Ultimul tango

În două zile sfîrşesc programul care m-a sădit pentru a cîte şase luni în cîteva ţări...şi m-a zmuls nonşalant pe rînd din toate. Din Italia, precum gogoaşa voiam să fug...Dumnezeu ştie de ce (şi cîţiva prieteni), deşi acum dacă aş alege ţara în care mi-ar plăcea să trăiesc ar fi ea. Irlanda...verde, mustoasă, sălbatică ca un val nebun năucit de-o stîncă, plină de cimpoi, de vînt şi ploaie, de peisaje pitoreşti...mi-a plimbat maşinica în 10,000 km şi după şase luni mă cam îngheţase.... Londra...plină de "buzz", de neon, de poveşti arabe, de oameni grăbiţi, de tango şi lecţii de Hindi la 5 dimineaţă, m-a întîmpinat cu o echipă superbă şi un şef care mi-a fost unul dintre cei mai buni mentori şi profesori de engleză. Londra e plină de mulţi -mulţi oameni printre care am reuşit să mă simt de cele mai multe ori de una singură.

Asta e ultima mea săptămînă în Praga...în urma mea nu las doar un serviciu unde am învăţat mult, lîngă o şefă bună precum cozonacul. Nu las doar lecţii de oratorie, actorie, pian, tango şi înot. Las în urma mea...în primul rînd oameni.

E săptămîna de rămas bun. 

Sunt obosită

De cîteva zile tot lupt cu mine să-mi strîng pianul, să-l împachetez, să-l despart de mine. Am făcut-o de cel puţin 6 ori în ultimii ani, dar azi îmi e cel mai greu. Sunt obosită şi el, îmbătrînind devine tot mai greu. Sau poate eu îmbătrînesc, nu mai pot împacheta cu uşurinţă oameni, amintiri, locuri, pianul...şi pleca altundeva. Ştiu că mîine mă voi trezi şi voi fi puternică, voi merge la înot, voi avea o tărie în ochii şi pasul meu...dar azi vreau să fiu slabă, vreau să recunosc că am obosit, cel puţin în seara asta...să mă împachetez de cîte una...

şi pianul, sterp de cărţile sale, stă despuiat în faţa ferestrei pe care am deschis-o larg...stă singurel, neputincios, ca un bătrînel...

ne vom trezi mîine împreună...fiecare în cutiuţa sa...

Goodbye my Prague

Before arriving to this place, I new 2 things about Prague. First, that this is the place where beer gets cheaper than water. I wish I liked beer. And the second, that Prague is a beautiful city. To me saying about a city that it is beautiful with no further concrete examples, it is like saying...he is a good boy. A quite shallow compliment. Incomplete.

So, I am taking my time now to explain the reasons behind my Prague being beautiful, but also to say my goodbyes to you and my thanks to you.

Prague introduced me to many wonderful people.

 A couple of weeks after arriving here I got a message on Facebook from a unknown girl called Stela. She seemed very friendly, wanting to meet me and even invited me to a Toastmasters meeting. I was obviously pleased with the invite, but I wasn't too keen about cooking at 7 in the morning.. She explained to me what Toastmasters is about. And I was eager to join.

I don't think I ever thanked for introducing me to a completely new world, to so many wonderful people and to this great knowledge I acquired here. But I thank her today. 

I had a very attentive, helpful and dedicated mentor, Lukas. He was always inspiring me with his initiative, confidence, energy. And I was shocked that he offered me his own free time to meet on a Saturday morning and discuss my goals. I did not manage to reach my goal of having 10 speeches in 5 months. But, it does not feel like a failure after learning from so many people, getting constant feedback. Thank you for the great help you always offered me, Lukas.

Karine, every single time when I was on the stage she would approach me after the meeting and I can only imagine how busy she is, but she would approach me and would always offer me a mirror. Not a physical mirror, she would explain to me how my gestures look from the side, which part of my body failed in bringing forward the message, she also knew how to praise and she did...it felt good being praised by such a powerful and intellignet woman. Thank you, Karine.

Anezka, I got to know Anezka during our voice trainings that I immensely enjoyed and learnt a lot of things that I didnt event know that they could be learnt, and I learnt much more than voice training from her. I also learnt that being expressive and theatrical is beautiful and interesting. Sometimes, I was listening to the energy of you voice, the intensity of your emotions and this would inspire me to put more color in my expression. Thank you, Anezka.

