Executive room

 - Executive room, Madame. Fifth floor, please follow me...

Am urmat supusă majordomul care îmi luase valiza uşoară conducîndu-mă spre Montparnasse-ul hotelului Hilton. Nu am înţeles unde am fost găzduită pînă nu m-am rătăcit în camera de hotel. Am privit doar o clipă nedumerită luxul din jurul meu...apoi mi-am zis: " Cred că au făcut o greşeală.". Dar eram prea obosită să cer o odaie mai umilă la acea oră tîrzie a nopţii şi am hotărît că nu va fi mare păcat dacă voi adormi aici. M-am cotilit spre baia ce părea ruptă dintr-o mină de aur, am lunecat în cada largă cît o piscină...ce aburise deja cald şi umed...şi cînd am rostogolit ochii peste cap...într-o încercare de a nu adormi în cadă..am zărit mesajul: Welcome Miss Croitor.

Şi am răbufnit într-un hohot de rîs. Am mijit ochii alungînd somnul din gene..da, era numele meu. Deci poate greşise compania mea cînd au rezervat hotelul...am coborît din nou umerii mici sub apa calda..şi între somn şi nesomn..mi-am amintit prima zi.

Eram în al  treilea an de facultate la Bocconi cînd reuşisem să obţin stagierea la General Electric. Era primul meu lucru de manşetă în acea ţară după ce am făcut alte lucruri mici şi studenţeşti, în regim nocturn, sau regim de stradă...era primul job unde îmi plăteau tocmai jumătate de mie ce îmi putea acoperi chiria şi mîncarea. Mă simţeam în culmea independenţei financiare, credeam că l-am apucat pe J. Immelt de picioare...şi unica mea preocupare la acel moment era de unde să iau bani să îmi cumpăr nişte haine de birou. Ţin minte că nu aveam pantofi. Şi precum nu aveam bani mulţi, am hotărît să îi cumpăr online fiind mult mai ieftini.

Au ajuns pantofii. Un pic mai mari decît tălpile mele.

Cîteva zile mai tîrziu, 10 octombrie 2010, dimineaţa la 8.30, eram la staţia Pasteur aşteptînd metroul. Trebuie să admit că ajunsesem cu greu pînă la staţie. De cîteva ori îmi zburaseră pantofii din picioare şi trebuia să păşesc mai mult şîrîit să nu rămîn desculţă...Cînd am coborît la cealaltă parte de metrou, urma să fac o prealungă plimbare de vreo 15 minute...în minunaţii mei pantofi ce mă umileau fără margine.

Tălpîş-tălpîş..mai mult şchiopătînd am făcut vreo 5 minute de drum cînd am văzut o coadă mare de oameni..oameni ce nu aveau pantofi mai buni ca mine, unii erau desculţi, unii erau nespălaţi şi îşi spălau părul în apa rece (era octombrie) în havuz...alţii se luau la harţă..strigînd atît de tare..încît să le recunosc graiul şi să tresar de ruşine. Stăteau în rînd la o Biserică ce făcea acţiuni de caritate în acea zi. Cînd am trecut pe lîngă ei în cămaşa mea albă..plesnind în spate de încordarea din tălpi căci încercam să păşesc repejor...unul din ei mă observase şi nu se putuse abţine:

 - Ia la dînsa bogătaşa de italiancă..nici a merge pe cabluşi nu poate! Hahahaha...a ropotit un rîs asurzitor în urma mea...

În mine răbufniseră toate gleznele şi toţi taţii..şi întorcîndu-mă spre ei le-am răspuns în aceeaşi limbă maternă:

 - Şi eu sunt moldoveancă, şi mie mi-a fost greu..şi azi e prima mea zi de lucru cînd îmbrac această cămaşă şi aceşti nenorociţi de cabluşi. Doamne ajută!

...

Am ieşit mai mult prin somn din cadă..m-am rostogolit de cîteva ori de oboseală printre pernele moi..şi am adormit în neştire..

