***

înainte nu îmi plăcea cuvîntul "schimbare", mai bine-zis nu îmi plăcea să mi se spună că m-am schimbat, de parcă ar fi ştirbit din, acum înţeleg, slăbiciunea caracterului meu...de parcă mi-ar fi spus..nu mai eşti aşa cum ai fost, şi cum a fost a fost bine. Azi încep să înţeleg că nu este NIMIC pe lumea asta ce nu s-ar schimba...chiar şi albia unui rîu neclintit e spălată de ape noi în fiecare zi...Oamenii se schimbă inevitabil...ori asta înseamnă că se schimbă felul în care gîndesc, simt, discută, interacţionează...

Mi-am trosnit deseori minţile de acest adevăr pe care nu voiam să îl accept...voind să regăsesc aceleaşi suflete aburinde de aceeaşi afecţiune, de aceeaşi energie, de acelaşi spirit..şi nu o dată mi s-a spus că lucrurile nu mai stau aşa..ca pe vremuri. Sau dimpotrivă, oamenilor, care cîndva îmi păreau incompatibili, îndepărtaţi, străini...azi le strîng mîna cald.

Fiziologic vorbind, celulele noastre se reînnoiesc în întregime o dată la 7 ani...adică fiecare 7 ani suntem alţii...pe lîngă celule, viaţa ne plămădeşte după drumurile pe care ne-a purtat, după oamenii pe care i-am întîlnit, după sufletele pe care le-am iubit, după credinţa pe care am îmbrăţişat-o, după munca pe care o facem zi de zi...dar cel mai mult viaţa ne plămădeşte după voinţa noastră, or voinţa noastră e hotărîrea noastră cine vrem să fim, e demnitatea noastră, e mănunchiul de principii pe care le urmăm...dacă le avem desigur.