A couple of days after my arrival to Prague I met Willy, almost accidentally ...online. I was searching for a Tango partner. He proved to be distinct personality, designing corsets and driving roller blades at a neck breaking speed...and a diligent and persistent tango dancer. You obviously noticed that he is special, not only when he talks about paper, computers or sawing...but also when preparing a dinner table. He makes amazing origami decoration from a plain napkin...he has a very rich inner world. I admire him for his capacity to learn new things all the time. I thank him for being a good friend and for inspiring me to learn...again and again..new things.

Beside, public speaking, Prague taught me how to swim breast stroke style, she brought to a next level in Tango, she offered a fantastic piano teacher who taught me how to feel music, she offered me operas and ballet, castles and churches...She introduced me to Milan Kundera and to cosy tea rooms, but above all...she introduced me to wonderful people, to you all. Thank you for making this place so purposeful.

I will miss Prague...because all of you made this place so special to me.

Irina,
Prague January 2014

Any opera lover on my blog?

I am relocating this week and discovered I have a second copy of Opera for dummies...I am happy to give it a away to someone who is fond of opera and would enjoy and appreciate the reading. As always, I am covering the shipping costs with pleasure if this book is read.

Irina

p.s. the CD normally coming with the book is, unfortunately, missing, but you can always find the operas on youtube to listen to.

Oamenii din buzunare

îmi plac oamenii...obişnuiţi, simpli ca un bulgăre de ţărnă, pe care dacă l-ai sfîrteca între degete, s-ar sfărma în alţi bulgari mici şi calzi...şi nevăzuţi, s-ar culca peste o seminţă, crescînd o floare prin inima lor...

Sara se îmbracă obişnuit, uneori neglijent dacă se întîmpla să meargă la magazin în hainele pe care le purta în casă. Ea niciodată nu lăsa dîre de parfum, deşi petrecea ore în aeroporturi mirosind cafea după fiecare parfum nou...ea nu avea facebook, deşi era fericită (poate de asta şi nu avea?...). Părul ei rebel nu era mai niciodată senzual. Şi nu era niciodată sexy cînd citea, împletind buzele de emoţie. Ea prefera să se mişte comod, fără tocuri. Uneori, mai mult din stîngăcie, arunca peste buzele mici un ruj tomnatic.

Privind-o aşa, din afară, ea nu stîrnea nicio curiozitate. Nu era împachetată frumos.

Îi îngheţau deseori mîinile pe care le înfunda prin buzunare. Buzunarele erau un detaliu foarte important pentru ea. Se ruşina ca de goliciune atunci cînd degetele ei descopereau vreo găurică...deşi haina ei putea fi ponosită pe dinafară, veche şi terfelită de vreme...buzunarele erau întotdeauna integre.

Ea nu avea găuri.

Inferno de Dan Brown

Nu am scris atîta dulceaţă de vreme încît îmi pare ca am uitat a scrie. O terminasem mai demult, dar nu mai ajungeam să scriu, ba ninge, ba oameni, ba lucru...şi o mie de alte de lucruri mai bune pe lumea asta care să mă ţină departe de blog. Şi totuşi revin, e precum aş reveni la obîrşie, la un loc în interiorul meu pe care îl găsesc acelaşi, e o bucată din mine care nu se schimbă...una dintre cele mai autentice fiinţe din cele toate cîte trăiesc în mine.

Şi acum la carte, o terminasem mai demult, tot amînam să o cumpăr pentru că luasem o librărie în ipotecă (mă refer la toate cărţile pe care le cumpărasem în aceşti doi ani de umblătură) şi simţeam că trebuie să le onorez pe ele înainte să-mi întind lăbuţa peste o carte noua. Dar m-a prins un zbor fără carte, şi aici a fost norocul lui Inferno, de Dan Brown.

