Irenologie

Azi am învăţat un cuvînt nou :)

IRENOLOGÍE s. f. Domeniu al politologiei care se ocupă cu studierea măsurilor pentru menținerea păcii sau pentru restabilirea ei. – Din fr. irénologie. 

http://dexonline.ro/definitie/irenologie

Bunătatea unui ateu nefericit

Orice bunătate e bună.

Orice bunătate are un izvor. Iar izvoarele...iar izvoare sunt mari şi mici. Un izvor de bunătate poate fi frica de Dumnezeu ce le vede pe toate şi pentru a fi fii vrednici, ne milostivim. Sau o dragoste puternică ce ne înfloreşte inima de o fericire nemărginită pe care o scoatem cu mîna din suflet...sau pur şi simplu, faptul că suntem fericiţi..ne face mai buni...precum necazul îi face pe unii mai pizmuitori şi ostili.

Sunt toate bune, foarte bune. Fie că pornesc din speranţă, dragoste, fericire...doar că uneori speranţa, dragostea sau fericirea se stinge...

Dar de unde ar porni bunătatea unui ateu...şi încă nefericit? Dintr-o inimă bună..cel mai adînc izvor după mine.

Chiriţa în ...Moldova

Luna noiembrie a găzduit-o pe Chiriţa în Provincie în regia lui Petru Vutcărău în incinta teatrului Eugen Ionesco. Imediat ce am văzut reportajul la televizor, multele laude şi impresii prea plăcute din partea spectatorilor îmbujoraţi de rîs şi voie bună (şi nu au întins microfonul mîcăi Maria, ci unor feţe cu titluri pe dedesubt), am zis că tre' să merg numaidecît.

Caragiale ar mai fi murit o dată dacă ar fi văzut adaptarea po-tri-jită (cuvînt din piesă) poporului nostru. Au mutilat o comedie, neujeli (din piesă) nu se putea fără rusisme, fără chi...şi fără pu..., fără a se înjura dobitoceşte? Fără a-l schilodi pe Leonaş într-un stripper, cu bandană şi jeanşi ferfeniţaţi, fără a o preface pe Luluţa într-o curvă ce-şi arată chiloţii?

Şi toţi din sală aplaudă, zvîcnesc de rîset şi emoţie...apreciază arta...se complac în oglindă...şi rîd...şi rîd...


 Şi vrei, na, dacă suntem moldoveni?

Cine a citit Adam şi Eva?

Eu vin rea din sînul acestei cărţi...pentru că am supt 7 vieţi de o filosofie ce mi-e străină, nu prin născare, ci prin simţire. E prea naiv Rebreanu în iubitul său roman. Simt că merit o palmă să-mi dea, din mormînt să se scoale şi să mă apuce de moaţe...căci eu sunt un fir de simţire pe lîngă toată opera lui şi totuşi nu aşa se simte dragostea...nu ca o străfulgerare, de 7 ori la prima vedere...

cine a citit, cine-auzit, vă rog să mă lămuriţi în păcatul meu de a nu înţelege şi iubi această operă...

p.s. o termin curînd

Blue London

Sometimes it takes more than medication

Atît de...

Ochi

Ochii ăştia or să fure mulţi alţi ochi...te prăpădeşti în ei.


de aici am luat-o: http://pixdaus.com/eyes-by-rick-langer-child-eyes-people-portrait/items/view/33966/

închinăciuni fotografului Rick

Loved in August 2012

Regret

aşa...

Gîndule

Prinde-mă la miez de noapte cînd sunt cea mai a ta. Lasă-mă să stau la sînul tău pînă mi se scurge visarea, stoarce-mă de focul ce mă aprinde, stoarce-mă toată într-o coală de hîrtie. Să nu poţi uita cum eram..cînd eram toată a ta. Gîndule.

Du-mă peste graniţa cugetului, acolo unde păsările nu zboară de atîta zbor de îngeri, acolo unde prinzi forme, şi culori, şi mirosuri, unde te pot auzi aievea, căci al meu eşti doar tu. Gîndule.

Lasă-mă singurică. Măcar un ceas, măcar un ceas de veac, să simt cum liniştea încremenşte între tîmplele mele, să simt cum pumnii mei prind viaţă, cum ochii mei se sfarmă de culori, cum inima mea e plină de soare, de nor, de ploaie, de oameni...nu de tine, pribeagule. Nu de tine. Gîndule.

