Friday, December 31, 2010
Rugăciune
Doamne, dă-mi seninătate să accept ceea ce nu pot schimba. Dă-mi curaj să schimb ceea ce pot. Şi dă-mi înţelepciune ca să le pot deosebi.
Atît de adevărat..atît de simplu şi sincer.
Mulţumesc, Ramona.
Ultimele ore de decembrie
Ultimele zile decembrine..
Anul ăsta decembrie m-a scutit de strofoleli de imunitate, m-a lăsat de sufletul meu, cu Piazzola, cu Rieu..cu alţii. M-a lăsat să frîng de una singură mănunchiul ăsta de zile ce au mai rămas. Am tradiţii de decembrie...să arunc cosmetici pe capete, haine ce îmi par mici, vechi sau nepotrivite stilului meu ce nu există încă bine definit. Să răscolesc rafturile cu cărţi şi acte, şi una cîte una să strîng în pumn hîrtii şi să le fac vînt pe podeaua populată. Să îmi dau datoriile. Nu vă datorez nimic? Să şterg tot haosul de pe desktop...să fac noi mape în care vor trăi fişierele din acest an. Să scriu pe blog tot ce nu aş vrea să scriu în 2011. Să scriu scrisori...de suflet bun şi să le trimit prin poştă către cei dragi. Să scriu scrisori de suflet nebun şi să le trimit la adrese “greşite”...sau să mi le trimit tot mie. Să fac băi...nu duş, ci bai...cu sare şi cafea. Să mă privesc ca pe o floare în octombrie şi să decid cum să mă sculptez în 2011. Apoi îmi mai place să fac felicitări alla Dumitriţa, şi să mă gîndesc ce cadou i-ar plăcea mamei.
Îmi place să scotocesc toate ungherele...să arunc tot ce nu-mi mai aparţine...să las gol, dar un gol ce va fi găzduit de alte începuturi...să ascult muzică şi să şterg fotografii în care nu sunt frumoasă...
Thursday, December 30, 2010
Cum m-aţi găsit în 2010 sau Google search şi Gînduri desculţe
Wednesday, December 29, 2010
Elefantul gri

S-aîntîmplat mulţi ani în urmă. Pe cînd eu mai eram copil. Era prag de An Nou. Contemplasem de cîteva zile bune un cadou pentru mama: un elefant micuţ şi gri din ceramică pe un mănunchi de iarbă verde între flori. Mi se părea cadoul perfect căci era cea mai frumoasă jucărică din ceramică în tot Străşeniul. Umm..era o mică problemă la mijloc: costa tocmai 15 lei. Nu pufniţi..pe atunci, la anii mei mici – era o avere, dar mi-am zis că mama merită. Am încercat să strîng din bănuţii alocaţi pentru pateuri, apoi am mai făcut nişte ture pe la neamuri, cumpăram crenvuştii cei mai ieftini...dar 15 lei nu strînsesem, iar sărbătorile erau deja după uşă. Fratele meu mai mic mi se aliase, dar nici luaţi împreună nu făceam cît un elefant gri.
Lumea făcea cozi la florărie unde îşi împachetau toţi cadourile, iar eu tot pîndeam zilnic animăluţul dacă mă mai aşteaptă. În ultimele zile de decembrie, mama îmi lăsase pe masă facturi şi bani să le achit. Eu am reflectat mult, am întors gîndurile pe o parte şi pe altă. Şi am luat o hotărîre...riscantă. Dar mi-am zis că mama merită. Am luat banii, pe fratele meu de-o mînă, şi am mers în centrul oraşului. I-am arătat şi lui frumuseţea de elefant ce urma să stea sub brad în acel an. El, cu toţi 6-7 ani cîţi îi avea, mi-a dat acordul lui fără a se împotrivi prea mult.
Veneam acasă fericită! Cu elefantul împachetat în globuri de Crăciun, cu fratele în sanie şi cu factura în palma mănuşii, veneam cu zor acasă cu un zîmbet de parcă cumpărasem un elefant de la menajerie.
Eu plănuisem că Moldova Gaz & Co. Ne vor mai graţia un pic, chiar în prag de sărbători nu vor lua decizii nesăbuite, iar eu între timp voi reuşi să pun la loc banii pe care îi „împrumutasem” de la mama.
Venise şi Anul Nou...elefantul făcuse furori nu pe cît mă aşteptasem eu, dar mama era fericită.
