Dans le noir

Pentru că de prea multe ori credem că cerul e menit să fie albastru, iar verdele frunzelor e pretutindeni, pentru că de prea multe ori pășim bezmetic fără a conștientiza cît de repede și agil o facem, pentru că de prea multe ori nu prețuim zîmbetul iubit în credința că îl vom revedea și mîine, pentru că nu ne dăm seama cît de greu e să torni apă într-un pahar...cînd nu mai ai ochi...

de asta am încercat timp de o oră...să văd cum e. Cum e să îți fie negru peste tot cînd pășești și ai impresia că sunt scări și obstacole deși știi că mergi pe o podea dreaptă ca sticlă...cum e să te deplasezi prin întuneric orbecăind cu mîinile peste tot, deși ești bine proptit pe umărul cuiva...cum e să te așezi pe un scaun..fără a ști unde e, cît de mare e...cum e să mănînci cu furculiță și cuțit temîndu-te că în loc de gură îl vei aduce la ochi..gol, căci mîncarea de cele mai multe ori se încăpăținează să se țină de tacîmul neexperimentat, cum e să îți bagi degetele prin toate paharele pînă îl găsești pe al tău...și nu al vecinului, și de dorit paharul cu apă, nu vin. Cum e să torni apă din ulcior în pahar, spălîndu-ți mai întîi degetele în el și apoi oferindu-l celor de la masă...cum e să vînezi frunzele de salată prin farfuria de o mărime greu de apreciat, cum e să înțelegi dacă mai e sau nu în farfurie vreo bucățică de carne fără a trece cu palma prin farfurie...cum e să mănînci bucate simțindu-le doar mirosul și textura...cum e să le faci pe toate enumărate mai sus..știind că peste o oră...te așteaptă lumina ochilor...și oare cum e să nu o mai aștepți?

Astăzi am fost la un restaurant servit de către orbi, unde lumina nu își are locul....unde oamenii ca mine vin pentru a încerca o experiență...nouă...și pleacă..poate un pic mai conștienți de darul oferit nouă tuturor..gratuit...

Pentru cei din Londra, aici e adresa...dar știu că este un restaurant asemănător în toate țările mari ale Europei...

http://london.danslenoir.com/

Lumină..

O zi în Bath

Evit pe cît pot cuvintele perfect și fantastic...dar orășelul ăsta e pur și simplu încîntător, unde mai pui că mi-a dăruit o zi de vară veritabilă pe acest meleag înfrigurat.

Desigur că eu precaut am tîrîit după mine paltonul de iarnă. M-a păcălit de prea multe ori vremea engleză. Pe care a trebuit să-l prind la brîu...dar mai bine așa.

Dis-de-dimineață Bath era scăldat de căldura galbenă a soarelui, mirosea a iarbă proaspăt "cosită" în preajma terenului de cricket ce stă la intrare în oraș...iar pe terenul imens și verde doar "cosașul" și o copilă de vreo 5 anișori într-o rochiță roză, cu bucle blonde, cu piciorușele goale alerga și sălta vesel...Doamne ce imagine frumoasă...cînd viață se poate opri, cînd toate gîndurile se supun gravitației și cad..lăsîndu-mă doar cu frumusețea acestei lumi.

Pentru că eu nu sunt umană atunci cînd sunt flămîndă (am și un cuvînt care mă descrie în aceste momente hangry) a trebuit să mă opresc pentru a lua micul dejun în drumul spre faimoasele băi romane din acest oraș.    

Orașul e împînzit de clădiri din secolul 18..clădiri Georgiene (foarte simetrice, cornișa ornamentată cu danteluțe de obicei, ușa amplasată în mijloc, 2-3 etaje maximum)...clădiri din timpul lui Jane Austen...de fapt, Jane Austen a trăit în Bath..chiar de-asupra băilor romane care pe atunci nu au fost decoperite încă.

Băile romane au fost descoperite în 1880 și datează de pe timpurile lui Isus Hristos cînd romanii cuceriseră pămîntul englez (o parte din el). Băile se excavează pînă în prezent..și acoperă o suprafață mai mare decît un teren de fotbal. Izvorul Minervei (imaginea de mai jos) e unicul izvor cu apă termală din Anglia. Are o temperatură de 46C și e foarte bogat în minerale...Eu i-am atins apă gălbuie, caldă și moale...plăcut.

Pe teritoriul muzeului se plimbă actori costumați ca romanii din antichitate...absorbiți de rol.

