S-a născut Miercuri

S-a născut Miercuri. S-a născut ziua mea de Miercuri...a prins o formă definită, drăgălașă, energică. I-am însăilat un plan de toată frumusețea...I-am croit un început matinal...se trezește aproape de șase și merge fuguța la ora de Spinning. Apoi, în drum spre serviciu, alege o cafenea la întîmplare pe toată lungimea străzii King Street din Londra...unde i se trezesc și poftele guriței. Doar Miercuri merge la cafenea. Celelalte zile mănîncă cereale acasă. Și niciodată nu merge la aceeași cafenea...o alintătură de zi, nu alta. Dar lucrează precum celelalte zile, cu excepția weekend-ului, desigur. Lucrează harnic, lucrează mult. Și seara, Miercuri...merge la Milonga. Trei ore Miercuri lunecă pe o podea sărutată de parade, santade, salide, ochos...se deconectează de tot lumescul, de toate gîndurile de peste zi...

și apoi vine acasă...pentru a-i oferi somn și liniște zilei de Joi.

Noapte bună, Miercuri.

"Vis vegetal" de Magda Isanos

Femeia copac...și eu, anume așa, văd o femeie îndrăgostită...nu floare, nu stea, nu apă lină sau val spumos...ci copac.

Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc
lângă fereastra ta,te-aş auzi
şi-n voie te-aş privi intreaga zi.
M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,
ca sa te bucuri.Păsările cele
mai mândre-ar face cuib pe creanga mea,
şi nopţile mi-ar da cercei de stele,
pe care,ca pe frunze, ţi le-aş da.
Prin geamul larg deschis,de-atâtea ori
m-aş apleca uşoară,să-ţi sărut
când părul ce pe frunte ţi-a căzut,
când buzele,cu buze moi de flori.
Spre toamnă m-aş juca,zvârlindu-ţi mere
şi foi de aur roşu prin odaie,
cu-a ramurilor tânără putere
ţi-aş apăra obloanele de ploaie.
Si,cine ştie,poate că într-o seară
de primăvară,când va fi şi lună,
făcându-mă femeie să fiu iară.
Atuncea,sprijinindu-mi de pervaz
genunchiul ud de frunze şi pământ,
cu părul încă doldora de vânt,
cu rouă şi cu lună pe obraz,
eu ţi-aş sări în casă,şi senină
(uitând de-atâta vreme să vorbesc),
cu câte-un cuib în fiecare mână
întinsă,aş începe să zâmbesc.

Self-suficient

Eu nu am știut că mie îmi place atît de mult singurătatea. Știam că îmi place să mă izolez din cînd în cînd, de lume, de drumuri, de cuvinte prea multe...dar nu eram sigură că singură e bine. Și apoi, erau prieteni care nu mă înțelegeau...Dar dacă așa e firea mea, mai închisă, mai tăcută, mai gînditoare...oare să fie păcat îmi ziceam eu? Oare chiar să fie păcat că mă simt bine singurică, că îmi este interesant cu mine, doar cu mine uneori? Uneori am nevoie să fug de toți, așa cum alții au nevoie să alerge în brațele unui prieten, ale unei băuturi, ale unui leac...eu am nevoie să alerg la mine, să mă reconstruiesc, să mă adun ciob cu ciob, fărîmă cu fărămă, cuvînt cu cuvînt. Am nevoie să mă citesc doar eu, să gîndesc următorul capitol din viața mea în liniștea singurătății...

Eu merg singură la restaurant, la teatru, la film, la tango...și fiecare din aceste experiențe pentru mine e un prilej să mă așez frumușel și stingher, să nu mă audă nimeni, la vitrina vieții de unde îi pot vedea pe toți...să îi urmăresc fără niciun scop meschin, să mă oglindesc în vocea și mersul lor...

Privește cum se joacă copilul. Singur, și atît de fericit în toată lumea imaginației lui...

Singurătatea nu e o stare de doliu, o stare cînd te simți a nimănui...dimpotrivă, e un prilej de a decide cu cine vrei să o împarți - din toată lumea ce forfotește în afară cochiliei tale...și cel mai important, e un prilej de a te cunoaște...

