"Întoacerea din Rai" de Mircea Eliade

Eu citesc vulgar. Fără milă îmi îndes pixul în carnea cărții, mîzgîlind rînduri ce mi-au plăcut. Cu nesaț, încarc coperta de cuvinte ce nu mi-au încăput în țeastă, cuvinte noi ce vor sta aici spînzurate întru rușinea și cunoașterea mea. Tot pe coperți țes comparații, preferatele mele figuri de stil...

și deși nu am terminat cartea încă...aici îmi voi lăsa martirii acestei cărți:

CALÍN, -Ă, calini, -e, adj. (Rar; despre oameni) Căruia îi place să alinte sau să fie alintat; (despre manifestările oamenilor) dezmierdător, drăgăstos. ♦ Măgulitor, lingușitor; ipocrit. – Din fr. câlin. 

PINGEÁ, pingele, s. f. Bucată de talpă folosită pentru a înlocui partea anterioară a tălpilor uzate (uneori și tocurile); p. ext. partea anterioară a tălpii încălțămintei, pe care se calcă. [Var.: pingícă s. f.] – Din tc. pençe. 

OBÚZ, obuze, s. n. Proiectil de artilerie. [Pl. și: (înv.) obuzuri] – Din fr. obus. 

CENTIRÓN, centiroane, s. n. Centură (militară). – Din fr. ceinturon. 

GRAFOMANÍE s. f. Tendință patologică de a scrie mult și fără rost. – Din fr. graphomanie. 

EPATÁNT, -Ă, epatanți, -te, adj. Care epatează; uluitor, uimitor. – Din fr. épatant. 

PAROXÍSM, paroxisme, s. n. Intensitate maximă, punct culminant la care ajunge o senzație, un sentiment, o stare, un proces, o acțiune în desfășurare etc. ◊ Loc. adv. Până la paroxism = în cel mai înalt grad, foarte tare. ♦ (Rar) Surescitare, tulburare extremă. – 

VELEITÁR, -Ă, veleitari, -e, adj., s. m. și f. (Livr.) 1. Adj. Care manifestă, exprimă, trădează o veleitate. 2. S. m. și f. Persoană care are anumite dorințe, pretenții, ambiții (nejustificate). [Pr.: -le-i-] – Din fr. velléitaire. 

MNEMÓNIC, -Ă adj. Care se referă la memorie; care ajută memoria, mnemotehnic. [< fr. mnémonique, cf. gr. mneme – memorie]. 

IMÚND, -Ă, imunzi, -de, adj. (Livr.; adesea fig.) Foarte murdar; dezgustător la înfățișare. – Din fr. immonde, lat. immundus. 

EVANESCÉNT, -Ă, evanescenți, -te, adj. (Rar) Care se pierde, care dispare treptat. – Din fr. évanescent. 

ABÚLIC, -Ă, abulici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de abulie. – Din fr. aboulique. 

ABULÍE, abulii, s. f. Boală psihică caracterizată prin lipsa mai mult sau mai puțin pronunțată a voinței; nehotărâre, inerție. – Din fr.aboulie. 

SARDÓNIC, -Ă, sardonici, -ce, adj. (Livr.; despre râs, zâmbet etc.; adesea adverbial) Care exprimă batjocură necruțătoare sau satisfacție diabolică. – Din fr. sardonique, lat. sardonicus [risus]. 

China Study

Este una dintre cele mai renumite cărți despre alimentație, autorul fiind Profesor Emerit în Biochimie nutrițională la Universitatea Cornell din SUA (el are multe alte titluri și funcții înalte pe care nu le voi enumăra). China Study este un studiu ce a durat peste 20 de ani în zeci de provincii chineze. E colosal ca timp și suprafață, dar cea mai frumoasă desigură e concluzia.

Nu e un ghid nutrioțional, e mai mult analiza multor experimente, analiza altor studii, explicația unor procese fiziologice într-un limbaj ușor digerabil, interesant, convingător...

eu voi încerca să am răbdarea să copiez vreun păsăjel...iar despre concluzie puteți afla din carte..

așa un teaser micuț...am devenit vegetariană 6 zile din 7, nu mai beau lapte de vacă, nu mai iau vitamine, tot ce-i alb îmi e străin (pîine, paste, orez - doar brun)...

If you were to remember one memory only, which one would it be?

My Ex

Nu, acest post nu va fi despre my ex/es. Așa că te poți opri aici pentru nu a-ți plictisi curiozitatea. Eu niciodată nu am scris despre bărbații din viața mea decît evaziv, utilizînd nume inventate și un cronotop obscur. Și nu voi identifica decît un singur bărbat. Dar să parchez această temă...acum nu își are rostul.

