"Pînză de păianjen" de Cella Serghi

Nu ştiu de le aleg eu sau mă aleg ele pe mine, dar citesc o carte tristă ca moartea şi deşi caut bucluc citind-o, mă regăsesc atît de mult în tot ce înseamnă această carte...în viaţa personajului principal, în cuvintele şi împletitura scriitoarei, în trăirile Dianei...în alunecările ei, în zborurile ei...

E un roman despre viaţa unei femei, de fapt e jurnalul ei, al Dianei...e despre cum se formează o femeie, despre de unde apar scînteile, acel nu ştiu ce şi nu ştiu cum..despre o femeie atrăgătoare, ce stîrneşte invidia femeilor şi imaginaţia bărbaţilor, despre cochetăria şi sufletul ei ce încearcă a rămîne curat şi fidel...despre un mariaj ce nu arde de dragoste, despre o iubire ce s-a născut pe digul Mangaliei, despre prietenie, despre primul sărut, despre prima slujbă, despre moartea unui părinte...despre viaţa unei femei.

Încă nu am terminat-o, şi deşi mi-e deja nepreţuit de scumpă..va fi o carte călătoare...(vedeţi aici ce înseamnă asta).

Sunt multe fragmente pe care le-am recitit, le-am subliniat în carte, dar nu am răbdarea să le scriu pe toate aici...doar cioburi:

"Ca in toţi anii, am muncit cu pumnii strânşi, cu o voinţă de fier. Cine n-a tremurat pentru fiecare caiet, pentru fiecare carte, pentru fiecare taxă de scoală, cine n-a cunoscut aceasta cursă peste obstacole care e pentru mulţi copii, o învăţătură, nu ştie ce înseamnă voinţa, dorinţa de a străluci la examen. Şi Michi era dintre aceştia. Am plecat în vacanţă cu aceeaşi anxietate fără nume şi aceleaşi tulburătoare nădejdi ca pe vremea când aveam şaisprezece ani şi tata ne trimitea la Mangalia. Deşi de data aceasta călătoream spre Balcic, şi acest nume avea pentru mine ceva din farmecul cuvintelor pe care, în copilărie, le repetam fără a le întelege sensul şi, poate, pe cel al asemănării cu Balbec, despre care vorbeşte Proust, totuşi, în închipuire, se iveau mereu digul Mangaliei şi Petre Barbu, în toate imaginile pe care le păstram secrete-n sufletul meu. Abia când m-am pomenit între dealuri cretoase, într-o lurnină orbitoare, de parcă oglinzi ascunse adunau soarele şi-1 răspândeau apoi cu forţe gigantice, iar în depărtare, o mare albastră, ca o revărsare a cerului pe o parte din uscat, abia atunci m-am trezit."