După această experiență inedită am mers la Pump Room, un restaurant construit de-asupra băilor romane..extrem de elegant care mi-a adus aminte de balurile din Pride and Prejudice...aici se servește ceai pe muzică live de fortepiano. Cum să nu numești asta fantastic de frumos?

Și ce credeți că a urmat după asta? 

Lîngă băile romane, a fost construit un centru modern alăptat de același izvor antic unde poți merge pentru o experiență spa. Precum nu aveam nici prea mult timp, nici prea mulți bani, m-am mulțumit să mă bălăcesc în piscina rooftop...de unde se vede o priveliște peste oraș și cîmpii...care e pur și simplu splendidă mai ales pe o zi însorită...La ieșire din Bath am găsit un balonaș agățat de un pilon...de fapt, erau 2, dar pe unul involuntar l-am dezlegat și..a zburat undeva sus...peste oraș.

Precum soarele se scurta...a trebuit să măresc pasul pentru a reuși să văd și Stonehenge-iul...Pietrele astea nu au nimic copleșitor în ele în afară de vechime...datează de acum 5000 de ani. Dar 5000 de ani în urmă au fost construite și piramidele...mult mai impunătoare, mai complicate geometric, mai nobile ca menire...și totuși acest monument îmi e scump pentru că...l-am descoperit într-o carte de limbă engleză cînd eram mică..și îmi părea atît de departe de lumea mea, fantastic...da...încît a ajunge să îl văd...a fost ca o întoarcere în trecutul meu, la acel copil..care cu ochii mari se minuna jucîndu-și degetele peste hîrtia lucioasă..și spunîndu-i...uite, s-a împlinit și asta...bucură-te. Și eu m-am bucurat.

I love Bath

Să trăiască

Meditație înainte de somn...

Eu sunt arahnidofobă. În ultimul timp, însă, deși sar în sus de frică la vederea unei păianjen...nu îi pot omorî...sfîrșesc prin a închide ochii și a-i lăsa să fugă în găurelele lor, iar in cazuri extreme îi scot afară pe tipsii mari..

Nu mă pot dumeri dacă am devenit mai curajoasă sau mai bună :)

Imaginea nu îmi aparține.

Plaja de rozmarin

Se-ngeninează de zi
prin tăria zării se crapă lumina
și ultimele umbre ale nopții se ascund în faldurile cămășii de nisip

aici e plaja de rozmarin

aici marea poartă o salbă de pescăruși azurii
icnetul cărora destăinuie glasul tuturor mărilor mele

aici e plaja de rozmarin

aici gîndurile se fac ghemuri...ghemuri de nisip
și se risipesc pierdute..în moalele malului ce duce doar spre mare, 
și niciun drum nu duce la tine...

aici e plaja de roz...marin.

Nunți de peste hotare

Am fost invitată la trei nunți în ultima lună. Și precum nu am fost niciodată la o nuntă peste hotare am început a avea preocupări noi: estetice și pecuniare. După ce am rezolvat aspectul garderobei (una dintre nunți e la un cuplu musulman și "cununia" va avea loc în moschee), am realizat că nu știu dacă trebuie să merg cu un dar sau cu un ban..și am început a întreba pe la colegi care e eticheta nupțială în Londra. Primul sfat a fost să întreb de cuplu care sunt preferințele lor...

Care va să zică bani.

Cîți?

Cît se cuvine la noi prin Moldova a se pune la o nuntă? Cînd au fost părinții mei ultima dată la o nuntă cîțiva ani în urmă...am înțeles că e rușinos să mergi cu mai puțin de vreo 300 de euro...

Așa... dacă la sărăcia noastră 300 e mediocru...păi, aici..în poalele reginei, cît s-ar cuveni? 

Am apelat la un coleg experimentat care mi-a trimis acest răspuns: 

"[...] My closest friend got married and I gave him/her 250. Normal friends - 20, more normal friends - 50 :)"

Am fost surprinsă...plăcut. Mai sunt și nunți non-profit pe lumea asta unde mirii nu numără bancnotele a doua zi, unde nu se caută cea mai luxoasă limuzină..și cel mai frumos tort...unde rochiile de mireasă se cumpără în mai puțin de oră...

iar de nu era așa o nuntă...o inventam eu :)

p.s. vă las un cîntec de leagăn..de somn ușor

Valiza și papucii

Îmi place să fac valiza...mai ales cînd merg în vacanță, dar mai ales în vacanță de vară. Îmi place să-mi împăturesc faldurile la rochii, prețios gîndind pe care din ele să le bucur cu un pic de soare, care din ele vor sta cel mai bine unui ten bronzat, unor ochi cărprui, unui păr lung...și reușesc să mă văd extrem de atrăgătoare în aceste momente de meditație. Apoi, imaginar mă scutur de tot puful ăsta de gînduri, și trec la partea cea mai intersantă....ce carte își va dezlega paginile soarelui, ce cotor de carte se va lăsa gîdilat de nisipul cald, de umbra rece, de roua proaspătă....și îmi trebuiesc zile întregi să aleg fericita de carte...