"Kings and philosophers shit. And so do ladies." Montaigne

Mi-aduc aminte de un examen oral în cadrul companiei...la uşa căruia ne aliniasem, bolborosind formulele ca psalmii, scotocind prin toate notiţele, încercînd să ne încurcăm unii pe alţii pentru a ne umple de curaj în faţa temutului examinator..Şi numai el stătea concentrat, cu ochii plutind printr-o puzderie de gînduri îndepărtate..Mă apropiai de el,  colegul meu îngîndurat şi-l întrebasem: Ce ai? Toţi repetă, iar tu pari a te fi cufundat într-un fel de meditaţie...

Da, mă gîndesc la examinatorul nostru. Mi-l imaginez gol. Îl dezbrac imaginar de toate veşmintele pînă dau de penis şi de fundul lui păros, îmi zise el foarte serios.

Yak, dar tu eşti scîrbos nu şagă...îngînai eu îngreţoşată de imagine.

Nu, nu. Tu nu înţelegi. Vouă tuturor vă este frică de el. De parcă nu ar fi şi el om ca mine şi ca tine. Deci, uneori trebuie să mă gîndesc la astfel de oameni în acest fel, să mi-i imaginez goi, sau cum fac cacă pe viceu...să îi cobor pe pămînt, să îi pun alături de mine..şi să am curaj cînd le vorbesc, realizînd că nu sunt decît oameni..la fel de oameni ca mine. E un exerciţiu de curaj şi încredere, nu perversiune.

Iniţial am crezut că e scrîntit. Apoi, neruşinat mi s-a furişat şi mie acelaşi gînd gol despre profesorul nostru..şi m-a făcut să zîmbesc, m-a făcut să-l văd fără titluri, fără ani de experienţă, fără faima şi frica de care era înconjurat...l-am văzut om.

Azi am aflat că de fapt ce făcea colegul meu nu era perversiune, nu era imaginaţie scîrboasă sau disperată...ci pură filozofie..după Michel de Montaigne. În cărţile sale recomandă aceleaşi tehnici pe care le descria colegul meu...

Acel moment dintre două cărţi

Trebuie să alcătuiesc un cuvînt. Am nevoie de un cuvînt care ar descrie acea stare după ce termini o carte, o respiri bine, rurgitezi cîtva timp idei unui om apropiat...şi apoi apogeul se atinge cînd ridici mîinile în sus ca un copilaş care parcă ar spune: vreau, vreau, vreau...alegînd o altă..o altă carte pe care a-i sugruma-o de aşteptare...acel moment dintre două cărţi, pe care nu ştiu cum să-l chem..

Am început Adam şi Eva de Rebreanu...şi deja simt că vreau să o discut cu cineva care a citit-o căci e despre dragoste şi religie..se spune că e cartea preferată a lui Liviu Rebreanu..

Hotele sau hoteluri?

Amîndouă sunt corecte ;)

http://dexonline.ro/definitie/hotel

"Nuntă în cer" de Mircea Eliade

Demult i-am închis şi ultima pagină, strecurînd printre ultimele petale fire calde de nisip. Dar mi-a lăsat aşa un gust amărîu că nu am mai apucat să-i las izul aici...E o nuvelă scurtuţă despre 2 iubiri. Doi bărbaţi, unul scriitor şi altul - militar, îşi mărturisesc iubirile vieţii într-o noapte aşteptînd să se crape de zi pentru a merge la vănătoare...Primul îşi trăieşte iubirea intens, dîndu-i culoare şi intensitate, o iubire atît de izolată de tot restul lumii, atît de dăruitoare, atît de înălţătoare...atît de nepămîntească, încît atunci cînd Ileana (iubita scriitorului) vrea să " creeze" un copil din dragostea lui...el, scriitorul şi zburătorul, se sperie, se tulbură, se nelinişteşte...şi o pierde..

Celălalt e un curvar. Zboară din fustă în ciorap pînă se ogoieşte în iubirea unei femeiuşti cu vreo 15 ani mai mică ca el..şi dintr-o prostie, jur că nu înţeleg de ce, se despart după ani frumoşi de căsnicie..El vrea un copil, ea...nu ştiu...nu ştiu ce e în capul ei...cere divorţ. El dintr-un orgoliu tîmpesc i-l dă..şi aşa se destramă o relaţie foarte frumoasă...foarte banal final. El se recăsătoreşte, are doi copii, dar ştie că prima lui iubire va fi unica...

E o carte despre cum iubesc bărbaţii, despre cum simt sau nesimt, despre cum orgoliul uneori e mai înalt decît cerul, despre cum filtrează ei sentimentele, cum îşi înhamă şi deshamă sufletul de o iubire...

7