Cana cu ceai...și lapte

Eu prea mult cred în puterea pasului meu, în vibrația glasului meu, în mușchiul brațului meu pentru a accepta că destinul e predestinat. Tot ce mi s-a întîmplat vreodată a fost să fie pentru că la fiecare răspîntie peste care am dat, am ales un drum, un om, o cană cu ceai...așa cum am vrut-o eu.

Vă voi povesti o micuță istorioară din viața mea, care deseori îmi reamintește cît de imprevizibilă e totuși viața...și cît de frumoasă e cînd pui toate puzzle-urile împreună. Această istorioară e nesemnificativă per se, dar îmi aduce aminte că raza de soare străbate nu doar prin geam...uneori se ivește din crăpăturile pe care ni le croim noi prin betonul destinului. Deși ceea ce voi povesti se referă la viața mea profesională...adevărul și aplicabilitatea ei se răsfrîng și peste bătăile inimii..și asta mă bucură și îmi dă speranță mai ales...

Era o zi minunată mai ca toate altele din aceste ultime 2 luni...cînd mă înălțai ușoară de la masa mea de lucru în oficiu pentru a-mi pregăti o cană cu ceai. Din curtoazie, dar mai ales din atașament sincer pentru colegii de lucru, am întrebat cu voce tare dacă mai vrea cineva un ceai. Unul din colegii mei, proptit într-un fișier King Kong de mare, mă privise cu jale și rugător zise: Un ceai...(și peste cîteva clipe însoțite de pașii mei mici)..cu lapte te rog! (așa cum se cuvine unui englez). Am strigat din mers: will do!...

dar în capul meu se declanșase un proces intelectual: cît lapte se toarnă la o cană cu ceai? Cît de mult, cîte linguri, ce culoare trebuie să aibă un ceai pregătit omenește pe gustul unul englez? Nu pregătisem niciodată ceaiul cu laptele și mi se părea atît de umilitor pentru ceaiul din cană încît nici nu intenționasem vreodată să mă informez.

Am ajuns în kitchenetta noastră...unde uitasem că venisem în primul rînd din setea mea..Am preagătit ceaiul negru (pentru colegul meu, eu beau doar ierburi)..am scos sticla de lapte din frigider, și stăteam curbată, măsurînd cu ochiul cam cît ceai ar încăpea în cană. Văzînd că nu rezolv problema abstract, mi-am scos o lingură..am turnat o linguriță de ceai încît măscărisem culoarea ceaiului negru...dîndu-i un aspect grețos. M-am gîndit că trebuie să mai torn una.

Nu știu cît timp să fi trecut... eu tot mă buchiseam cu lingurița de lapte în ceai, cînd o doamnă pe care nu o cunoșteam venise și ea la bucătărie. Din făcătură și aspect mi se păruse englezoaică. Nu mă gîndesc mult și îi zic: Nu vă supărați, îmi arătați vă rog cum se face o cană cu ceai....și cu lapte, adaugai repede, văzînd că mă privește nedumerită. M-a rugat un coleg englez să îi aduc o cană cu ceai și nu vreau să îl dezamăgesc, dar mai ales nu vreau să-l otrăvesc, bîiguii eu.

Doamna mă privise binevoitor și cu haz îmi arătase cum se cuvine a pregăti o ceașcă de ceai cu lapte. După ce îmi întinse cana, eu îi mulțumii, mă prezentasem și prețios apucasem licoarea englezească ducînd-o cu atîta mîndrie la masa colegului meu...de parcă aș fi adus sfîntul Graal.

.........................................................................................................

A trecut o lună.

Într-o zi mă sună managerul meu, zicîndu-mi: Irina, vei fi implicată în proiectul X...detalii îți dau mai tîrziu și sunt curios să aflu de unde o cunoști pe Jane Doe. - Ummm, Jane..hmm..Jane Doe..okay, am zis eu, filtrînd zeci de nume în memoria mea, punînd receptorul. Posibil că e vreo confuzie la mijloc. Proiectul X era peste capacitatea și expertiza mea, unde mai pui și peste orarul meu de muncă. De asta, mă împăcai cu gîndul că șeful meu a neînțeles ceva. Și totuși verificasem cine e această Jane Doe...precum și imaginam, prea departe de mine, prea importantă pentru a ruga serviciile mele.

 - Jane a vrut ca tu să o ajuți la acest proiect. Cum ai cunoscut-o?
- Îmi pare rău, cred că o neînțelegere, eu nu o cunosc pe Jane. Sunteți sigur că m-a avut pe mine în vedere?
- Da, de mîine proiectul ei e prioritate pentru tine, precum e pentru întregul business.
- Bine. Sper să o cunosc și eu pe Jane mîine.

Dar Jane îmi scrisese chiar în aceeași zi, rugîndu-mă să o ajut la proiectul ei, precum mă ajutase și ea  să pregătesc cana cu ceai...

Nimic nu se întîmplă întîmplător...uneori o privire, un cuvînt, o cană cu ceai...schimbă proiectele la care lucrăm, oamenii de care ne lipim viețile, copiii pe care îi naștem...