și de data această în vacanță merge....Tatata-ta-ta:

"Întoarcerea din rai" de Mircea Eliade

Mulțumesc, Jenelu, mulțumesc pentru carte, cărți, pentru că ai fost alături...

Vă voi aduce soare!

Irina

Anna Karenina

Nu am scris demult...nici azi parcă nu aș spune nimic. Mi-e greu să aleg ceva dintre toate mîzgîliturile de gînduri care mi se dezlipesc de frunte..și totuși voi contura ceva..ultima mea carte citită.

Repetentă, tare repetentă am mai terminat ultimul roman. La început am zis că e prea mare (889 pagini), apoi am zis că e prea grea pentru a purta aproape 2 kile in geantă tot timpul, apoi am zis că rusa nu a fost niciodată mai lentă în gura mea decît acum, apoi am mai găsit vreo cîteva motive pentru a amîna lectura pentru vreo 2 ani... 

Anna Karenina de Lev Tolstoi, ăsta e romanul. Odată început, odată ce muști din intriga iubirilor ce mustesc pe paginile multe...se citește ușor. Nu vă voi povesti despre ce e romanul...e despre multe, și Anna nu mi s-a părut cu ceva mai principală decît Levin sau Kitti...dar Anna e un personaj ce lasă un gust dulceag-amărui...

E o femeie foarte atrăgătoare, nu atît prin careva trăsături excepționale cît prin grația și feminitatea ei, prin abilitatea ei de a vorbi așa încît fiecare cuvînt să-și aibă rostul, prin empatia ei și capacitatea ei de a asculta angajat încît interlocutorul să se simtă important..ce bine dispune și degajează orice conversație...ea e admirată de orice bărbat, invidiată de orice femeie...

Da, e și deșteaptă, citește foarte mult și nu doar nuvele de dragoste ci și cărți academice, cărți despre viticultură, arhitecură...și alte multele..

Și totuși, ea nu își simte valoarea...altfel cum ar putea fi rușinos de geloasă?...cum poate o femeie care știe că poate vrăji orice bărbat, o femeie ce se știe puternică în frumusețea și intelectualitatea ei... cum se poate umili atît de mult cu mrejele geloziei..pînă la capătul unei nebunii, pîna la sinucidere?

Anna nu a fost mamă pentru nici unul din copiei ei...pe Serioja (primul copil) nu-l putea avea căci a rămas în protecția tatălui părăsit, pe cea mai mică a neglijat-o pur si simplu...

Unde mai avea obiceiul de femeie idioată să încercă să îi facă pe bărbați să se îndrăgostească de ea..zic idioată pentru că o făcea intenționat (prin priviri și chițcăieli de femeie...) cu orice bărbat, inclusiv cei căsătoriți...o făcea deși era răscoaptă de dragoste pentru Alexei al ei...Erau momente în carte, mai ales atunci cînt încercă să-l amețească pe Levin (inocentul și bunul soț al Ecaterinei)...că îmi venea să intru în carte și o apuc de obraji pe femeia asta nesimțită. 

Și cît de ieftin nu aș descrie această femeie, pînă la urmă...e un suflet ce a renunțat din dragoste la ABSOLUT TOT, familie, societate, titlu, copil....pentru ca în final...să renunțe și la viață în disperarea ei.

Cartea mi-a placut multe pentru că personajele ei sunt pline...ce mi-a plăcut la dialogul lui Tolstoi e că fiecare dialog exprimat prin cuvinte dintre 2 personaje, e însoțit și de gîndurile sincere ce se ascund în spatele cuvintelor...ceea ce e fenomenal...să vezi ce spune și ce gîndește cineva în același timp...e pur si simplu, interesant..uneori Tolstoi scrie pînă ce gîndesc și cîinii :)

Sunt capitole în care Tolstoi explică cum se face gemul de căpșune, iar în altele complicațiunea unei proceduri electorale...e o carte bogată...prin experiența istorică, prin interacțiunea dintre personaje, prin lupta dintre om și Dumnezeu...prin dragostea dăruită și risipită...

Dumitrelu, lectură plăcută!

8