[...]

Mă gîndesc... dacă un bărbat poate mîngîia aşa un pian...oare cum mîngîie o femeie..?

Intreaba-ma orice de Mihaela Radulescu

Numai am terminat Emma acu 2 zile si-am inghitit o alta carte...una cu totul noua pentru mine, pentru ca e o alta dimensiune literara, e o carte fara personaje, e o carte de analiza...de pus pe gind, e o carte pentru femei (mai mult)..si am devorat-o...Azi am avut examen la 11...si pina la 11 de la 9 am stat cu rasuflarea intre paginile acestei carti. E subtire in sine...sa aiba vreo 200 de pagini dintre care 100 sunt ilustratii si intrebari...dar celelalte 100 sunt despre femeie si dragoste...si poate pentru sunt intr-o perioada mai tulburata, dar am avut nevoie de inspiratie..am avut nevoia sa stiu ca exista femei puternice, femei de o demnitate dura, dementa..am avut nevoia sa stiu ca se sufera si e normal...am avut nevoie sa imi spuna cineva ce simte in cuvinte potrivite, cuvinte pe care eu nu le gaseam...asa am simtit eu cartea asta..ca spune ce as spune si eu...de mi-as gasi cuvintele...

O carte pe care o voi trimite acasa mamei..

si nota: 9.5


am sa incerc sa postez fragmente din carte..

Emma

Îmi tremură mîinile...după toate aceste luni de citit pe împrumut, dimineaţa ca pe o rugăciune lungă şi plicticoasă, seara în cada cu apa calda..ca pe un botez..am citit şi ultima pagină. Am terminat această carte pe care doar încăpăţinarea mea putea să o citească.

Ehh, domnişoara asta de prin anii 1800, cu numele de Emma, e alintarea unui tată bogat ce a rămas văduv cu 2 copile..şi cea din urmă, Emma..o fire independentă, puternică, mîndră, naivă...deşi îşi promite să nu se căsătorească niciodată..îi place să se joace cu vieţile altora, să aleagă cine pe cine iubeşte şi să facă totul ca scenariul ei să fie jucat...Aşa ajunge orfana Harriet, fără conexiuni sociale, bani, educaţie  - sub aripa ei clarvăzătoare, şi ea o convinge să se îndrăgostească ba de unul, ba de altul...pînă cînd sărmana Harriet, se îndrăgosteşte de Mr. Knightley - ceea ce nu era prevăzut de scenariu..Şi ce credeţi că face Emma..Emma se luminează în dragostea ei pentru domnul Knightley şi se mărită cu el...

E prima dată cînd o citesc pe Jane Austen...

Cred că aţi înţeles că Emma nu e personajul eu favorit, mai bine-zis, nu e idealul meu..dar Emma e un om ca şi mine..poate fi spurcată, dar poate fi şi bună..ştie a-şi cere iertare, învaţă a iubi, admite că a greşit..

Emma e ca oricare dintre noi...ca absolut oricare..pentru oameni perfecţi nu sunt.

Uitasem sa o notez precum fac de obicei...deci 5.

Si inca ceva, mi-ar placea sa fie citita, mie pe raft nu imi serveste...iar copiii mei mai au pina la ea, cartea..plus nu am o casa a mea in care sa o asez...de asta daca este cineva care o vrea, o trimit pe cheltuiala mea pe orice continent..e destul sa imi scrieti adresa aici sau pe irinadct@gmail.com...

cartile se vor citite...:)

Cîntecul meu karaoke

Eu cred că oricine se imaginează măcar pe o clipă scurtişoară în faţa unui public, nu neapărat sobru şi critic..în faţa unui microfon atotputernic..super star la karaoke. Eu uneori imi imaginez cum prietenii imi fac vînt pînă-n scenă...şi unicul gînd care pulsează în creierul meu ameţit de ameninţătoarea glorie e: ce cîntec să cînt ca să mă fac de ruşine cît mai puţin...

cred că acesta ar fi...

Brandi Carlile The Story

De la varză pînă la hangar Partea III

M-am lăsat aşteptată...nu-i aşa? Am luat un credit de la timp...

Deci unde era istorioara mea? Ah, da...la Jeff. Printre altele tot atunci îl întrebasem cu ce se ocupă, în ce departament lucreză şi aflasem că e în Techical...Technical e departamentul care cunoaşte cel mai bine produsul. În căpşorul meu îi văd mereu cu mîinile de ulei, cu mînecile răsuflecate...mai-mai sub burta unui avion.

