Nu ştim a fi buni deşi suntem uneori

Uneori nu ştim a fi buni, deşi suntem. Nu putem despica acel cuvînt care ne stă în inimă drept, cert, bun. Nu putem schiţa acel gest blînd, distorsionîndu-l într-o stîngăcie sau "stîncie". Şi e păcat. Nu faţă de Domnul care le ştie pe toate, ci faţă de omul care nu ştie nimic din ce se coace în inima omului şi poate citi doar cuvîntul, poate vedea doar gestul, poate desluşi doar fapta.

Am intrat în microbusul 160. Precum era staţia terminus, eram unicul pasager. Peste cîteva secunde de drum, ne făcu semn un ghem de fată cu ghiozdanul în spate. Urcase păşind jumătate din statura ei la atît de mică era, cu codiţa aurie şi ghiozdanul roşu pe care şi-l scoase din spate. Nu se clintise de lîngă uşă de cum intrase. Apucă cu amîndouă mîinile balustrada. Cînd maşina îşi luase mersul lin, vîrî mîna în buzunar şi scoase un pumn de bancnote, mototolite ca o basmaluţa murdară. La fiecare smuncitură a roţilor, părea că îşi pierde echilibrul...atît de micuţă era. Făcu cîţiva paşi mai mult îmbrînciţi şi întinse banii spre şofer precum întinzi palma să hrăneşti un hulub. Şoferul, o privi o clipă şi îi spuse sec: " - Ai să plăteşti la staţie." Şi nu luă banii. La care staţie? mă întrebasem eu..dar fie, am continuat să privesc curioasă deznodămîntul celor 3 Lei. Au mai trecut vreo 2 minute şi fetiţa tot neclintită stătea lîngă şofer, apucînd cu pălmuţele bara de fier...parcă tot întrebînd cu ochii..cînd să plătesc?

Maşina se opri pentru a lua un alt pasager. Era un moment prielnic pentru a întinde din nou acei 3 Lei. " - La staţie am spus." , a repetat şoferul...lăsîndu-mă pe mine şi pe ea stupefiate...la care staţie?? Dar nici ea nu a întrebat, şi nici eu nu mi-am exprimat stupoarea.

Apoi, peste alte cîteva minute, fetiţa îngînă: "- Opriţi vă rog aici", şi întinse pentru a treia oară banii. "- Atent cum treci strada." şi îi făcu semn să iasă.

Nu trebuie să repet că nu a acceptat banii. Nu a putut lua bani de la un copil. De ce nu îi spuse de la bun început că nu trebuie să îi plătească? Nu ştiu, dar eu am văzut bunătate în acel om, şi în acelaşi timp...stîngăcia cu care a exprimat-o...Pînă la urmă, el a făcut-o...şi asta e important.



p.s. ascult asta în timp ce scriu acest post..