Let there be morning

Pentru că l-am ascultat dintotdeauna, şi continuă să-mi dea fiori şi zîmbete. Să vină mereu dimineaţa!


Now the end is drawing nearI can’t believe it’s finally hereTake some time to pray for meFor what will be
Let the sun riseLet the birds singLet there be lightLet there be morning
I don’t know howI made it till nowLet there be lightLet there be morningLet there be morning
Hello future, goodbye pastNow each breath can be my lastWill I see another dawn?Will I be reborn?
Let the sun riseLet the birds singLet there be lightLet there be morning
I don’t know howI made it till nowLet there be lightLet there be morning
Let the sun riseLet the birds singLet there be lightLet there be morning
I don’t know howI made it till nowLet there be lightLet there be morning
Let there be lightLet there be morningLet there be lightLet there be morning

Pămînt

Am alergat după greieri, am zădărît melci, am cules rouă, am adulmecat iarba proaspătă, am despletit pai din păr, am curăţat nuci, am atins luna ce îşi culca lumina pe perna mea, am mîngîiat soarele cu obrajii...

La mulţi ani, Moldova!

Dor

Mi-e atît de dor încît nici zilele repezi nu mă consolează. Ştiu că nu vom da timpul înapoi, ştiu că nu vom mai fi aceiaşi, ştiu că sunteţi caăsătoriţi, ştiu că aveţi copii, ştiu că aveţi bilete de avion şi speranţe de ducă...dar dacă eu mai ţopăi ca un copil la auzul muzicii de pe vremuri, dacă eu aş mai pune basca pe cap şi aş mai ieşi să o sperii pe Jenica în plin bulevard...oare voi nu o veţi face cu mine, copii din copilărie, prieteni de suflet? Nu putem da timpul înapoi, dar timpul pe care îl vom avea împreună...îl vreau plin, din zori pînă-n zori cînd adormeam ca sandalele pe podea, tolăniţi unul lîngă altul ca la armată...ah, Doamne, ce dor îmi e de voi... de scenetele noastre, de visele noastre, de rîsetele noastre, de ceai, de vorbă pe podea, de simpla fericire..de oameni scumpi aproape...

Nadiuşa, pe tine te rog să găseşti un film indian..pe care să-l privim rezemaţi de perete..pînă adorm lacrimile în noi..
David, să vorbeşti doar în rusă pojailusta..
Jenica, vei putea veni acasa pe un pic?

Mi-e dor de voi...

Azi

Cînd eram mică aveam magica capacitate de a începe totul de la început în fiecare zi. Iată mă trezeam dimineaţă, parcă şi acum ţin minte geamul albastru din lemn din Siberia...prin care intra lumina zăpezii şi eu întinzînd mînuţele în sus, privind cu ochii puţin crăpaţi spre lumina unei zile noi, exclamam: Azi e o zi nouă şi azi voi începe totul de la început şi voi fi cuminte. Voi face patul, voi face gimnastică, o voi asculta pe mama...

Şi a doua zi mă trezeam cu acelaşi slogan. Şi e miraculos cîtă credinţă aveam în fiecare început de viaţă. Şi deşi pînă în seară eram doldora de mustrare, a doua zi reuşeam să mă iert pe mine însămi şi să cred în promisiunea dimineţii...

Apoi, nu ştiu unde, această credinţă curată a dispărut, a fost luată de ani, de păcate, de prea multă mustrare sau poate de nopţi prea lungi şi dimineţi prea scurte...dar am început să devin tot mai împovărată de zilele mele..încît trebuia să aştept anul..şi cînd venea Anul Nou...cu tot cu şampanie şi cu toate gătelile lui..plină de speranţă...făceam un nou demers spre o nouă viaţă: În acest an voi fi mai bună...

Apoi, sunt zile ce aduc cît nu aduce anul..şi sunt zile ce duc cît nu duce anul...şi uneori şi zilele sunt termene prea lungi, păi de ce să aştept mîine dimineaţă ca zorii zilei să îmi fie martori, cînd pot încerca să încep de la început chiar acum, în această clipă...chiar acum..în acest moment cînd eu scriu iar tu citeşti...

