Dejun în staţie...sau pete de soare din viaţa noastră

Pe mine sărbătorile mă vor prinde tot în această căsuţă...fără sunete, dar plină de trăiri..fără picioare, dar sinceră precum doar amintirile pot fi.

Vin sărbătorile, dragii mei! Şi eu mă gîndesc la cîte am făcut în acest an...şi cîte urmează să fac în cel ce vine...şi cîte uremeză să nu mai fac.

Şi nu sunt tristă, ci un pic melancolică...nu pentru că trece anul, ci pentru că trece timpul. Ziceam să încep din anul nou o tradiţie...dar mi-am dar seama că e neimportant cînd încep, ci să încep. Deci ascultaţi-mi destăinuirea :).

Voi încerca orice post să îl pornesc cu lucrurile bune, senine, zîmbitoare, calde ce mi s-au întîmplat în acea zi..chiar dacă după asta mă transform într-un şuvoi rece de apă..scuturînd de pe mine frustrările, durerile, chemarile şi aşteptarile şi aiurelile...

Ce cald mi s-a întîmplat azi? Poate fi ceva absolut nesemnifictiv pentru cei ce citesc...dar bun pentru suflet.

Ummm...dejunul! Azi de fapt am avut 2! Dar primul a fost genial :)... Pîine cu lapte la staţia de tram în Milano la ora 7 dimineaţa! Tramul urma să vină în 7 minute...de asta eu nu am ezitat să dejunez..dintr-un tetrapac şi o hrincă bună de baguette. A fost gustos. A fost altfel decît fiecare dimineaţă...fără masă, fără frigider, fără aragaz...fără cuţite sau pahare.

Mai revin cu o istorioară din astea...nebunatice, asta pe care o coc pentru data viitoare e chiar un pic romantică.

Altă bucurie mică din ziua de azi...aerul. Am simţit cum după o zi de cotrobăit prin casă, mi se umplu plămînii de viaţă şi am zis: ce bine că am ieşit afară! Banal? Da! Dar în acea clipă, pentru numai mine însămi...cel aer a fost o mică bucurie pe care vreau să o recunosc.

Şi voi aveţi bucuriile voastre de peste zi...numai că le uitaţi pînă ajungeţi în braţele moşneagului. La mine a venit...deci noapte bună!