arbore

Dacă aș putea desena...aș desena cum îmi încolțesc mîinile în palmele tale, cum picioarele mi s-au înrădăcinat în pîntecul tău, cum cresc arbore din tine
și fiecare venă a mea curge prin tine. Aș desena cum respir aerul pe ca îl sorbi, cum am concrescut mai rău decît doi siamezi...


Apoi aș mai desena cum două mîini de fiară dezbină arborele în jumătate, cum carnea mea se rupe de carnea ta, și oasele mele se frîng în două, și venele mele se sparg, și aerul meu se spulberă în hăul dintre cele două bucăți de lemn...

aș desena, dacă aș putea.

Plec

Plec azi. De dimineață îngînam ceva nedeslușit pînă mi-am dat seama că asta era...

eu știu...amintirea nu moare..

Osho

Trebuie să recunosc că la capitolul Filosofie m-aș simți sfîrtecată de goluri și rușine foarte repede. Am avut cîteva tentative în adolescență de a mă complica cu Freud, Hegel, Nietzsche...și am renunțat ușor. 

În toamna aceasta, după mulți ani de abstinență filosofală, am început cu un alt continent: Asia. Se digeră mai ușor, e mai simplă, nu cred că eu am crescut...e, pur și simplu, comestibilă pentru un începător.

Am început cu Osho. E un mistic, guru, filosof indian care propăvăduia dragostea de sine, meditația, sexul...Lui i s-ar potrivi crezul Love is my religion... 

Deși multe din învățăturile lui s-au intersectat cu mine, dragostea pe care o descrie el e străină mie...e prea aerală, prea Dumnezeiască, prea fără niciun fel de obligațiuni morale, fără mariaj, fără copii. Mai mult ca atît, el încurajează foarte deschis și direct sexul, susținînd că e o energie ce odată acumulată te îndobitocește...că sexul e una din modalitățile de a ajunge la dragoste...și aici am întors spatele.

Viața lui e o istorisire nu tocmai imaculată. Îi citeam ideile, gîndindu-mă la contextul lui de bărbat ce nu a fost căsătorit, nu a avut copii, nu avut nicio obligație morală față de vreun om sau Dumnezeu...

Și totuși îi citesc ce-a de a doua carte...Love, Freedom and Aloneness, pagina la care m-am oprit:

"Be true to love, and don't bother about partners. Whether one partner or many is not the question. The question is whether you are true to love. If you live with a woman or with a man and you don't love him, you live in sin. If you are married to somebody and you don't love that person and you still go on living with him, making love to him or her, you are committing a sin against love."


p.s. prima carte a lui pe care am citit-o se numește Pharmacy for the soul (4)

Zîmbetul ce rămîne

Îmi rezemasem fruntea caldă de sticla balconului, și înfășurîndu-mi mîinile în jurul unei cești de ceai, priveam cum felinarele alungă soarele veșted.

Pe una din ulicioare, răsăriseră două femei...de fapt, se întîlniseră chiar acolo, mi-am dat seama eu, după îmbrățișarea lor. Nu auzeam ce spun, dar le vedeam fețele îmbujorate de zîmbete. Nu și-au vorbit mai mult de un minut după care și-au luat rămas bun, zîmbind. 

Întorcîndu-și spatele una alteia pentru a-și urma fiecare drumul...zîmbetul uneia din ele se mai oprise pe chipul ei radiant...neștiut de nimeni, sincer, moale și cald, topindu-se natural ca o undă pe chipul unui lac. I-am urmărit chipul blînd pînă dispăruse furată de crepusculul felinarelor, lăsîndu-mi o aromă de suflet bun..pe care, din fericire, îl gustai de la balconul meu rece.

Mă înfruptasem dintr-un zîmbet sincer, dăruit nimănui...un zîmbet ce nu izvorîse din bunele maniere, normele societății sau fățărnicie...ci din bucuria de a întîlni un om..și rămase acolo zăvorît chiar și cînd nu-l mai vedea nimeni...doar careva umbre de la balcoane, probabil.

"Romanul adolescentului miop" de Mircea Eliade

E o carte pe care acum copiii o citesc în clasa a șasea. Și totuși eu nu am întîrziat, citind-o...

