De la varză pîna la hangar - Partea I

Nu ştiu de v-am spus, dar din februarie al acestui an sunt copleşită de avioane. Lucrez într-o companie în care pîinea ce de toate zilele cîntăreşte vreo 70 de tone, trăieşte vreo 20 de ani, preferabil nu pe teren. Pe scurt, avioane. Eu, desigur, entuziasmată de noua mea ocupaţie, am devenit dintr-odată obsedată de aceste păsări metalice, învăţînd modelele de la Airbus, Boeing şi Embraer pîna la ucrainencele Antonov. Acum să mă întrebi ce motor e compatibil cu un B-777, nu mă gîndesc de 2 ori. Eh, dar totuşi cît de mare nu ar fi youtube-ul şi wikipedia...tot parcă ai vrea să pui mîna pe unul viu, să mergi într-un gărăjel unde stă pricopsit un avion chiar şi unul mititeluţ A319 (tip Easyjet) dezghiocat de motor, de scaune, cu fuselajul dezgolit ca o femeie pe scaunul ginecologic. Mai ales cînd la 500 de metri de ferestra mea stă un hangar imens ce ar încăpea şi un B747 ( al doilea avion cel mai mare din lume cu 2 niveluri după A380)..stă cu uşile de castel deschise, pentru toate păsările cerului...

M-am linguşit frumos şi urît pe lîngă toţi şefii mei să-mi dea foaie de drum pînă la hangar, să văd măcar cu un ochişor cum se despoaie un avion ca un cîrlănaş...dar precum hangarul nu ţi-i o parcare obişnuită, ci prevede tehnici de securitate, un ghid care să îţi explice de ce s-a cocoţat inginerul pe nasul avionului, de ce stau trei mecanici sub motor cu o lupă, unde stă ascunsă cutia neagră şi alte boroboaţe...mi-au spus să mai aştept..poate pe la vară..

Pînă la vară?! Nahaa..