I-am citit toate cărţile. Aşa sună bine şi mult. De fapt, are vreo 6 cărţi. Şi asta tot cu Langdon e, profesor de simbologie de la Harvard. Deşi cartea s-a bucurat de mai puţin succes şi de multă critică de malapropism...eu una cred că pentru un cititor de rînd, aşa ca mine, care nu-l cunoaşte pe Dante, nici pe Vasari, nici tipurile de măşti veneţiene, cartea e foarte interesantă. Dar cel mai important, e un ghid extraordinar pentru cei care vor să viziteze Florenţa, Veneţia sau Istanbul. E un adevărat ghide turistic care povesteşte în detaliu interesant despre diferite locuri şi opere de artă din oraşele menţionate. Pînă am găsit şi un tur turistic în Florenţa care se numeşte Inferno şi care mimează topografia acţiunii din carte.

E un 7 bun.

O vrea cineva?

Iluzia amintirilor

Mi s-a întîmplat să port în sîn amintiri în care s-a coagulat o viaţă din mine. Scumpe precum îmi sunt mădularele, scumpe îmi erau gîndurile care mă uneau de o amintire tot mai batrînă. Şi precum aş ţine o rugăciune în palme, aşa revin eu imaginar la unele întîmplări din viaţa mea care includ cel puţin un alt om...şi mă gîndesc drag şi cuminte la ce s-a întîmplat între noi. Uneori, lucruri foarte mici, foarte mărunte au fisurat adînc trăirea mea de altă dată şi au rămas împlîntate în inima mea. Şi eu privind gaura din sufletul meu, care a devenit o apoteoză, am amăgitoarea iluzie...că aceeaşi amintire e păstrată cu drag la capătul celalt al trăirii, de celălalt om. 

Amintirile nu sunt o experienţă comună din păcate, sau din fericire, nu mai ştiu. Amintirea mea nu va fi şi amintirea ta...şi chiar dacă va fi, intensitatea pe care o simt eu şi importanţa pe care o dau eu unui fapt nu se va oglindi la fel în inima altcuiva.

De asta, revenind în gînd la un trecut în comun, de fapt revin la amintirea mea, revin la ce am trăit eu, la ce am simţit eu, la ce am ales eu să fie amintire...

Iar celălalt om poate demult a uitat icoana ta...şi poate, foarte probabil, are alte icoane...despre care tu nu ştii. 

Incongruent Hobbit (or the malice of famous actors and modern music)

"[...]

If this is to end in fire

Then we shall all burn together

Watch the flames climb high into the night

Calling out father, stand by and we will

Watch the flames burn auburn on the mountain side [...]"

An absolutely gorgeous and infectious hooks galore soundtrack. I have been listening to it for the past couple of days and I find the voice, the pounding guitar beat, the echoes of the humble choir entwined superbly. If you have not listened to it yet, you can find it here:

I find it perfect as a solo song. Or, it could perfectly fit into a contemporary plot featuring a male character between 25-35 years old...either pursuing a heart or a career. The masculine voice crooning is too arousing and individualistic for a fantasy movie about dwarfs. This sensual voice does not belong to a song about dragons. Or at least, I cannot fancy a dragon when I hear his voice.

Also, the instruments. The main instrument of this soundtrack is acoustic guitar (there are some short chorus episodes of cello that I could detect). Guitar is a modern instrument, it has been invented at the end of the 18th century. One does not need to know when the guitar was created in order to feel the modern touch of this song. And it sounds amazing, no doubt. The strumming is clean, decisive and manly. However, the action in the Hobbit takes place between Dawn of Fairies and and the Dominion of Men. There is no chance a guitar can squeeze in those times. Both the movie and the soundtrack are brilliant, but together they accomplish a negative synergy as I feel disconnected from the movie and I cannot relate to the song after watching the Hobbit. I was missing aerophones, the very first instruments that replicate nature, birds, wind, etc.

Another, a slightly poignant moment that I have also experienced during Thor 2 (starring Natalie Portman in the main female role) was to see Evangeline Lilly...She was too familiar (after watching Lost) for an elf. I could not frame her in the Hobbit, her image reminded me of plane crashes, secluded island etc. and every theatrical move of hers in the Hobbit, seemed fake. Surely, not because she is not a good actor, but because being too famous she has already created a modern "image" that cannot be dimmed in 2 hours and framed in an absolutely different context. I personally think fantasy movies should star "fresh" faces with no history to create a realistic story.

This is my very own opinion and feeling and it might not be right, but this is still a point of view.