Ieri mi-am răscolit valizele pentru a le micşora...uimitor, am renunţat la lucrurile cele mai noi. Am lăsat acasă sau dăruit rochii purtate o singură dată, farduri ce nu au reuşit să-mi preschimbe chipul, coliere ce nu au reuşit să sclipească pe gîtul meu...
Îmi e scump ceasul meu argintiu şi vechi pe care-l ciuruiam în priviri de cîte ori voiam sa fug acasă de la serviciu, ceasul care mi-a vegheat nerăbdarea înfiorătoare cînd inima-mi bătea mai repede decît secundele lui, aşteptarea fiecărui avion, şi fiecare zori de zi...şi fiecare zor de noapte..
Cruciuliţa pe care nu o scot niciodată de la gîtu-mi, mai scumpă decît orice diamant..alături de mine mai mult decît oricine pe acest pămînt. O am demult de la mama...a crescut atît de mult în mine încît acum mi-e frică să o dezleg. Cînd mă trec dureri sau tristeţi, o cuprind cu două degete şi lunec pe suprafaţa ei mică...
ştiu că sunt doar lucruri...dar sunt lucruri ce au amintiri sculptate în istoria lor sau istorii sculptate în viaţa mea..şi uneori avem doar lucruri în viaţa noastră pentru a ne aminti de fericiri sau tristeţi trăite odată..căci oamenii ce ne-au făcut fericiţi sau trişti..mor, dispar sau pleacă...uneori.
No comments:
Post a Comment