evenimentele ce au precedat "I have a dream" speech...După abolirea legii segregării în 1964 care au permis negrilor să se aşeze pe scaune în autotuze, să meargă la aceleaşi şcoli precum albii, au rămas multe lacune în sistemul legislativ şi judiciar ...de exemplu dreptul la vot. Deşi tehnic, conform constituţiei negrii puteau vota, erau piedici de ordin administrativ care limitau acest drept...şi Selma e anume despre asta...despre lupta pentru un cadru legislativ care ar permite negrilor să voteze.

Punctul culminant şi întreaga încărcătură istorică şi politică se desfăşoară în cadrul unul marş din oraşul Selma (Alabama) spre Montgomery a comunităţii negrilor. Au fost cîteva tentative care s-au finisat în bătaie şi moarte. Dar ei nu au cedat...altfel moartea şi suferinţa deja trăită ar fi fost în van, M.L. King a făcut apel la toţi cetăţenii Statelor Unite, negri şi albi: "I am appealing to men and women of God and good will everywhere: white, black and otherwise. If you believe all are created equal, come to Selma, join us. Join our march against injustice and inhumanity."

Şi mii de albi au început a coborî spre sud, şi cel mai frumos e ăsta e un fapt istoric, real, Albii de pretretutindeni au venit să lupte pentru negri. Au venit în pofida ameninţărilor, în pofida riscului de a fi omorîţi (şi unii din ei au murit).

Eu mă întreb, printre gîndurile pe care le înşir aici, dacă aş fi venit şi eu, să lupt împotriva unei nedreptăţi atît de dureroase care îmi întoarce pe dos conştiinţa şi mă umple de ură împotriva oamenilor atît de mici care să se considere superiori doar pentru că aşa s-a întîmplat, fără meritul lor, să aibă epiderma alba...mă întreb dacă aş fi venit şi eu la Selma să protestez cu preţul vieţii mele...

Dar Selma nu e doar un eveniment istoric, Selma e un exemplu care ar putea fi urmat şi azi, în teroarea produsă de ISIL...Dacă musulmanii de pretutindeni ar avea curajul şi sufletul să meargă la sinagogi şi biserici, să le înconjoare cu trupurilor lor în semn de protest, în semn de unitate, în semn de egalitate cu toţi ceilalţi semeni de pe pămînt...ăsta ar fi un marş în sine, un marş de rezistenţă, un protest împotriva celora care omoară oameni sub absurda pretenţie că o fac în numele lui Allah.

The Remains of the Day

M-am dezlipit azi de ultimele ei file. Le-am citit pe unde s-a nimerit...în salonul de frumuseţe unde icneam de usturimea cerii, dar aşa citeam, apoi într-un mic restaurant unde m-am oprit să iau prînzul, în autobuz, apoi în moalele unui fotoliu dintr-o librărie...pînă s-au scurs toate cuvintele din carte. 

Nu e o carte care m-a emoţionat. E istorisirea unui majordom, iar majordomii sunt de o demnitate infailibilă, de o corectitudine pătrată, fără cusur, fără emoţie... (cel puţin adevăraţii majordomi de pe timpuri din Anglia). După cel de-al doilea război mondial, profesia de majordom a dispărut ca atare...

Am citit cartea, lăsînd-o pe precendenta baltă, pentru că Kazuo Ishiguro lansează o nouă carte pe 12 Martie şi eu voi fi la lansare. Şi, nu aş fi vrut să merg la lansare fără a-l cunoaşte, fără a-l descoperi din propria scriere. De asta am lăsat Legendele Egiptului, la care voi reveni imediat...şi am treierat "The Remains of the Day".

Despre ce e cartea? O, are o morală foarte frumoasă. Eu nu o dată am spus, că precum oamenii, cărţile ne găsesc la momentul potrivit. Cartea asta a venit să-mi spună să nu privesc niciodată înapoi. Într-o tonalitate cu psihologul meu, cartea a venit să confirme că deciziile noastre, bune-rele, sunt ale noastre, şi sunt decizii, şi ne vor duce acolo unde am ales noi cîndva să fim. Şi e o pierdere de timp şi moral pentru a ne imagina cum ar fi dacă ar fi fost să fie altfel...

Autorul compară viaţa cu o zi...Imaginaţi-vă dacă copilăria e dimineaţa, tinereţea e amiaza şi bătrîneţea e seara. Unde nu aţi fi în perioada zilei, nu irosiţi ce a mai rămas...uneori serile sunt cele mai frumoase.