Azi e o noapte nouă şi vreau să încep de la început...

Îngeri.

Prin cuvinte

Ieri nu am fost în stare să articulez senzaţiile trăite post-faptă. Prin canalele gîndurilor mele treceau şuierături surde...nici eu nu mai auzeam nimic în sufletu-mi obosit. Dar spre noapte..cînd m-am regăsit în albia patului cald şi moale, lipindu-mă de cerşaful alb precum se lipeşte aluatul încă aburind de pereţii unei oale...cînd am lăsat muşchii corpului meu să respire în pulsul unei nopţi tăcute şi gîndurile să hoinărească precum o herghelie de cai flămîndă peste dorinţa făpturii mele şi fapta fiinţei mele din acea azi - mi-am dat seama ce simt. Cancer. Atunci cînd ştii că mai ai puţin de trăit, nu te mai întrebi cum să trăieşti. Trăieşti.

Noi ne naştem, trăim, murim...şi nu întotdeauna în această ordine...

Chiar dacă

Cărţile mele pe drum

Azi mi-am despachetat toate cărţile...să am vreo 50 de kile ce le tot port cu mine din ţară în ţară. Eu am o idee zăcănită în cap să nu mă despart de cărţile pe care nu le-am citit chiar dacă asta ar însemna să cumpăr un bilet aparte pentru ele..şi aşa din Italia, apoi în Irlanda..apoi în Londra au călătorit dospind în saci de carton..căci să citesc puteam doar între examene şi ăsta e timp puţin. DAR azi...azi le-am răsturnat pe podea..ţopăind critic peste tot ce mirosea a finanţe, excel, IFRS..le-am pus pe toate într-o torbă şi le-am ţinut predica de apoi. Apoi am drăgănit Hard Times, Madame Bovary, Sons in Love şi alţi clasici...Ce să fie oare?

______________________________________

Credeam că voi simţi o păsare dezlegîndu-se în mine, credeam că voi izbucni în răcnet sau rîset, dar nu am simţit nimic vibrant în organismul meu..în afară de ferma decizie pe care o am şi acum la această oră tîrzie. Seara de obicei sunt fricoasă, inspirată, tragică, dar nu în seara asta...în seara asta simt nimic. Şi a simţi nimic deja e mai bine...

_______________________________________

Mi-am amintit cum T.A. mi-a ghicit odată pe mînă. Eram prin clasa a 8, a noua să fi fost. Mi-a spus că vede nebunie pe lîngă 30 de ani. Să fi greşit vîrsta?

_______________________________________

Mă bucur că mama nu are internet la moment. Va trebui să încep a scrie în engleză mai devreme sau mai tîrziu.

Emoţii de veghe

De asta eu nu cred în soartă, căci sunt zile în care poţi lua decizii ce sfîşie cărarea vieţii în multe pîrtii. Şi eu pot alege să merg în răspăr pe oricare din ele, eu pot decide.

Ştiu că mîine va fi dezlegare. Dar azi simt cum gîndurile mi se zdrunciună bezmetic în cap, le simt şi mă dor..mă doare fiecare din ele. Ştiu că la noapte voi scrîşni dinţii, aş putea să am nevoie de paracetamol...

De cîtva timp am înţeles de ce femeile deprimate se îngraşă. Sunt năpădită de o tumoare de gînduri ce mi se bagă precum furnicile în toate măruntaiele minţilor...pînă în gîtlej de unde răsar lacrimile..şi..m-am prins înfulecănd pîna la sufocare încercînd să le astup..gîndurile...să nu mai scormonească prin toată fiinţa mea...e ca şi cum ai striga la cineva înfuriată...

Mîine e ziua cînd gîndurile mele se vor linişti. Aproape toate îşi vor găsi mormînt...altele vor răsări tinere şi fragede..

