Fragment

Îşi adîncise umerii în moalele plapumei şi ochii plini se jucau peste amintiri. Pe vremuri i se păreau puţine, acum însă...tăioase toate. Era prag de an, şi era timpul de tras linii...

Fusese un an greu...pentru sufletul ei mic. Şi începuse, a-l depăna, a-l scutura, a-l întreba...Apoi luase o coală albă... A scris scrisori la toţi. Mai rămînea una...ultima. Ce să scriu?

Şi gîndurile o luaseră razna...îşi amintise de cînd era de 70 de ani şi era lîngă omul care o iubise o viaţa ca în prima zi...de omul care o făcuse o viaţă fericită...şi zîmbi...privi hîrtia albă apoi îşi privi ciupicii cu mintea.... Apoi merse mai departe, spre nebunia unei vieţi pline...pline ca primele zile...pline de blitz-uri...de burgeri, de vînt în păr, de ghitară...apoi îşi aruncă gîndurile în plapumă..şi ochii tot.

Nu vor ajunge la 70...poate vor muri mai devreme, poate nu vor muri deloc, dar nu vor ajunge la 70.

Îşi zvîrcolise sufletul în multe amintiri dulci în trecut, amare în retrospectivă. Cîtă muzică paradisiacă îi aminteşte de trecut...

A descălţat ciupicii, a fugit din aeroport, din castel...i se făcuse scîrbă...de sufletul ei. Şi acel unic cuvînt pe care reuşise să-l scrie..se topise sub ochii ei.