Şi aşa au mai trecut cîteva săptămîni. Vizita mea la hangar nu se schiţa la niciun orizont. Deja şi uitasem de dorinţa mea spumantă...pînă într-o zi, care s-a adeverit a fi ziua mea naştere, venisem cu dulciuri de acasă şi le întinsem generos în lobby la dispoziţia tuturor. Eu forfoteam cu un cuţit să fac partea dreapta la toţi care se adunaseră îm jurul meu cînd de undeva apăruse Jeff. Eram foarte fericită să-l văd şi să-mi răscumpăr ruşinea cu o felioară de tort. L-am invitat să ni se alăture, i-am zis că e ziua mea...şi el cu un zîmbet subtil a acceptat. Apoi din istorioară în istoriară, cineva a început să povestească despre avioane VIP în care se construia o moschee la moment..şi era tocmai în hangarul nostru. S-a învîrtoşat toată curiozitatea în mine, toată tristeţea şi neputinţa de a vedea cu ai mei ochi un avion..în care se construia o Biserică şi un cinematograf ... într-un avion!!!! şi toate astea la mai puţin de 1 km de mine...

- I was there, zise Jeff.
- Seriously? Like..for real? I mean you went there and they allowed you to enter?

Dintr-odată se iviseră zîmbete şi chicoteli pe buzele multora. Posibil că întrebarea mea fusese formulată foarte naiv...una dintre colegele mele mă privise a nedumerire..

 - Yes, I was there. Do you wanna go?
 - Haha...I wish, they woudn't let me go...safety reasons.
 - When do you want to go?
 - You mean..when would I like to visit the hangar?
 - Yes.
 - ...Tomorrow?

Jeff făcuse un rotocol prin sală...
 - Frank, would you take Irina tomorrow to the shop?
 - Sure, Jeff.
 - Wow, that was quick. Don't want to sound ungrateful...can some of my friends from the company join as well?
 - No problem. Frank will let you know the time tomorrow.

Vă imaginaţi că eram uimită, eram controversată, eram fericită..şi totuşi nelămurită..

  - Never imagined technical people can handle these things so quickly.
  - Technical? a întrebat cineva...

Jeff m-a privit cu un zîmbet de bunel...mi-a urat La Mulţi Ani încă o dată şi a plecat...

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Fin..

De la varză pînă la hangar - Partea II

Nu îmi amintesc de ce anume, dar era o zi foarte ocupată pentru mine..atît de ocupată încît am hotărît să îmi aduc farfuria cu mîncare în faţa calculatorului. Cantina noastră nu e un cuib de Ratatouille, şi în acea zi mai puţin de toate. Am ales nişte orez, nişte carne cu sos, şi ceea ce mi s-a părut mie a fi sfeclă...în final am ieşit cu un prînz angro..pe care încet l-am cărat 2 etaje.

M-am atins de mîncare fără stomac...nu era bun. Şi ceea ce am crezut eu că era sfeclă...s-a adeverit a fi varză roşie..fadă...unde mai pui, că răspîndea o miros acru în tot biroul. Am decis sa duc mîncare de care aproape nu m-am atins ( mai bine aş fi mîncat-o toată), înapoi la cantină...

Ştiţi, pentru mine munca de chelneriţă ar fi o experienţă provocatoare...cred că m-ar concedia din prima zi la cît de stîngace sunt eu..le admir cum jonglează cu farfuriile, eu - una o duc cu greu...Cam astea îmi erau gîndurile cînd coboram încet şi foarte atent cele 2 etaje cu tipsia mea.

Cînd am ajuns la uşa cantinei unde se cuvine să îmi apropii ecusonul de un receptor magnetic pentru a defereca uşa...a răsărit dintr-odată la spatele meu un domn gentil ce a vrut să îmi deschidă uşa probabil şi ...precum în calculul meu echilibristic nu era un domn galant...m-am dezechilibrat peste pantalonii lui...cu toată varza mea...

Dacă să fiu exactă, prînzul meu s-a rostogolit peste uşa mare de sticlă, apoi eu vandamic încercîndu-mi reacţia i-am dat o brîncitură..încit s-a rostogolit şi peste pantalonii domnului...

Ştiţi..momentul ăsta de ruşine..cînd vrei să dispari, să se desfacă pămîntul..şi să te ascunzi ca un struţ undeva...să nu vezi ce dănănaie ai făcut. Eu am început a da din mîini..a bolborosi ceva ce nu era nici desluşit, şi nici nu mai ţin minte în ce limbă o ziceam...ştiu că ziceam..I'M SORRY..I'M SORRY..