Deseori în discuții, am auzit utilizîndu-se cuvîntul "ex" foarte ușor. Așa simplu, nonșalant, cuvintele astea mă pocnesc peste urechi, pac-pac, ca niște încălțări învechite aruncate în șopron. Și îmi creează senzația că discutăm despre o conservă de pește care s-a împuțit. Deodată, fără să vreau, privesc omul din fața mea și mă întreb oare cîte ex a avut în viața lui/ei de vorbește cu atîta mecanicitate despre un om care i s-a cuibărit în suflet cîndva...sau poate doar în chiloți? Și nu contează cine a fost ex și ce a făcut ex încît a rămas în trecut (poate într-adevăr l-a (dez)amăgit/-o)...dar tu l-ai ales/-o. Într-un anumit spațiu de timp, acel om a însemnat ceva pentru tine...i-ai spus că o/îl iubești...ați împărțit sărutări, fericiri, doruri, planuri...acel om a fost special, poate pentru un timp scurt, dar tu l-ai ales...

Eu nu folosesc acest prefix. Pe mine mă jignește...este la fel cum aș spune una din două:

1. Scuzați, nu mai știu care dintre ei...mi-ar trebui un pivot table în excel să le țin numărul, dar precum ei nu au însemnat nimic pentru mine, nu se merită efortul ...

sau

2. L-am iubit, dar el nu mă merita și eu pentru că eram proastă și nu știam ce merit...l-am crezut băiet bun.

...pentru că atunci cînd alegi să dăruiești inima și timpul unui om ...și el/ea apare în discuțiile cu terții înseamnă că sau ai trăit cu această persoană experiențe demne de împărtășit cu alții...sau/și ați fost împreună mult timp cu el sau ea...

Eu prefer să nu trebuiască să menționez statutul unei foste relații în discuțiile pe care le port, dar atunci cînd e greu să mă eschivez prin generalizări...sau sunt întrebată direct...răspund...someone special...

Imaginea nu îmi aparține.

Suflet de tei

A înflorit teiul în Londra...îl așteptam demult. Teiul e o bucățică din țara mea, din copilăria mea, din sufletul meu pe care reușesc să-l găsesc înrădăcinat și departe de casă...Îl așteptam demult, din mai. Treceam în fiecare seară pe lîngă parcul în care crește...și întorceam privirea spre el să văd de l-au năpădit florile. 

Azi avusesem o zi lungă, ceasul arăta trecut din opt cînd am ieșit din oficiu. Oboseala a cerut să meargă acasă cu autobuzul, dar ceva mai puternic decît ea s-a dorit plimbat/ă. Și am mers...oricum acasă nu mă așteaptă nimeni, cît de dragă nu mi-ar fi căsuța mea...e pustie..și am mers.

Era un apus frumos. Cald. Soarele se oglindea auriu prin ferestre, pe parbrize, pe piele..

Teiul m-a întîmpinat de departe..cu o aromă de ceai. Se gîdilea vîntul prin el...așa frumos încît să-i foșnească frunzele, iar soarele se pitulase printre ramuri pătînd ruginiu scoarța-i.

M-am oprit sub faldurile lui, dînd ochii peste cap...și am stat așa..cu ochii în sus..retrăind veri din copilărie cînd ne urcam cu David pe acoperișul poliției să culegem flori de tei din copacul lui...o făceam în fiecare vară..și iarna

(nu pot termina postul...plînge un bebeluș în apartamentul vecin)

cîteva ore mai tîrziu...

tot ce am vrut să spun că sunt lucruri gratuite în viața asta, mici, triviale, atît de ordinare prin naturalețea lor, încît nu le mai observăm...

sunt o fericită pentru că pot fi fericită cînd dau ochii peste cap și privesc un tei...știu că sună straniu, dar ce contează...

Melcul și Dumnezeu

În noaptea asta a plouat și dimineața toți melcii ( precum rîmele acasă) mergeau puzderie prin Londra dis-de-dimineață. Eu ieșisem pe la șase din casă cînd ei încă nu se dumeriseră să se ferească de pe trotuare căci începe o altă zi în Londra...plină de oameni grăbiți care citesc ziare și beau cafeaua din mers. Și mergeam așa mai mult într-un picior să nu îi calc.

