Despre amintiri

" - Iată ceea ce n-am putut să învăţ de la tine, se întristă Nişka: să nu mă las risipită de amintiri. Nu ştiu cum să scap de ele...
    Gîndeşte-te că nu mai sunt, că nu se mai pot întoarce, că tînguirea lor îţi împiedică viaţa şi împiedică alte amintiri să se adune în suflet..."

fragment din "Romanul adolescentului miop" de M.Eliade.

Pentru cei măcinaţi de amintiri, pentru cei ce iubesc din amintiri, pentru cei ce suferă din ele...

Mă clatină vînturile

"Iată ce simt: că sunt ridicat din mine şi izbit de colţuri dureroare, şi lăsat iar în suflet, şi iarăşi înălţat. Şi nu ştiu nimic alt, şi nimic nu înţeleg." Fragment din "Romanul adolescentului miop" de Mircea Eliade.

Mhm..cam tîrziu. Cam tîrziu, ce-i drept...dar abia acum am început şi eu a mă întreba cine sunt cu adevărat şi care dintre toate sufletele care se iţesc din mine, e cel veritabil. Care, dintre toate dorurile mele, e cel mai statornic şi va răzbi prin măduva sufletului meu şi peste ani? Care, dintre toate durerile mele refulate, e autentică? Care, dintre toate dorinţele mele, va rămîne dorită în timp? 

Nu vreau să bagatelizez acest început spumant spre cunoaştere de mine...dar el nu a început din lectură asiduă, sau după o conversaţie duhovnicească, sau inspirat de undeva...Totul a început de la  meniul în care îmi oglindeam foamea. Mă tot "învîrteam" în jurul organismului meu...înţelegînd CE vreau să mănînc şi CÎT vreau să mănînc, tot buchisind în meniu...şi parcă vroiam şi pizză, şi îmi părea una puţin, două prea mult...dar poate totuşi nu pizză..poate supă?...pînă cînd mi s-a spus: "Tu nu te cunoşti pe tine."

Şi eu m-am îngîndurat...şi i-am dat dreptate prietenului care mă urmărise...şi am început a urmări şi eu.

Dacă mi-e greu să îmi înţeleg foamea, cum îmi voi înţelege iubirea, durerea, credinţa... cum mă voi înţelege...?   E timpul să încerc să mă cunosc...

Saans

Pentru că mi-a plăcut cum pronunţă: saans mein teri

şi filmul mi-a plăcut.

Anna Ahmatova - Lumina bate-n auriu...

Lumina bate-n auriu
Si-i o racoare domolita.
Cu ani si ani vii mai tarziu,
Dar si asa sunt multumita.

Vreau mai aproape sa te-asezi,
Ca sa-ti arat ceva doar tie:
Acest caiet albastru, vezi?
Sunt versuri din copilarie.

Ma iarta c-am fost trista des.
Ca bucurii avui putine,
Dar cer iertare, mai ales,
Ca prea multi i-am luat drept tine...

Originalul:

Широк и желт вечерний свет,
Нежна апрельская прохлада.
Ты опоздал на много лет,
Но все-таки тебе я рада.

Сюда ко мне поближе сядь,
Гляди веселыми глазами:
Вот эта синяя тетрадь -
С моими детскими стихами.

Прости, что я жила скорбя
И солнцу радовалась мало.
Прости, прости, что за тебя
Я слишком многих принимала.

_________________

p.s. mi-a venit să o învăţ azi..va trebui cîndva să o recit.

***

înainte nu îmi plăcea cuvîntul "schimbare", mai bine-zis nu îmi plăcea să mi se spună că m-am schimbat, de parcă ar fi ştirbit din, acum înţeleg, slăbiciunea caracterului meu...de parcă mi-ar fi spus..nu mai eşti aşa cum ai fost, şi cum a fost a fost bine. Azi încep să înţeleg că nu este NIMIC pe lumea asta ce nu s-ar schimba...chiar şi albia unui rîu neclintit e spălată de ape noi în fiecare zi...Oamenii se schimbă inevitabil...ori asta înseamnă că se schimbă felul în care gîndesc, simt, discută, interacţionează...

Mi-am trosnit deseori minţile de acest adevăr pe care nu voiam să îl accept...voind să regăsesc aceleaşi suflete aburinde de aceeaşi afecţiune, de aceeaşi energie, de acelaşi spirit..şi nu o dată mi s-a spus că lucrurile nu mai stau aşa..ca pe vremuri. Sau dimpotrivă, oamenilor, care cîndva îmi păreau incompatibili, îndepărtaţi, străini...azi le strîng mîna cald.

Fiziologic vorbind, celulele noastre se reînnoiesc în întregime o dată la 7 ani...adică fiecare 7 ani suntem alţii...pe lîngă celule, viaţa ne plămădeşte după drumurile pe care ne-a purtat, după oamenii pe care i-am întîlnit, după sufletele pe care le-am iubit, după credinţa pe care am îmbrăţişat-o, după munca pe care o facem zi de zi...dar cel mai mult viaţa ne plămădeşte după voinţa noastră, or voinţa noastră e hotărîrea noastră cine vrem să fim, e demnitatea noastră, e mănunchiul de principii pe care le urmăm...dacă le avem desigur.

Yellow cover

Acest cîntec a adunat amintirile unui an întreg...şi de cele mai multe ori amintiri de plumb, amintiri amare, amintiri pe care aş prefera să le uit...de asta odată înregistrîndu-l, ştiu că nu îl voi mai cînta...poate cîndva, cînd îmi va fi prea bine...de frică să nu îmi fie din nou rău.

Unul din preferatele mele cîntece, preferata mea culoare...

O mie şi una de nopţi

Rule the World

în primul rînd La Mulţi Ani! E primul post în 2013...şi pentru că tot în muzică cred, în puterea ei de a inspira, de a teleporta, de a spori munca, gîndul...să fie cîntec.

Rule the world - Take That

You light, the skies up above me
A star, so bright you blind me
Don't close your eyes
Don't fade away
Don't fade away

p.s. îmi place cum cîntă anume aceste versuri...pe fundal se aud doar acorduri uşoare de pian, vocea masculină, un pic răguşită mă încîntă (atent la up above me)...şi apoi ce cuvinte frumoase...