Dacă ție nu îți este interesant cu tine însuți, dacă tu nu poți suporta cîteva zile în prezența ta, dacă gîndurile tale par toate opace și sleite...cum ai putea fi interesant pentru alții?

P.S. Am terminat cartea lui Osho " Love, freedom, aloneness" și precum e o carte călătoare, merge la Tanciu. Acum o citesc pe Karenina.

Studenție și oportunități

Joi, un grup de 30 de studenți de la universitatea Dauphine din Franța a vizitat compania la care lucrez în Londra. Au petrecut 4 ore în Montparnass-ul Arcei, vorbind cu angajați de calibru înalt despre ofertele companiei noastre. Am trecut și eu pe acolo pentru a le împărtăși experiența mea în companie în cadrul programului din care fac parte...și cînd mi-a venit mai bine îi întreb și eu...cum așa? au venit din Paris să viziteze o companie în Londra...companie ce are sediu și în Paris...

Și iată istoria lor...s-au adunat vreo 30 de studenți, dornici de a lucra în cele mai mari bănci ale lumii. Fiind 30, și nu unul...au trimis scrisori companiilor, rugînd să li se permită să le facă o vizită pentru a afla mai multe detalii despre companie, ofertele de muncă, procesul de recrutare. Dacă știau că la compania respectiva lucra vreun alumni de la universitatea lor, stabileau contact prin el/ea cu compania...Au petrecut 3 zile în Londra, vizitînd J.P Morgan, Citi, DB, UBS...ș.a. Toate cheltuielile de drum și cazare au fost suportate de studenți.

Îi ascultam și mă măcina o părere de rău...gîndindu-mă la ASEM, unde am învățat eu. Chiar de ar avea studenții bani să facă un drum pînă în marile orașe europene...nimeni din companiile mari nu va organiza un astfel de eveniment pentru stundenții unei universități necunoscute...dintr-o țară care se găsește unde pe hartă?

Și totuși...deși pînă în Londra e drum lung...se poate de început și de acasă. Se pot găsi companii bunicele și pentru piața noastră, sau instituții importante care pot fi vizitate pentru a stabili contact cu angajatorul, pentru a exprima interesul, pentru a cunoaște personalul, atmosfera de lucru, cerințele față de candidați. Și asta nu o poate face un singur student...e nevoie de o grămăjoară...motivată.

Cerule, fii ca mine

Sunt zile de care îmi voi aduce aminte cu o strîngere de mușchi, zile și vremuri în care Londra se revanșează...și îmi arată toată energia pe care a păstrat-o pentru mine...

Știu că nu vor fi toate zilele astfel, dar cine știe dacă o apuc pe cea de mîine..și dacă o apuc o vreau plină, o vreau mustoasă, să o sorb ca dintr-un harbuz răscopt fiecare minuțică...să îi fremăt dimineața devreme, cît păsările fac mai multă gălăgie decît oamenii, cînd aerul e virgin și suplu trece prin mine un pic umed...acele diminețe în care țupăi lîngă aragaz în ritm de milonga, amestecînd cereale într-un castron. Dimineți care încep ritmic într- sală, care mă ghilosesc în duș, tot dansînd...și apoi...merg la lucru. Privesc..cerul întunecat de nori și îi zic: Cerule, fii ca mine....ca peste cîteva minute să se ițească o pată senină de cer cît un pumnișor de al meu....și crește tot mai mare...și mai mare...și mai mare pînă îmi acoperă tot Hammermsith-ul...să îl pot vedea și eu prin fereatră...și suntem amîndoi împliniți...și eu, și cerul senin....care rămîne senin pînă îmi clatin pașii seara tîrziu, după 10, de la tango...


așa sunt zilele Londrei...

What is the most important to you?

Fragment din cartea Love, Freedom, Aloneness de Osho:

Soon after the death of Rabi Moshe, one of his disciples was asked: "What was the most important to your teacher?
The disciple thought and then replied: "Whatever he happened to be doing at the moment."

The moment is the most important thing.