Trecerea pentru pietoni

E o răzvrătire de gînduri ce asemeni viselniţelor unui muribund ce vede secvenţe de viaţă pointiliste în prag de nemurire...aşa am fost eu potopită de un şirag de halucinaţii...ce par aleatoare, dar m-au zvîcnit pe acea trecere de pietoni...

Ianuarie 23...

Erau în maşina albăstruie în înaintată iarnă cu şosete (cauciucuri) de vară. Drumul şerpuia alb şi proaspăt spre mănăstirea încă atît de departe. Erau ambii  cumpătaţi. Şi deşi tăcerea lor era mai mult un strigăt sau geamăt încleştat de prea mult timp...de prea multă despărţire, de un soi de înstrăinare cînd nu mai ştii cît cîntăreşte iubirea...erau încordaţi de atîta aşteptare, şi totuşi erau reci. Nu se priveau îndelung, vorbeau scurt şi aiurea...despre lucruri pe care nu le vroiau ştiute, despre oameni ce erau atît de în plus...El, în indiferenţa lui mascată ascundea o tristeţe dezamagită, o mîndrie rănită, un orogoliu ce se mai zărea cînd ochii priveau îndelung peste ea, peste căpruiul ochilor ei ce pîndeau măcar o mică lumină trădătoare...pe chipul lui împietrit. Ea..nu avea curajul să dezlege dorurile, i se crispau muşchii gurii cînd voia să îi pronunţele numele..şi doar tăcută îi urmărea mînă mare şi puternică cuprinzînd cutia de viteze în toată palma...

maşina lunecase aiurită de pe traseu într-un vîrtej...cînd cauciuruile văratice se năuciseră pe gheaţă. Vîrtejul durase cîteva secunde şi din fericire nu era niciun alt vehicul pe traseu...Cînd maşina terminase de zgîlţînat, şi frica albă din faţa ochilor pierise...ea se trezi ancorată cu un braţ de umărul lui...de frică. Se ruşinase şi fuguţa îşi retrase mîna încă tremurîndă. El o privi lung...şi sărută cu atîta jind umăru-şi...unde cîteva secunde în urmă se rezemase mîna ei...

Martie 18...

n 1932, Amy Johnson married famous Scottish pilot Jim Mollison, who had, during a flight together, proposed to her only eight hours after they had met.

Iulie 26...

Ea 1: Eu nu mai cred în căsătorie.
Ea 2: Eu cred că prea multă întîlneală strică. Eu aş vrea să mă întîlnesc cu soţul meu 6 luni şi pac-pac să ne căsătorim. Cui îi trebu atîta chinuială şi chimie? Şi nu vreau dragoste nebună. Respect, să fie cu umor, să ne fie interesant împreună şi vpereod.

August 20...

  - I want to run away...I cannot enter that building again...said she whilst exiting the Italian restaurant "Villagio"..I know what I want to do...and if I do not do it now...I will never have the guts to give up this job. I wish I could vanish...melt...die..sometimes....whispered she whilst crossing the road.
 -  Marry me. Today. Now. Will you?

O zi

Pentru că îmi poate însenina ziua, pentru că îmi poate înflori în suflet, pentru că îmi poate transforma zîmbetul trist într-un simplu zîmbet...pentru că nu mai trag timpul de păr şi calendar cînd îl ascult...

14

Azi mă gîndeam mult la soţia lui Lot, păşind peste o amintire disecată.
Am închis telefonul precum aş închide glastra unui submarin..
şi leoarcă de speranţă am spus da

de azi am o singură numărătoare...14

dincolo de bine, dincoace de rau

Am strivit aceasta carte in ultima pagina...aveam nevoie sa ma despart cit mai curind de ea caci prea batea in pulsul inimii mele, ma reversam in ea ca intr-un liman nemarginit, sustineam orice scatologie si udam in lacrimi cuvinte inlacrimate. Si am zis ca e timpul sa o termin. Fiindca am un principiu prostesc de a finisa toate cartile incepute, a trebuit sa o sfirsesc. E despre femei inselate, femei suferinde, femei ce adorm cu speranta in suflet si ciorapi de matase in asteptarea iubitului...si se trezesc cu o floare ofilita in par si un machiaj ondulat peste gene...Ma gindesc cum as fi simtit-o, de ma prindea intr-un spirit mai putin chircit?

