De la varză pînă la hangar - Partea II

Nu îmi amintesc de ce anume, dar era o zi foarte ocupată pentru mine..atît de ocupată încît am hotărît să îmi aduc farfuria cu mîncare în faţa calculatorului. Cantina noastră nu e un cuib de Ratatouille, şi în acea zi mai puţin de toate. Am ales nişte orez, nişte carne cu sos, şi ceea ce mi s-a părut mie a fi sfeclă...în final am ieşit cu un prînz angro..pe care încet l-am cărat 2 etaje.

M-am atins de mîncare fără stomac...nu era bun. Şi ceea ce am crezut eu că era sfeclă...s-a adeverit a fi varză roşie..fadă...unde mai pui, că răspîndea o miros acru în tot biroul. Am decis sa duc mîncare de care aproape nu m-am atins ( mai bine aş fi mîncat-o toată), înapoi la cantină...

Ştiţi, pentru mine munca de chelneriţă ar fi o experienţă provocatoare...cred că m-ar concedia din prima zi la cît de stîngace sunt eu..le admir cum jonglează cu farfuriile, eu - una o duc cu greu...Cam astea îmi erau gîndurile cînd coboram încet şi foarte atent cele 2 etaje cu tipsia mea.

Cînd am ajuns la uşa cantinei unde se cuvine să îmi apropii ecusonul de un receptor magnetic pentru a defereca uşa...a răsărit dintr-odată la spatele meu un domn gentil ce a vrut să îmi deschidă uşa probabil şi ...precum în calculul meu echilibristic nu era un domn galant...m-am dezechilibrat peste pantalonii lui...cu toată varza mea...

Dacă să fiu exactă, prînzul meu s-a rostogolit peste uşa mare de sticlă, apoi eu vandamic încercîndu-mi reacţia i-am dat o brîncitură..încit s-a rostogolit şi peste pantalonii domnului...

Ştiţi..momentul ăsta de ruşine..cînd vrei să dispari, să se desfacă pămîntul..şi să te ascunzi ca un struţ undeva...să nu vezi ce dănănaie ai făcut. Eu am început a da din mîini..a bolborosi ceva ce nu era nici desluşit, şi nici nu mai ţin minte în ce limbă o ziceam...ştiu că ziceam..I'M SORRY..I'M SORRY..

şi el sărmanul tot zicea..I'm sorry..

şi eu am mai zis aşa de vreo 7 ori pînă cînd am văzut că lumea începe să iasă din cantină..iar la uşa ei...o gojineaţă pe care să vrei să o ocoleşti..nu aveai cum că era de vreo 1.5 m dacă luăm în calcul şi sosul..şi carnea..şi orezul..De-aş fi mîncat toată mizeria asta...

am alergat după şerveţele..am adus un braţ mare precum aş aduce flori..pe domn l-am lăsat paznic la uşă, să spună oamenilor: Mind the floor.

M-am lăsat în pirostrii şi am început a şterge cu zor podeaua...Între timp oamenii ieşeau din cantină..unii mă priveau cu milă, alţii îşi umflau nările..zicînd printre dinţi..Gross..Disgusting...La care eu ziceam..I did it! De ce o ziceam, nu ştiu...Şerveţelele mele nu au fost de ajuns...am mai rămas dîre unsuroase pe podea, boţuri de orez..Mai urîtă decît toate..uşa cantinei de sticlă..acum roşie cu şiroaie de varză şi sos..

M-am ridicat în picioare, deja mi s-au limpezit creierii de adrenalină, şi chipul de ruşine..mi-am dat seama că moşnegelul meu e lîngă mine..acel domn despre care v-am spus. Ţinea uşile larg deschise şi nu s-a clintit de lîngă mine..Nu aveam grai să-l mulţumesc..nu-l văzisem niciodată pînă atunci, era zvelt, înalt, de vreo 65 de ani...m-am apropiat într-atît încît să îi pot citi numele de pe ecuson..şi foarte vădit am încercat să îi desluşesc numele...La care el a anticipat gestul meu şi a zis..Jeff. 


Iar eu recunoscătoare am răspuns: Thank you, Jeff. I'm very sorry..


va continua...

De la varză pîna la hangar - Partea I

Nu ştiu de v-am spus, dar din februarie al acestui an sunt copleşită de avioane. Lucrez într-o companie în care pîinea ce de toate zilele cîntăreşte vreo 70 de tone, trăieşte vreo 20 de ani, preferabil nu pe teren. Pe scurt, avioane. Eu, desigur, entuziasmată de noua mea ocupaţie, am devenit dintr-odată obsedată de aceste păsări metalice, învăţînd modelele de la Airbus, Boeing şi Embraer pîna la ucrainencele Antonov. Acum să mă întrebi ce motor e compatibil cu un B-777, nu mă gîndesc de 2 ori. Eh, dar totuşi cît de mare nu ar fi youtube-ul şi wikipedia...tot parcă ai vrea să pui mîna pe unul viu, să mergi într-un gărăjel unde stă pricopsit un avion chiar şi unul mititeluţ A319 (tip Easyjet) dezghiocat de motor, de scaune, cu fuselajul dezgolit ca o femeie pe scaunul ginecologic. Mai ales cînd la 500 de metri de ferestra mea stă un hangar imens ce ar încăpea şi un B747 ( al doilea avion cel mai mare din lume cu 2 niveluri după A380)..stă cu uşile de castel deschise, pentru toate păsările cerului...

M-am linguşit frumos şi urît pe lîngă toţi şefii mei să-mi dea foaie de drum pînă la hangar, să văd măcar cu un ochişor cum se despoaie un avion ca un cîrlănaş...dar precum hangarul nu ţi-i o parcare obişnuită, ci prevede tehnici de securitate, un ghid care să îţi explice de ce s-a cocoţat inginerul pe nasul avionului, de ce stau trei mecanici sub motor cu o lupă, unde stă ascunsă cutia neagră şi alte boroboaţe...mi-au spus să mai aştept..poate pe la vară..

Pînă la vară?! Nahaa..

Cum suntem noi

Cum suntem noi -
copiii cu dragostea în păr
ce-aleargă fără noimă
avem aproape tot pentru a fi ferici
dar fericiţi nu suntem

cum suntem noi -
copii cu două facultaţi
iar uneori niciuna
avem aproape tot pentru a fi-împliniţi
dar împliniţi nu suntem

cum suntem noi -
copii iar noi al lor părinţi
iar uneori nepoţi ne cresc sub umăr
şi noi ce vrem?
copiii din nou să fim
cu dragostea în păr să împletim
poveşti pe care doar cîndva..cînd n-om mai fi copii
să ne le-aduce-amintem cîte una...