"Don't keep looking back all the time, you're bound to get depressed. And all right, you can't do your job as well as you used to do. But it's the same for all of us, see? We've all got to pot our feet up at some point. Look at me. Been happy as lark since the day I retired. All right, so neither of us are exactly in our first flush of youth, but you've got to keep looking forward. You've got to enjoy yourself. The evening's the best part of the day."

and she said Yes...

Cînd totul se rezumă la un singur cuvînt.

https://www.youtube.com/watch?v=EvI_oOPPv2s

cînd se renunţă la dragoste?

E o meditaţie în afara stării mele de spirit în acest spaţiu de timp. Dar, e un gînd de care mi-am răstignit minţile zile fără număr cîndva, încercînd să dezgrop, de undeva din suflet, din minte, din vreo carte, sau din vreo gură înţeleaptă...oare cînd se pune punctul într-o relaţie care nu mai respiră în care unul din ei nu are curajul să spună "nu te mai iubesc"? După această fraza totul e simplu, dar înainte de ea e mai greu...Cînd e timpul să te opreşti la timp?

Adevărul e că eu nu ştiu. Dar ştiu că răspunsul stă undeva între demnitate şi speranţă. Undeva la mijloc.

[text care a fost înlăturat]

p.s. azi a fost ultima lecţie de vocal şi am cîntat solo-uri. Unul dintre colegi a interpretat acest cîntec care mie mi-a plăcut...

Cuvinte..

Nu e în firea mea să las cărţile pe jumătate răsfoite. Sincer vorbind, a fost...destul de greu. În momentul în care am luat decizia să întrerup lectura ultimei cărţi, ştiu exact locul şi ceasul unde mă aflam cînd decizia m-a străpuns ca o lamă. Am simţit acelaşi lucru pe care îl simt atunci cînd mă despart de un om scump, la fel de intens, doar că mai scurt în timp. A fost o revelaţie...pentru că am învăţat ceva depre mine. În fine, nu are importanţă ce...tot ce voiam să spun e că citesc o carte nouă...

O carte despre un majordom. Se numeşte "The Remains of a the Day" de Kazuo Ishiguro. Încă nu vă spun cum e cartea că nu am dat de "cărniţă" nici după 100 de pagini, dar eu perseverez. Cartea a luat premiul Booker Prize. (Mai jos definiţia din Wikipedia). Ştiu că a fost regizat şi un award-winning  movie pe bază la carte...dar nici ăsta nu e motivul principal din care cauză o citesc, dar pe care desigur încă nu îl declam aici. Poate, mai tîrziu.

Cuvinte necunoscute cu duiumul...

Slovenly - untidy or unclean in appearance or habits.
Broach  - to mention for the first time (unul din sensuri)
Fracas - a noisy, disorderly disturbance or fight; riotous brawl; uproar.
Frogmarch - to force (a person) to march with the arms pinioned firmly behind the back.
Mirth - gaiety or jollity, especially when accompanied by laughter
Corroborate - to make more certain; confirm
To take stock - to make an appraisal of resources and potentialities
Conspicuous - easily seen or noticed; readily visible or observable
Indelible - making marks that cannot be erased, removed, or the like
Demeanor  - conduct; behavior; deportment
Churlish - rude, boorish

The Man Booker Prize for Fiction (formerly known as the Booker-McConnell Prize and commonly known simply as the Booker Prize) is a literary prize awarded each year for the best original novel, written in the English language, and published in the UK. The winner of the Man Booker Prize is generally assured of international renown and success; therefore, the prize is of great significance for the book trade.^[1]  

Marţi

M-am trezit tulburată de un vis. Am ridicat căpăţina somnoroasă din perna caldă, am făcut un "replay" la vis, am mîrnîit în glas "день не удался..." şi m-am scufundat înapoi în faşa pernii. Mă aştepta o zi lungă, aveam un speech important planificat în acea zi în faţa la 30+ oameni...şi starea asta de convalescenţă, cînd ai nevoie de o macara pentru a te ridica din pat şi de un aspirator pentru a-ţi smulge o tîmpenie de vis din minte...era puţin promiţătoare.

