colecţia unei nopţi de martie

am lăsat ogorul să crească ogari
nici frunzele nu mai ruginesc aici de pustiu
nici vîntul nu mai are de ce se poticni
simt un larg de mare care mă zbuciumă
de liniştea pe care o presimt
ca valul spart de capul unei stînci
risipit, împrăştiat în mii de muguri mici de apă
ce nu mai au glasul mării
şi cuminţi se netezesc de-asupra ei

geme oboseala în oasele mele
niciun sentiment nu mai tresare la ora asta
e prea tîrziu uneori şi pentru cele mai sfinte podoabe ale sufletului

de asta încape loc pentru un delir nocturn...după 3 săptămîni de neom
azi mă plimb singurică prin parcul blogului meu
şi tot ce vreau e să-mi găsesc un locşor mai moale
să adorm, pe un colţ de iarbă
sub muzica asta sublimă

să-mi cînte dragoste...pînă dimineaţă