Executive room

 - Executive room, Madame. Fifth floor, please follow me...

Am urmat supusă majordomul care îmi luase valiza uşoară conducîndu-mă spre Montparnasse-ul hotelului Hilton. Nu am înţeles unde am fost găzduită pînă nu m-am rătăcit în camera de hotel. Am privit doar o clipă nedumerită luxul din jurul meu...apoi mi-am zis: " Cred că au făcut o greşeală.". Dar eram prea obosită să cer o odaie mai umilă la acea oră tîrzie a nopţii şi am hotărît că nu va fi mare păcat dacă voi adormi aici. M-am cotilit spre baia ce părea ruptă dintr-o mină de aur, am lunecat în cada largă cît o piscină...ce aburise deja cald şi umed...şi cînd am rostogolit ochii peste cap...într-o încercare de a nu adormi în cadă..am zărit mesajul: Welcome Miss Croitor.

Şi am răbufnit într-un hohot de rîs. Am mijit ochii alungînd somnul din gene..da, era numele meu. Deci poate greşise compania mea cînd au rezervat hotelul...am coborît din nou umerii mici sub apa calda..şi între somn şi nesomn..mi-am amintit prima zi.

Eram în al  treilea an de facultate la Bocconi cînd reuşisem să obţin stagierea la General Electric. Era primul meu lucru de manşetă în acea ţară după ce am făcut alte lucruri mici şi studenţeşti, în regim nocturn, sau regim de stradă...era primul job unde îmi plăteau tocmai jumătate de mie ce îmi putea acoperi chiria şi mîncarea. Mă simţeam în culmea independenţei financiare, credeam că l-am apucat pe J. Immelt de picioare...şi unica mea preocupare la acel moment era de unde să iau bani să îmi cumpăr nişte haine de birou. Ţin minte că nu aveam pantofi. Şi precum nu aveam bani mulţi, am hotărît să îi cumpăr online fiind mult mai ieftini.

Au ajuns pantofii. Un pic mai mari decît tălpile mele.

Cîteva zile mai tîrziu, 10 octombrie 2010, dimineaţa la 8.30, eram la staţia Pasteur aşteptînd metroul. Trebuie să admit că ajunsesem cu greu pînă la staţie. De cîteva ori îmi zburaseră pantofii din picioare şi trebuia să păşesc mai mult şîrîit să nu rămîn desculţă...Cînd am coborît la cealaltă parte de metrou, urma să fac o prealungă plimbare de vreo 15 minute...în minunaţii mei pantofi ce mă umileau fără margine.

Tălpîş-tălpîş..mai mult şchiopătînd am făcut vreo 5 minute de drum cînd am văzut o coadă mare de oameni..oameni ce nu aveau pantofi mai buni ca mine, unii erau desculţi, unii erau nespălaţi şi îşi spălau părul în apa rece (era octombrie) în havuz...alţii se luau la harţă..strigînd atît de tare..încît să le recunosc graiul şi să tresar de ruşine. Stăteau în rînd la o Biserică ce făcea acţiuni de caritate în acea zi. Cînd am trecut pe lîngă ei în cămaşa mea albă..plesnind în spate de încordarea din tălpi căci încercam să păşesc repejor...unul din ei mă observase şi nu se putuse abţine:

 - Ia la dînsa bogătaşa de italiancă..nici a merge pe cabluşi nu poate! Hahahaha...a ropotit un rîs asurzitor în urma mea...

În mine răbufniseră toate gleznele şi toţi taţii..şi întorcîndu-mă spre ei le-am răspuns în aceeaşi limbă maternă:

 - Şi eu sunt moldoveancă, şi mie mi-a fost greu..şi azi e prima mea zi de lucru cînd îmbrac această cămaşă şi aceşti nenorociţi de cabluşi. Doamne ajută!

...

Am ieşit mai mult prin somn din cadă..m-am rostogolit de cîteva ori de oboseală printre pernele moi..şi am adormit în neştire..