Trecuse Anul Nou...iar eu aveam aceeaşi preocupare. Pînă într-o zi. Mama era nedumerită şi frustrată. Cum adică ne amendează? Cum adică nu achitasem lumina?? Cum mama se revolta în glas...eu am ridicat ochii spre raftul unde elefantul năzdrăvan din iarbă stătea fără griji...şi smerită am mers la mama...
Astea-s preferatele mele sărbători...cu ger, cu fulgi, cu moş crăciuni, cu dorinţe în şampanie..şi multe cadouri sub brad..
La Multi Ani!!!!
Tuesday, December 28, 2010
Două seri
Am două seri. În una din ele voi muri.
Prima, e un înger bătrîn. Vine lîngă căpătîiul meu, şi trecîndu-şi palma peste ochii mei deschişi mă spovedeşte. Ei i le spun toate...tocană de suflet. Apoi îmi lasă în palme un grăunte şi îmi ia o altă zi. Îngîndurată merge la Dumnezeu. Apoi, revine pe pat..şi plină de gînduri, le culcă toate în scobitura pernii...pentru a le ţine aşa sfinte pînă dimineaţă lîngă mintea şi sufletul meu. Dispare odată cu somnul.
A doua, e nebună. Mă muşcă de gînduri şi mi le sfîşie aţă cu aţă...apoi mă vede aşa îndurerată...şi-mi pune muzică. Puţind a cafea, se pitulează lîngă goliciunea mea şi îmi dă scrisori ferfelite de vreme...le citim împreună sub muzica care picură în sufletul dezgolit. Îi zic că vreau să fiu fericită, iar ea nu mă crede. Rîde hidos în convulsii. Zice că suferă din dragoste. Ea nu poate iubi, şi nu pentru că e seacă...ci pentru că e smintită. Legaţi-o de trece pe la voi. Eu petrec cu ea unele seri, pentru că îmi aduce muzică bună...apoi cînd vine dimineaţa, îmi lasă muzica şi pleacă.
Clubul Moş Crăciunilor
Ne-am aduna o dată în an...pentru un manunchi de zile în decembrie să deschidem scrisori de la copilaşi...care mai cred în magie şi au dorinţe realizabile..
.Am sta toţi grămăjoară aplecaţi peste scrisul lor şăgalnic, şi am rîde cu poftă şi suflet cînd le-am citi gîndurile...apoi am pune mîna la mîna, şi cont la cont, sponsorizare la sponsorizare şi am băga şi Poşta Moldovei la tîrg pentru a ne duce cadourile şi scrisorile..
eh, Doamne, cînd am să ajung să şi fac toate astea...sper să ajung.
Vă urez tuturor un An Nou magic, cu Moş Crăciuni, cu globuri de iubire şi bunătate în inimile voastre...
Eşti tu?
Tăceri atît de pline de-nţeles
Şi-atît de ne-nţelese
Atîtea vise la-nceput
Lîngă portiţa rece se doreau alese.
Şi ceea ce părea la început
o veşnică trăire
se plictisise în 3 ani
de multă fericire...
şi azi buchetul ofilit de vise
stă stingherit în umbra clapelor
ce cîntă în culise.
p.s. Am un nou cîntec în playlist.
Sunday, December 26, 2010
Fragment

Îşi adîncise umerii în moalele plapumei şi ochii plini se jucau peste amintiri. Pe vremuri i se păreau puţine, acum însă...tăioase toate. Era prag de an, şi era timpul de tras linii...
Fusese un an greu...pentru sufletul ei mic. Şi începuse, a-l depăna, a-l scutura, a-l întreba...Apoi luase o coală albă... A scris scrisori la toţi. Mai rămînea una...ultima. Ce să scriu?
Şi gîndurile o luaseră razna...îşi amintise de cînd era de 70 de ani şi era lîngă omul care o iubise o viaţa ca în prima zi...de omul care o făcuse o viaţă fericită...şi zîmbi...privi hîrtia albă apoi îşi privi ciupicii cu mintea.... Apoi merse mai departe, spre nebunia unei vieţi pline...pline ca primele zile...pline de blitz-uri...de burgeri, de vînt în păr, de ghitară...apoi îşi aruncă gîndurile în plapumă..şi ochii tot.
Nu vor ajunge la 70...poate vor muri mai devreme, poate nu vor muri deloc, dar nu vor ajunge la 70.
Îşi zvîrcolise sufletul în multe amintiri dulci în trecut, amare în retrospectivă. Cîtă muzică paradisiacă îi aminteşte de trecut...
A descălţat ciupicii, a fugit din aeroport, din castel...i se făcuse scîrbă...de sufletul ei. Şi acel unic cuvînt pe care reuşise să-l scrie..se topise sub ochii ei.