şi el sărmanul tot zicea..I'm sorry..

şi eu am mai zis aşa de vreo 7 ori pînă cînd am văzut că lumea începe să iasă din cantină..iar la uşa ei...o gojineaţă pe care să vrei să o ocoleşti..nu aveai cum că era de vreo 1.5 m dacă luăm în calcul şi sosul..şi carnea..şi orezul..De-aş fi mîncat toată mizeria asta...

am alergat după şerveţele..am adus un braţ mare precum aş aduce flori..pe domn l-am lăsat paznic la uşă, să spună oamenilor: Mind the floor.

M-am lăsat în pirostrii şi am început a şterge cu zor podeaua...Între timp oamenii ieşeau din cantină..unii mă priveau cu milă, alţii îşi umflau nările..zicînd printre dinţi..Gross..Disgusting...La care eu ziceam..I did it! De ce o ziceam, nu ştiu...Şerveţelele mele nu au fost de ajuns...am mai rămas dîre unsuroase pe podea, boţuri de orez..Mai urîtă decît toate..uşa cantinei de sticlă..acum roşie cu şiroaie de varză şi sos..

M-am ridicat în picioare, deja mi s-au limpezit creierii de adrenalină, şi chipul de ruşine..mi-am dat seama că moşnegelul meu e lîngă mine..acel domn despre care v-am spus. Ţinea uşile larg deschise şi nu s-a clintit de lîngă mine..Nu aveam grai să-l mulţumesc..nu-l văzisem niciodată pînă atunci, era zvelt, înalt, de vreo 65 de ani...m-am apropiat într-atît încît să îi pot citi numele de pe ecuson..şi foarte vădit am încercat să îi desluşesc numele...La care el a anticipat gestul meu şi a zis..Jeff. 


Iar eu recunoscătoare am răspuns: Thank you, Jeff. I'm very sorry..


va continua...

De la varză pîna la hangar - Partea I

Nu ştiu de v-am spus, dar din februarie al acestui an sunt copleşită de avioane. Lucrez într-o companie în care pîinea ce de toate zilele cîntăreşte vreo 70 de tone, trăieşte vreo 20 de ani, preferabil nu pe teren. Pe scurt, avioane. Eu, desigur, entuziasmată de noua mea ocupaţie, am devenit dintr-odată obsedată de aceste păsări metalice, învăţînd modelele de la Airbus, Boeing şi Embraer pîna la ucrainencele Antonov. Acum să mă întrebi ce motor e compatibil cu un B-777, nu mă gîndesc de 2 ori. Eh, dar totuşi cît de mare nu ar fi youtube-ul şi wikipedia...tot parcă ai vrea să pui mîna pe unul viu, să mergi într-un gărăjel unde stă pricopsit un avion chiar şi unul mititeluţ A319 (tip Easyjet) dezghiocat de motor, de scaune, cu fuselajul dezgolit ca o femeie pe scaunul ginecologic. Mai ales cînd la 500 de metri de ferestra mea stă un hangar imens ce ar încăpea şi un B747 ( al doilea avion cel mai mare din lume cu 2 niveluri după A380)..stă cu uşile de castel deschise, pentru toate păsările cerului...

M-am linguşit frumos şi urît pe lîngă toţi şefii mei să-mi dea foaie de drum pînă la hangar, să văd măcar cu un ochişor cum se despoaie un avion ca un cîrlănaş...dar precum hangarul nu ţi-i o parcare obişnuită, ci prevede tehnici de securitate, un ghid care să îţi explice de ce s-a cocoţat inginerul pe nasul avionului, de ce stau trei mecanici sub motor cu o lupă, unde stă ascunsă cutia neagră şi alte boroboaţe...mi-au spus să mai aştept..poate pe la vară..

Pînă la vară?! Nahaa..

Cum suntem noi

Cum suntem noi -
copiii cu dragostea în păr
ce-aleargă fără noimă
avem aproape tot pentru a fi ferici
dar fericiţi nu suntem

cum suntem noi -
copii cu două facultaţi
iar uneori niciuna
avem aproape tot pentru a fi-împliniţi
dar împliniţi nu suntem

cum suntem noi -
copii iar noi al lor părinţi
iar uneori nepoţi ne cresc sub umăr
şi noi ce vrem?
copiii din nou să fim
cu dragostea în păr să împletim
poveşti pe care doar cîndva..cînd n-om mai fi copii
să ne le-aduce-amintem cîte una...