Țin minte ziua în care am cumpărat-o. Îl întîlnisem pe Viorel și vorbisem lung despre valorile unui om, lupta purtată cu trupul nostru, dorința de a fi mai bun...Nu mai voiam sa merg acasă și am ajuns în Librăria din Hall (oare așa se scrie?). Știam sigur că îl vreau pe Eliade...dar nu știam ce anume. Și anumele era pe raft, pitit printre alte multe volume. Am citit comentariul pe verso...era în unison cu starea mea de atunci, cu stoiul de gînduri ce mă năpădise în acea zi, era cartea perfectă.

Cartea e un roman autobiografic despre adolescență (liceu) și tinerețe (universitate). L-am aflat pe Eliade, formîndu-se...depășindu-se ar fi cuvîntul corect. Dormind patru ore pe noapte, citind filozofie, psihologie, istorie, biciuindu-se pentru a rămîne treaz...în lungimea nopților, pînă în roșeața ochilor..Formînd atitudini, păreri, poziții despre sensul vieții, menirea dragostei, conceptul de marea dragoste, rostul amintirilor, Dumnezeu...

Acest roman inspiră...băiețelul urît și miop crește într-un bărbat însetat de eroism. E obsedat de cunoaștere, de lectură, de aflarea sinelui, de lupta cu melancolia, tristețea, sentimentalul..pentru că el se vrea Bărbat...

Romanul nu e necesar pozitiv, dar pe mine m-a încărcat cu o energie inexplicabilă, cu pofte neexplorate pînă atunci, cu o curiozitate de cunoaște adîncimi pîna atunci necunoscute...

Nu știu dacă un copil de clasa 6-a ar asimila-o...dar pe mine m-a înălțat lectura acestei cărți, cel puțin prin faptul de a-l cunoaște pe Eliade mai bine...

Am fost întrebată dacă cred că realitate nu a fost șlefuită, dacă eroul principal e adevăratul Eliade. Eu nu am de unde să știu, dar El (autorul) spune că da:

"[...] romanul era cît se poate de realist. Nu mă sfiam să închin un lung capitol descoperirilor erotice, și aproape tot ce credeam eu și colegii mei despre sex, dragoste, Dumnezeu, sensul existenței și toate celelalte probleme care ne frămîntau se afla notat acolo (Jurnal), fără fard, aproape în stare brută." Memorii, M. Eliade

10

Despre amintiri

" - Iată ceea ce n-am putut să învăţ de la tine, se întristă Nişka: să nu mă las risipită de amintiri. Nu ştiu cum să scap de ele...
    Gîndeşte-te că nu mai sunt, că nu se mai pot întoarce, că tînguirea lor îţi împiedică viaţa şi împiedică alte amintiri să se adune în suflet..."

fragment din "Romanul adolescentului miop" de M.Eliade.

Pentru cei măcinaţi de amintiri, pentru cei ce iubesc din amintiri, pentru cei ce suferă din ele...

Mă clatină vînturile

"Iată ce simt: că sunt ridicat din mine şi izbit de colţuri dureroare, şi lăsat iar în suflet, şi iarăşi înălţat. Şi nu ştiu nimic alt, şi nimic nu înţeleg." Fragment din "Romanul adolescentului miop" de Mircea Eliade.

Mhm..cam tîrziu. Cam tîrziu, ce-i drept...dar abia acum am început şi eu a mă întreba cine sunt cu adevărat şi care dintre toate sufletele care se iţesc din mine, e cel veritabil. Care, dintre toate dorurile mele, e cel mai statornic şi va răzbi prin măduva sufletului meu şi peste ani? Care, dintre toate durerile mele refulate, e autentică? Care, dintre toate dorinţele mele, va rămîne dorită în timp? 

Nu vreau să bagatelizez acest început spumant spre cunoaştere de mine...dar el nu a început din lectură asiduă, sau după o conversaţie duhovnicească, sau inspirat de undeva...Totul a început de la  meniul în care îmi oglindeam foamea. Mă tot "învîrteam" în jurul organismului meu...înţelegînd CE vreau să mănînc şi CÎT vreau să mănînc, tot buchisind în meniu...şi parcă vroiam şi pizză, şi îmi părea una puţin, două prea mult...dar poate totuşi nu pizză..poate supă?...pînă cînd mi s-a spus: "Tu nu te cunoşti pe tine."