Ajung la o intersecție de drumuri și mă opresc căci semaforul se făcuse roșu. Și cum stau cumințică pe trotuar, zăresc un melc voinic și nerăbdător care traversează strada...în pofida mașinilor care se apropiau înverșunate...

Dintr-o pornire, reacție, instinct, Dumnezeu știe...sar de pe trotuar, înhaț melcul, revin pe trotuar...îl mustru pe el, și pe mine...și apoi îl adăpostesc la rădăcina unei grădinițe de lalele...

Și am mers mai departe în drumul meu cînd se făcuse verde...

__________________________________________________

Și mă gîndesc...

__________________________________________________

Melcul ăsta habar nu are că nu era să mai aibă habar de nimic de era lăsat în pacea și voia lui de melc...ar fi rămas o pată lipicioasă pe asfalt pentru primele 5 minute...după care se făcea una cu ploaia...

Cred că unicul lucru pe care l-a înțeles el e că a tras o frică zdravănă cînd o nămilă de bestie s-a aplecat de-asupra lui, i-a făcut vînt la o înălțime de 33 de ori mai mare decît înălțimea lui (eu aș trage o frică soră cu moarte de m-ar înălța cineva preț de o secundă la 60 m ), l-a zdrunciunat binișor în palmele care pentru dînsul ar fi părut vreun animal inexplicabil...s-a mai răstit la dînsul (cînd îl mustrasem), i-a făcut vînt înapoi la nivelul pămîntului..60 m în jos....

și totul a durat în jur de 2 minute. Să presupunem că melcul meu a fost în stare de șoc încă vreo 10 minute după ăsta..12 minute per total. Pentru un melc care trăiește 2-3 ani (în cazul melcului meu care e din specia Helix)..12 minute ar fi echivalentul al aproximativ 6 ore umane...

Melcul nu a realizat că pîrtia lui mucoasă continuă datorită unei intervenții...care a fost înfiorătoare...dar asta l-a păstrat în viață..și sper că grădinița de lalele...este o destinație distinsă pentru el...

suntem zguduiți de multe ori de dureri mai puțin monstruoase...cărora nu le înțelegem rostul...și nu îl înțelegem pe Dumnezeu, pe soartă sau pe oricine dirijează aceste intervenții, suferințe, doruri, dureri, căderi...numiți-le voi...poate și noi ca melcii...nu înțelegem că, de fapt...ne fac bine...

Imaginea nu îmi aparține.

Serile mele..

Sunt o alintătură de fată. Îmi plac toate orele zilei, dar serile mele sunt smintite. Băița asta a mea a văzut atîtea plăceri trupești...(de la miros de sandal și baie în ulei, pînă la cinema și cină în cadă)...cîte nu au văzut băile lui Neptun...E micul meu adăpost pentru zilele ce au obosit, pentru gîndurile ce nu s-au copt, pentru visurile ce se urzesc, pentru capriciile mele....pentru....pentru...pentru mine.

p.s. aici e maternitatea blogului meu :)

Un alt iubit...

A se citi pe această muzică....

De la o vreme m-am obișnuit cu vremea engleză, parcă nu mai caut soarele peste tot. Am acceptat să îl văd tot mai rar...de parcă aș fi înțeles că e ocupat, că lucrează undeva asiduu, și în general e mai mohorît..așa ca Mr. Darcy...mai trist, mai gînditor...

Soarele londonez nu arde de dragoste, nu frige să te despoaie ca cel de acasă, vorbește puțin....e ca unul din acei bărbați care arareori îți spun "te iubesc"...care par tari după un zid de tăcere...dar care topesc atunci cînd ating...printr-o căldură moale-moale...care parcă te atinge, dar nu pînă la capăt, care parcă se aprinde...molcom-molcom...E unul din acei iubiți care nu te va obosi...nu te va lăsa udă de sudori, nu îți va promite un ten bronzat pentru a te lăsa cu o arsură pe inimă. 

E foart decent...nu te va lăsa să îți arăți decolteul sau  moalele pulpelor prea des în preajma lui...te va ruga să îți pui un cardigan și un fular la gît..și doar uneori, și doar pentru puțin timp..te va lăsa să i te arăți văratică și dezgolită, doar uneori-uneori...

Și atunci cînd o va face, nu își va pierde cumpătul...va sta așa smerit și calculat...lăsîndu-te să te joci pe iarbă...chiar se va apropia și îți va săruta obrajii cu palmele lui calde, va prinde în părul tău cîteva raze...și se va ascunde pentru a-ți aduce aminte...că e timpul să îți acoperi umerii...e timpul să îl aștepți din nou...