Tirrr-lu-lu...răsună telefonul, mesaj pe facebook. O, pe ecran chipul lui D. E frumos cînd se gîndeşte cineva la tine dis-de-dimineaţă, şi D., de obicei, mă trezeşte cu urări calde pentru o întreagă zi. Astăzi, în schimb, el care din vecii vecilor m-a învăţat să nu cred în horoscoape, îmi trimite un fragment din lectura lui matinala: Irina, ia vezi ce scrie aici despre peşti. Ia zi-mi, aşa e? No bine, hai şi-oi citi. Că peştii sunt materialişti, că aleargă numai după bani şi carieră şi alte braşoave din astea. Mă încreţesc în adîncul meu şi mă gîndesc în sine mea...mda, iaca taman azi şi-a găsit el să se gîndească la probleme existenţiale şi să le găsească răspunsul în zodii. Dar nu răspund. Mai bine tac decît să îi trimit un lătrat. Mai trece un minut şi decid să îi răspund: "buna dimineaţa...cum s-ar spune". D. e unul dintre oamenii care mă cunoaşte cel mai bine pe acest pămînt,  uneori îmi vine să-l rog să-mi spună el ce simt şi gîndesc eu, cînd eu nu mă înţeleg. "Mi se pare mie sau tu nu esti in dispozitie?" mă întreabă el. [...] El ştie cum să mă descînte de vise...şi am uitat că ziua a început slăbuţ.

Iar seara...după toate cîte s-au întîmplat peste zi, venind acasă, pe aleea me preferată...seara, în fine seara...a fost una dintre acele seri...cînd mergi pe drum...şi îi spui Domnului: "Mulţumesc pentru că m-ai trezit în dimineaţa asta, mulţumesc pentru că ai avut grijă să mănînc, mulţumesc pentru că ai avut grijă de mine şi de familia mea, mulţumesc pentru că mi-ai dăruit o zi atît de frumoasă." O spui în glas, sperînd că liniştea nopţii va duce mulţumirea ta acolo sus undeva...de unde va porni o altă zi mîine.

p.s. atît de frumos sună în suedeză "I love you, boy"...jag älskar dig boy.

The English Patient by Michael Ondaatje

Paris. Morning. Hotel. I am leaning on my elbows over the last lines of this book.

The final curtain is closing on the Second World War, and Hana, a nurse, stays behind in an abandoned Italian villa to tend to her only remaining patient. Rescued by Bedouins from a burning plane, he is English, anonymous, damaged beyond recognition and haunted by his memories of passion and betrayal. The only clue Hana has to his past is the one thing he clung on to through  the fire - a copy of The Histories by Herodotus, covered with hand - written notes describing a painful and ultimately tragic love affair.

There are many excerpts I liked in this book, marked by colorful post - it notes. Some I loved.

- What do you hate most? he asks.
- A lie. And you?
- Ownership, he says. When you leave me forget me.
Her fist swings towards him and hits hard into the bone just below his eye. She dresses and leaves.

- Madox, what is the name of that hollow at the base of a woman's neck? At the front. Here. What is it, does it have an official name? That hollow about the size of an impress of your thumb?
Madox watches me for a moment through the noon glare.
- Pull yourself together, he mutters.

I just want you to know. I don't miss you yet.

...as if awakening from sleep with a heaviness  caused by unremembered dreams.

I am a man who fasts until I see what I want.

9.5

My girl

am umblat dementă o jumătate de zi pînă am găsit cîntecul din care am desprins doar cuvintele "feel this way" în timp ce măsuram o pereche de pantofi într-un magazin. E un cîntec atît de simplu, să nu aveţi aşteptări prea mari...aşa cîntece sunt cîntecul unui cuplu, care se ascultă cu iubita sau iubitul...e un cîntec sub care aş dansa la nunta mea primul dans, e un cîntec pe care aş vrea să-l cînte la înmormîntarea mea...după o cuvîntare a soţului meu.

aşa cîntec se ascultă în doi. Ascultaţi cîte doi...şi atunci cînd vă este dor unul de altul..şi nu sunteţi alături, ascultaţi-l la telefon împreună, sau pe skype...şi preferabil ca iniţiativa să vină din partea bărbatului...totuşi My girl se numeşte :)

The Cider House Rules, piano cover

Dacă tot intru descălţată aici, dă să cînt şi un cîntec. Tare dragă mie. Şi deşi i-am făcut un intro chiar în video, mai am un mic secret.

Eu văd o imagine atunci cînd interpretez melodia...e o imagine foarte simplă, şi foarte frumoasă. E un joc dintre mîna stîngă care e ...şi mîina dreapta care e.... Am scris mult despre asta în ultimul timp.

Nu vă întreb ce am însemant  prin mîna dreapta şi mînă stîngă...ci vă întreb: voi ce vedeţi cînd auziţi melodia?