Stiu ca Alice e casatorita acum, stiu, tot din confesiunile ei de pe blog, ca e fericita...si nu incetez sa cred ca oamenii care sufera vor fi fericiti...poate nu azi, poate nu miine, poate nu la cinci...dar cindva, vor fi fericiti pentru ca au suferit daruind dragoste.

Si un mic fragment: " Si totusi, cind la ultima noastra cina - in finalul careia ne-am certat atit de galagios, incit cei 30 de bulgari asezati la mesele vecine s-au intrerupt de mestecat ca sa ne priveasca milosi, cu jale, cu amar, cu obida, cu draci, cu bizdic sau doar cu simplu interes zoologic - iubitul meu a transferat in farfuria mea o veriga de ceapa, fiindca voia sa isi faca loc in farfurie pentru alte feluri mai fierbinti, am priceput ca, desi am tinjit si am asteptat, acela e singurul inel pe care-l voi primi vreodata de la el. Si de foame, si de tristete, si de necaz, l-am mincat."

"Seara de seara ma asez singura la masa si desfac din danteluri de hirtie brinzeturi alese cu grija si tristeti pe care nu le-am cumparat de la delicaterie. Le-am trudit eu insami. Torn din ceainic licoare fierbinte, intr-o singura ceasca. Si picur, in loc de lamii, amintirea unor taceri pe care nu le-am meritat. Iar inainte sa alunec catre visul de piper, busuioc si ienihabar, mi se sfisie pieptul de dor fara rost. Cum s-ar sfisia pieptul fraged al unei vietati delicioase.Asezate pe-un platou de argint. Pentru un ospat la care barbatul pe care il astept de o viata intirzie, intirzie, intirzie, intirzie..."

7

That next place

Iata ce fiori ma trec simbata seara...impletind amintiri cu sperante, imi aduc aminte cum imi spuneai ca doar iubirea de Dumnezeu e vesnica, e fara primejdie si durere...dar vreau sa cred ca That Next Place..poate fi si aici pe pamint, stiu ca nu e vesnic, dar stiu ca nu e utopie mai ales cind prin oscioarele mele vibreaza melodia asta atit de altruistic...

Apoi mi-a venit o alta amintire...eram in Scoala de Arte, Straseni, exersind la pian la etajul 2 in cabinetul 202...unde de obicei exersau vioristii...cind pe neasteptate, intrase un domn, de vreo 40 de ani.. s-a prezentat ca profesor de flaut dintr-o alta localitate. Nu il cunosteam, nu ma cunostea...dar mi-a spus ca muzica este unica dovada ca raiul exista...si uneori il poate vizualiza. Eu l-am crezut nebun. Dar acum, acum am si eu aceeasi religie...cred in Dumnezeu, cred in rai, si cred in muzica.

Multumesc pentru melodie, G.

Ce a fost mai intii: porcul sau curva?

Le citesc acum pe Alice Nastase si Aurora Liceeanu in cartea-duet: "dincolo de bine, dincoace de rau"...E despre dragoste, casatorie, sex, copii, porci si curve. Sunt citeva capitole decojite foarte sentimental de Alice si penetrate psihologic de A. Liceeanu. Tind sa ciulesc urechea spre confesiunile Alicei despre viata ei...unde sinceritate ei te dezarmeaza: "Luata de val, tentata sa traiesc barbateste in lumea aceasta in care barbati par mult mai liberi si mai fericiti decit femeile, mi-am inselat de multe ori partenerii. Am cautat si alte senzatii. Am fugit de acasa pretinzind libertate. Am sarutat fara noima. Am inbratisat fara rost. Dar m-am intors, de fiecare data, spasita la cel pe care il iubeam."