Şi eu m-am îngîndurat...şi i-am dat dreptate prietenului care mă urmărise...şi am început a urmări şi eu.

Dacă mi-e greu să îmi înţeleg foamea, cum îmi voi înţelege iubirea, durerea, credinţa... cum mă voi înţelege...?   E timpul să încerc să mă cunosc...

Saans

Pentru că mi-a plăcut cum pronunţă: saans mein teri

şi filmul mi-a plăcut.

Anna Ahmatova - Lumina bate-n auriu...

Lumina bate-n auriu
Si-i o racoare domolita.
Cu ani si ani vii mai tarziu,
Dar si asa sunt multumita.

Vreau mai aproape sa te-asezi,
Ca sa-ti arat ceva doar tie:
Acest caiet albastru, vezi?
Sunt versuri din copilarie.

Ma iarta c-am fost trista des.
Ca bucurii avui putine,
Dar cer iertare, mai ales,
Ca prea multi i-am luat drept tine...

Originalul:

Широк и желт вечерний свет,
Нежна апрельская прохлада.
Ты опоздал на много лет,
Но все-таки тебе я рада.

Сюда ко мне поближе сядь,
Гляди веселыми глазами:
Вот эта синяя тетрадь -
С моими детскими стихами.

Прости, что я жила скорбя
И солнцу радовалась мало.
Прости, прости, что за тебя
Я слишком многих принимала.

_________________

p.s. mi-a venit să o învăţ azi..va trebui cîndva să o recit.

***

înainte nu îmi plăcea cuvîntul "schimbare", mai bine-zis nu îmi plăcea să mi se spună că m-am schimbat, de parcă ar fi ştirbit din, acum înţeleg, slăbiciunea caracterului meu...de parcă mi-ar fi spus..nu mai eşti aşa cum ai fost, şi cum a fost a fost bine. Azi încep să înţeleg că nu este NIMIC pe lumea asta ce nu s-ar schimba...chiar şi albia unui rîu neclintit e spălată de ape noi în fiecare zi...Oamenii se schimbă inevitabil...ori asta înseamnă că se schimbă felul în care gîndesc, simt, discută, interacţionează...

Mi-am trosnit deseori minţile de acest adevăr pe care nu voiam să îl accept...voind să regăsesc aceleaşi suflete aburinde de aceeaşi afecţiune, de aceeaşi energie, de acelaşi spirit..şi nu o dată mi s-a spus că lucrurile nu mai stau aşa..ca pe vremuri. Sau dimpotrivă, oamenilor, care cîndva îmi păreau incompatibili, îndepărtaţi, străini...azi le strîng mîna cald.

Fiziologic vorbind, celulele noastre se reînnoiesc în întregime o dată la 7 ani...adică fiecare 7 ani suntem alţii...pe lîngă celule, viaţa ne plămădeşte după drumurile pe care ne-a purtat, după oamenii pe care i-am întîlnit, după sufletele pe care le-am iubit, după credinţa pe care am îmbrăţişat-o, după munca pe care o facem zi de zi...dar cel mai mult viaţa ne plămădeşte după voinţa noastră, or voinţa noastră e hotărîrea noastră cine vrem să fim, e demnitatea noastră, e mănunchiul de principii pe care le urmăm...dacă le avem desigur.

Yellow cover

Acest cîntec a adunat amintirile unui an întreg...şi de cele mai multe ori amintiri de plumb, amintiri amare, amintiri pe care aş prefera să le uit...de asta odată înregistrîndu-l, ştiu că nu îl voi mai cînta...poate cîndva, cînd îmi va fi prea bine...de frică să nu îmi fie din nou rău.

Unul din preferatele mele cîntece, preferata mea culoare...

O mie şi una de nopţi

Rule the World

în primul rînd La Mulţi Ani! E primul post în 2013...şi pentru că tot în muzică cred, în puterea ei de a inspira, de a teleporta, de a spori munca, gîndul...să fie cîntec.

Rule the world - Take That

You light, the skies up above me
A star, so bright you blind me
Don't close your eyes
Don't fade away
Don't fade away

p.s. îmi place cum cîntă anume aceste versuri...pe fundal se aud doar acorduri uşoare de pian, vocea masculină, un pic răguşită mă încîntă (atent la up above me)...şi apoi ce cuvinte frumoase...