unde curajul ei matern ei jeneaza: "Daca te hotarasti sa devii mama in ciuda nefericirii de a fi parasita, fara sa tii seama ca oprobriul lumii se va inflama, iar mama ta va adormi cu ochii rosii de plinsul rusinii invechite, trebuie sa fii pregatita de incercari nebanuite. Cind puiul tau va face bildibic in lichidul tau amniotic, denivelindu-ti burtica si facindu-te sa tresari din somn, s-ar putea sa-ti doresti sa fie cineva linga tine, care sa simta-n palma si inima lui aceeasi mirare fierbinte. Si ai sa te simti nedrept de singura. Cins ai sa vezi tati inlacrimati asteptindu-si odraslele in fata salii de nasteri, ai sa resimti durerea miraculoasa a venirii pe lume a copilului tau ca pe o pedeapsa pentru ca ai crezut prea mult in iubire. Si ai sa te simti condamnata pe veci la impietrirea inimii. Dar dincolo de toate acestea, ai sa inveti nemarginirea iubirii eterne, tinundu-ti copilul in brate. Ai sa fii pentru totdeauna mai puternica, pentru ca ai ales viata si nu moartea."

si revolta fata de porci: "-Stii de ce barbatii sunt porci? Pentru ca femeile, dar toate femeile sunt niste curve! mi-a spus cu convingere dramatica un domn cu trecut amoros zbuciumat si prezent intesat doar de amintiri si revolte. Si l-am contrazis, recunoscind ca toata viata mi-am dorit sa fiu curva. Dar m-a impiedicat mereu cite-un porc de barbat. De care m-am indragostit cu deznadejde fidela sau care m-a dezamagit atit de tare, incit convalescenta lunga de dupa intilnire m-a tinut departe de alte deznadejdi. Si n-am mai apucat, desi voiam..."

EL

Nu am vazut barbati demult...barbati in palmele carora ai putea lasa inima ta sa ticaie in voie, in bratele carora sa te ascunzi de lume, in spatele carora sa nu bata niciun vint...si nicio grija sa nu-si faca drum prin capsorul tau cind este asa un barbat linga tine...

E tot mai greu sa ii gasesti...sunt tot mai putini...iar noi suntem tot mai puternice, tot mai indepedente..femeile


...ne putem inchiria apartamentul, ne putem cumpara cearsafuri mototolite de parfumurile pe care tot singure ni le-am cumparat, ne cumparam pantofi si rochii, mergem la coafor...fapt pe care de obicei il observa o alta femeie (nu un barbat), ne comandam singure " un drink", pe care il platim tot singure, lucram munci grele si ore lungi, conducem masini, luam decizii, facem avorturi, crestem copii...si pentru ce mai exista barbati?

Doar pentru sex?

Sper ca nu...sper ca undeva..undeva departe sau aproape, mai exista un barbat care ma va dori mica, slaba, neputincioasa, care imi va lua de pe umeri scutul meu de femeie puternica si il va face tandari linga pieptul lui cald, un barbat care ma va lua in brate si ma va scutura de toate grijile si preocuparile, incit sa cad moale si docila..la pieptul lui si el sa ma vrea pentru totdeauna a lui...un barbat ce ar fi mereu linga mine chiar si atunci cind sunt ghimpoasa de nervi sau lipicioasa de capricii, un barbat care sa ma sarute cind vreau sa-l plesnesc, care sa ma duca in pat cind eu vreau sa-l sfisii de suparare...care sa simta durerea mea in sufletul lui...zimbetul meu sa licareasca in privirea lui...caruia sa ii pot darui dragostea mea fara preget si cumpana..

Nu stiu unde e el acum...dar de fiecare data cind ma gindesc la dinsul..imi vine scena din filmul Moskva slezam ne verit...: "Kak dolgo ja tebea jdala..."